Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 23 septembrie 2017

Păstrătorul și paznicul timpului.

Mesaj de la Espavo
LECȚIE EXPLICATIVĂ DE SPIRITUALITE
(19 sept. 2017)
Traducerea Const. Mihăilescu.

Salutări, dragi.
Eu sunt Păstrătorul Timpului. Am venit în această zi pentru a vă ajuta să vă marcați timpul. Așa cum am menționat de mai multe ori, dragilor, timpul este circular în mișcare. Din punctul vostru de vedere însă el se mișcă liniar; de aceea îl numiți voi timp liniar. Percepția umană se poate concentra numai pe un singur element la un moment dat. Prin urmare, vedeți trecutul, prezentul și viitorul într-o linie dreaptă, viitorul devenind prezent și prezentul devenind trecut.Vă vedeți deplasându-vă pe o linie a timpului, dar, în realitate, este mai mult ca o spirală.
Spirala timpului vă oferă ocazia de a crea cea mai înaltă experiență în fiecare moment în timp ce vă deplasați pe ea. Această mișcare repetată este secționată în cicluri. Dacă sunteți capabili să creați cea mai înaltă armonie într-o experiență, atunci când reveniți în următorul ciclu, vă deplasați fără efort.
Dacă ciclul nu a fost încheiat, veți avea șansa să vă armonizați din nou prin circumstanțe diferite, pe măsură ce repetați ciclurile spiralei. Aceste cicluri se întorc într-o varietate de momente, unele după zile, altele luând mulți ani.
Aceasta este frumusețea iluziei umane în aprecierea timpului. Oamenii repetă ciclurile emoționale de mai multe ori, de obicei în multipli de șapte.
Acest lucru este făcut pentru a permite armonizarea dintre cap și inimă sau, altfel spus, între spirit și ființa umană. Numai după ce armonia este obținută, treceți voi la un nou ciclu și la o nouă experiență.
Acesta este jocul pe care îl jucați pe planeta Pământ. În fond este jocul de a te preface că ești o ființă cu însușiri și valențe umane (adică imperfecte), în realitate ascunzându-vă perfecțiunea în forme adecvate și adaptate unei planete imperfecte.
Voi v-ați ascuns și mascat perfecțiunea în multe dimensiuni ale timpului și spațiului, dar astăzi a venit momentul în care veți încheia un mare ciclu temporal în colectivitatea umană.
Consecința va fi că, foarte curând, întreaga energie va începe să se schimbe din nou. Veți găsi (crea) o nouă bază de energie pe care o veți folosi în manifestarea voastră viitoare

Un nou ciclu începe.
În următoarele câteva luni, veți începe să vedeți ceea ce numiți voi dezastre naturale, blocaje rutiere și schimbări ale „jocului” existențial, ceea ce vă va face să vă reevaluați și reconsiderați calea pe care ați ales-o.
Aceste schimbări (drastice pe alocuri) vă vor oferi și deschide noi oportunități care se vor manifesta foarte repede și de care trebuie să vă folosiți, căci voi nu puteți ieși din spirala timpului circular.

În realitate, creați iluzia propriului vostru torus (mișcare circulară) în jurul ființei voastre, din nou în multipli de șapte. Acesta este modul în care oamenii „ingerează” spațiul/ timpul. Începeți să vă uitați la voi înșivă și la ceea ce vă înconjoară, căutând semne și semnale ale revenirii voastre ACASĂ. Căutați lucruri care vă sunt sau v-au fost familiare, pe care însă rareori le veți descoperi acolo unde vă așteptați. 
Veți vedea ceea ce vă așteptați (doriți) să vedeți mai degrabă decât ceea ce este de fapt acolo. Confuzia se va accentua din momentul în care deveniți conștienți și de multe ori veți ajunge să creați ceea ce doriți să vedeți mai degrabă decât să vă armonizați cu ceea ce este înaintea voastră în acel moment.
Iubiților, nimeni nu a spus și nu va aprecia că acest proces este ușor.
Deși v-am dat ceea ce ați putea considera a fi o veste proastă, vă cerem să nu vă precipitați și să așteptați până veți vedea ce urmează, care vor fi urmările acestor evenimente dure. Vă rugăm să vă păstrați calmul și încrederea și să nu părăsiți punctul vostru de echilibru. Important este să aveți credința că totul se va încheia fericit, deși încercările vor putea fi dure, pentru unii dintre voi.
Se întâmplă asta deoarece, în fapt, începeți să intrați într-un ciclu complet și incredibil de interesant al manifestării timpului.
În realitate, începeți să vă întoarceți la un întreg nivel de realității în care veți fi implicați într-o experiență multidimensională cu care vă veți armoniza tot mai mult.
Aceasta va fi o schimbare profundă în experiența umană, pe calea evoluției voastre.
Țineți minte că acest nou ciclu vă va aduce o stare existențială remarcabilă, care vă va marca profund, căci renunțarea la statutul vechilor energii va fi dificilă pentru mulți dintre voi (nota C.M.: depinzând de nivelul de trezire și evoluție al fiecăruia; celor mai evoluați le va fi mult mai ușor să treacă prin aceste evenimente manifestate în plan material)
Din acest motiv, mulți experți ai tranziției s-au întrupat pe Pământ chiar în acest moment, unii dintre ei citesc acest mesaj chiar acum.

O privire elevată asupra imperfecțiunilor.
În pregătirea noului ciclu, vă vom oferi instrumentele necesare pentru această schimbare. Cu ajutorul lor, vă veți putea vedea ca ființe împuternicite de lumină.
Da, știm că, la modul general, încercările vor fi dificile deoarece realitatea creată și percepută de voi nu reflectă realitatea superioară. Realitățile voastre reflectă limitările și imperfecțiunile voastre, create și acumulate în dimensiunea inferioară.
În primul rând este vorba de imperfecțiunile voastre de gândire asupra cărora vom lucra și noi. Desigur, nivelul de imperfecțiune, de eroare este diferit de la unul la altul. În medie însă, va fi mult de lucru la acest capitol. 
Cu adevărat, imperfecțiunile voastre vă deformează realitățile, adevăratele frumuseți rămânînd neobservate multora dintre voi. Da, știm, este foarte dificil să vedeți asta în situația voastră actuală.
Lucrătorii întru Lumină privesc adesea și apreciază diferit normele după care este formată și condusă societatea voastră umană actuală, mai ales la nivel de colectivitate. (nota C.M.: este și o vorbă: „Legile și normele nu-i pot mulțumi pe toți”). Aceasta deoarece fiecare este diferit de celălalt, deși la nivel superior, toți fac parte din UNICUL. De fapt, unicitatea fiecăruia stă la baza frumuseții creației. Nici picătuirile de apă nu sunt absolut identice.
Rețineți că există evoluție numai atunci când mintea și inima sunt în armonie. Altfel, apar dezacorduri, desincronizări, stagnări sau chiar regrese în evoluția entității (individuale sau colective). O situație și mai nedorită este atunci când vectorii (conducătorii, îndrumătorii) sunt de slabă calitate din cauze diverse, cea mai importantă fiind atunci când interesul, rațiunea (care reprezintă aspectul materialității ființei) acoperă vocea inimii și nu mai ține cont de ea. Atunci, societatea, colectivitatea stagnează sau face pași înapoi.
De fapt voi sunteți experți în tranziția planetei cu condiția să vă recunoașteți, să vă folosiți și să vă puneți la treabă doar partea frumoasă din unicitatea fiecăruia dintre voi.
 
În ciclul care începe veți beneficia, dragilor, într-o nouă cronologie, de o mai mare diversitate în experiența umană. Ea va lărgi definiția colectivă a frumuseții, căci va reprezenta amintirile voastre de ACASĂ, pe care veți încerca să le recreați pe planeta voastră. Pământul, ca entitate, face parte din grupul care lucrează în ritmurile necesare . Ritmurile sunt frumoase pentru că oamenii le repetă prin vorbire, prin mers, prin acțiuni de tot felul și chiar printr-o anume ritmicitate în gândire. Aceste ritmuri se regăsesc și se repetă în spirala timpului.
Dacă luați seama la muzică și la ritmurile folosite pentru a crea muzică, veți vedea acest adevăr.
Progresele recente în tehnologii permit crearea unui ritm aproape perfect, conținut și în „uneltele” muzicii electronice. Compozitorii și interpreții de astfel de muzică devin acum conștienți de faptul că și vibrațiile cele mai subtile ale ritmului perfect devin mult mai atrăgătoare pentru urechea umană.
Oamenii găsesc lucruri care par a fi perfect simetrice, dar puțini le descoperă și sunt sensibili și la frumuseța lor. Examinând cu atenție o față umană, vom vedea că nici una nu este perfect simetrică. Totuși, veți decoperi cea mai frumoasă față în măsura în care o veți examina mai îndeaproape. În curând veți vedea ceea ce numim noi imperfecțiunea perfectă a luminii.

Începeți să vă redefiniți propriile idei despre frumusețe, inclusiv asupra mediului care vă înconjoară.
Nu vă precipitați, nu intrați în panică, așteptați până veți vedea ce urmează.
Știm că v-ați săturat să tot auziți asta, dar, deocamdată, nu avem permisiunea de a vă spune mai mult la acest subiect. Oricum, vă asigurăm că este vorba ce o deplasare înainte pe scara evoluției, nu un regres.
Încercți să fiți perfecta imperfecțiune a Luminii (Reflectați asupra acestui joc de cuvinte).

Pământul se re-echilibrează
Da, Pământul însuși simte din plin efectele activității omului asupra sa, căci omul a lăsat pe Pământ o amprentă de neșters.
Până în prezent, Colectivul a lucrat în mare măsură pentru realiza armonie între el și oameni precum și între oameni și mai puțin între planetă și om.
Oarecum degrevat de această sarcină, Pământul a putut să avanseze independent, astăzi aflându-se cu aproximativ 1000 de ani înaintea programului următoarei tranziții (nota C.M.: probabil se face referire la avansul în evoluție al Gaiei - sufletul Pământului, căci corpul fizic al planetei este la nivelul celor mai avansate ființe umane trezite).

 Datorită evenimentelor recente, mulți încep să se trezească și să înțeleagă importanța armonizării acțiunilor societății cu planeta fizică (Pământul).
Chiar dacă începe un nou ciclu al evoluției, vă rugăm să rețineți că toate lucrurile se repetă în timp circular, adică sunt ciclice.
Perioada actuală, în mișcarea circulară, se află la momentul cel mai important privind armonizarea acțiunilor colectivității umane cu Pământul.
Acum este momentul să vă armonizați cu Pământul și să desăvârșiți această relație de colaborare și armonie (om-planetă), astfel încât să nu fie nevoie ca această condiționalitate să fie reintrodusă în următorul ciclu (ca o sarcină restantă)
Este o condiție fără de care procesul evolutiv va stagna.
În acest sens, următorii patru ani sunt critici pentru această răscruce și este de dorit, de fapt, este imperios necesar ca omenirea să obțină bune rezultate, să-și îmbunătățească relația cu corpul planetei [nota C.M.: prin stoparea defrișărilor, replantări de arbori, oprirea exploatării țițeiului – vă amintesc că tehnologia pentru utilizarea energiei libere (MAGRAV) ni s-a dat, dar magnații exploatării hidrocarburilor se opun aplicării ei –, oprirea oricărei forme de poluare, ocrotirea tuturor raselor și speciilor de viețuitoare din apă, de pe uscat și din aer, nedevierea cursurilor naturale de apă etc] 
Pașii care se fac în această direcție sunt încă timizi.
Luați seama la pasajul subliniat mai sus căci el n-a fost înserat aici ca să vă panicheze ci să vă facă să înțelegeți că viitorul vostru doar de voi depinde. Ceea ce trebuie să faceți nu mai puteți amâna. Dacă nu veți face nimic pentru îmbunătățirea relației voastre cu planeta, vă veți asuma o grea răspundere față de viitorul Pământului și al omenirii.  
Planeta nu stă degeaba, acționează cu mijloacele de care dispune și, dacă va fi nevoie, își va înăspri manifestările (fenomenele „naturale”) atât cât va fi necesar pentru a se salva și a trece în dimensiunea a 5-a. Mama Pământ vă vrea lângă ea și v-a tot așteaptat (dar, nu prea mai este timp !) să vă alăturați acestui efort de salvare a căminului vostru.

Ați observat, de altfel, că apar din ce în ce mai multe provocări „naturale”
Uraganele, furtunile puternice, cutremurele, erupțiile vulcanice, inundațiile, incendiile vor fi în creștere în viitor, ca număr și intensitate, mai ales dacă oamenii vor rămâne în espectativă.
Degeaba, când vine urgia, vă ridicați privirea la cer și vă rugați, dacă nu faceți nimic pentru îmbunătățirea energeticii și ridicarea vibrației planetei și a voastră. Fiecare dintre voi poate face ceva util planetei și umanității. 
Fenomenele drastice pot diminua în intensitate și frecvență NUMAI dacă oamenii vor înțelege să respecte natura și planeta, să se respecte între ei și să respecte legile după care funcționează acest univers.
Oricum, ele vor continua o vreme, deoarece fac parte din programul de re-echilibrare și redistribuire a energiilor planetei, ceea ce înseamnă redistribuirea și relocarea apei globului (ca volum și densitate), modificarea și stabilizarea curenților de aer și a curenților marini, cu consecințe asupra distribuției generale a temperaturilor, deci și a populațiilor speciilor animale și vegetale.  
Ași observat că previziunile meteo pot fi numite acum improbabilități meteorologice.
Faptele și gândurile voastre bune vă îmbunătățesc condițiile de trai, inclusiv cele meteo. Căci Dumnezeu vă respectă alegerile. 
Voi sunteți factorul determinant în această schimbare. Înțelegeți?(nota C.M.: dacă vom alege să pierim ca ființe umane...asta este: Dumnezeu nu-și încalcă legile de dragul nimănui. Vom pierde pe mâna noastră).

Una dintre căile cele mai eficiente de a crește vibrația voastră și a planetei este contemplația, admirarea frumuseților care vă înconjoară, introspecțiile și meditațiile, binecuvântările și consacrările (nota C.M.: toate aceste tehnici se predau la cursurile de yoga). Și, bineînțeles, iertarea. Când călătoriți prin locuri minunate, când vă plimbați în natură, căutați și observați frumosul. Această atitudine are importanță și are efect căci ridică vibrația voastră și a locului.
În foarte multe situații veți găsi că ceea ce priviți are imperfecțiuni. Aceasta deoarece, așa cum am mai spus, voi jucați jocul de a vă preface că sunteți imperfecți. (În curând vom începe să vă spunem mai multe despre povestirile lui Amor, pentru a începe să înțelegeți câteva dintre fundamentele a ceea ce s-a întâmplat în timpul unei minunate perioade din existența Lemuriei).
Atunci a fost și un moment în care omenirea a asistat la sfârșitul unui ciclu cosmic și începutul unui nou ciclu al Pământului; situația de atunci este foarte asemănătoare cu ceea ce se va petrece acum, căci din nou se trece de la un ciclu vechi la unul nou. Într-adevăr, acele ființe, acele părți ale voastre, vă așteaptă acum.
Mai întâi va trebui să vi le recuperați, să vi le recunoașteți și să vedeți frumusețea fiecărui moment.Vă veți pune amprenta, veți imprima în timpul circular caracteristicile energetice ale aspectului vostru actual, creându-vă viitorul (căci viitorul nu poate apărea din nimic, el va avea ca fundament întreaga voastră experiență). Din acest motiv este foarte important ca la baza viitorului vostru să puneți frumosul, plăcutul, IUBIREA.( Reflectați asupra acestei afirmații !)

A 5-a realitate dimensională
Celălalt aspect pe care vă cerem să-l înțelegeți este că acum vă aflați la începutul realității 5D. Da, dar dacă ne uităm la știrile cu care sunteți bombardați zilnic, se poate spune că omenirea face pași înapoi în evoluție, nu înainte.
În realitate, lucrurile stau cam așa: în această fază de trecere, întâlniți în viața voastră atât aspecte (energii) ale trecutului, care se stinge inevitabil, elemente ale dimensiunii de tranziție 4D, dar și aspecte (energii) incipiente ale dimensiunii a 5-a, aflate în creștere. Și toate aceste trei dimensiuni au caracteristici și frecvențe proprii. De aia este atât de dificil.
Vă mai aflați încă într-o stare colectivă de separare, decât de unitate.
Cu toate acestea, noi vă spunem că aceasta este o reacție firească la frică și poate fi comparată cu cea mai îndepărtată poziție pe care o poate ocupa greutatea (limba) în mișcare a unui pendul, față de axul vertical.
Uneori poate fi nevoie să vă repliați (să faceți pași înapoi) pentru a vă re-orienta asupra a ceea ce este important.
Nu vă temeți dragilor ! Amintiți-vă că:
-) nu sunteți singuri
-) bagajul cunoașterii totale îl purtați în interiorul (mintea inconștientului) vostru și 
-) chiar în această perioadă experți în tranziție (foști pământeni sau din univers) sunt veniți deja și vă stau la dispoziție. Legătura lor cu voi se stabilește atunci când corpul vostru fizic și mintea conștientului se odihnesc. Și asta, indiferent dacă voi vă amintiți sau nu. Atunci vi se predau lecții, vi se dau puteri și sunteți tămăduiți (vindecați).

Voi trebuie să aveți o atitudine permisivă, să vă doriți să cunoașteți înaltele realități și să vi se reactiveze abilitățile.
Mergeți mai departe pentru a afla tot ce puteți despre experiența umană în care vă aflați în prezent. 
Mergeți înainte și găsiți mai întâi acele bucăți mici („cioburi”) care îmbinate una cu alta refac piesa întreagă și originală (ca în arheologie). Când ansamblul este re-creat, îi puteți admira frumusețea.

Iubiților, a fost o onoare să vă reîntâlnim în acest mod și sperăm că veți citi cu atenție (poate chiar studia) acest mesaj.
Gândiți-vă unii la alții cu bunăvoință, deschidere, cu iertare și încercați să jucați cât mai mulți acest joc divin.
Eu sunt Păstrătorul Timpului

 www.espavo.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu