24 iun. 2017.
Traducere Const. Mihailescu
Când refuzi propagarea
gândurilor defetiste, când nu te lași doborât de panici și îndoieli, Lumina
poate începe să strălucească din interior.
Aceste situații, nefericite în
fond, pot fi utilizate inteligent, căci în ele găsiți și potențialul
deschiderii spre Lumină. (nota C.M.: există o butadă în care se spune că
atunci când ai căzut atât de mult încât ai atins fundul prăpastiei, singura
cale care ți-a mai rămas este să încerci să ieși din groapă spre lumină).
Singularizarea șansei (lipsa de alternativă) devine, în majoritatea cazurilor,
o mare generatoare de putere. De ce? Pentru că partea din tine care urmează să
moară, care nu pare a mai avea șansă, se trezește și nu cedează, face totul
pentru a rezista, și găsește soluția salvatoare. (nota C.M.: și, cum se
spune că în întregul Univers nu există nici măcar o problemă fără soluție,..... prin
resorturi interioare renaște puterea de a te salva).
Acea experiență va fi incredibil
de intens trăită. (nota C.M.: a fost prezentată cândva pe un post tv.
reconstituirea unei situații disperate în care s-a aflat un tânăr care, singur
fiind în timp ce traversa o zonă foarte izolată și accidentată, a fost surprins
de o stâncă în cădere, care i-a prins sub ea brațul drept. După două zile de
chin, pentru a se putea elibera, tânărul a recurs la unica soluție: deși epuizat și
disperat, și-a auto-amputat brațul, operație pe care a realizat-o prin
zdrobirea oaselor cu o piatră și tăierea părților moi cu un briceag. S-a salvat
în extremis... Ce putere fantastică poate găsi în el omul !!)
Iuiiților, eu vă cer să vă aduceți aminte
de partea din voi care se opune tarelor lumii în care trăiți. Această parte
cuprinde Lumina Cosmosului care vă propune mereu să-i acceptați curgerea prin
voi. Deschideți-vă acestei infinite puteri!
Pentru a putea face aceasta,
cercetați care este partea din voi care se opune penetrării . Întrebați-vă:
"De ce am nevoie de acest scut"? Nu-l înlăturați pur și simplu ci
cercetați-l, înțelegeți-l. Cine și cu ce scop l-a plasat în voi?
Totdeauna, orice asemenea scut are o explicație, un scop. Ce sau cine din
ființa voastră l-a plantat și l-a crescut acolo, căci, cu siguranță, el a
apărut din necesitatea de a vă apăra pe voi în întregime sau o componentă mai
vulnerabilă a voastră?
Ce parte din voi are sau a
avut nevoie să fie apărată? Care era amenunțarea din cauza căreia s-au luat
măsuri de apărare?
Apriopiați-vă ușor de acea
parte, cu atenția și grija cu care luați în brațe un nou născut. Aplecați-vă cu
blândețe asupra acestui „copil” fără apărare, vulnerabil, pentru care s-a
ridicat o baricadă.
Prin atitudine și
comportament, dovediți că puteți lua locul acelui zid de apărare, favorizați
crearea unui sentiment de încredere între voi și „copilul” acela. Emanați
gânduri de iubire care să-l liniștească și să capete încredere în voi. Faceți-l
să înțeleagă și să simtă că poate renunța la acel scut de apărare pentru că a
găsit în voi un protector de nădejde.
Primește acceptarea și încrederea
lui. Pur și simplu întrebă „copilul”: "Îmi îngădui să am grijă de tine,
îți este bine cu mine? Te protejez suficient?"
Ascultă-l, lasă-l să-ți
vorbească liber! El poate spune: "Nu, nu sunt destul de sigur, mă
tem". Întrebă-l de ce are nevoie sau ce poți face pentru a-l face să se
simtă în siguranță. Probabil că vei avea nevoie de timp mai mult, așa că fă-ți
rezerve pentru a nu stresa „copilul” din tine și revin-o la el, cu dragoste,
fără precipitate, cu înțelegere. Tactul și blândețea ta vor da roade, căci va
veni momentul când încrederea de care „copilul” are nevoie se va instaura între
voi. Nu întreba cum îți vei da seama de asta ! Pur și simplu vei ști.
Când ați ridicat o barieră defensivă, un
scut, pentru a vă proteja și ascunde copilul interior, fără să vreți v-ați
izolat de el, căci el, copilul, se va afla, e adevărat, protejat dar „dincolo”,
adică într-un separeu, într-o rezervă (ca la reanimare, în spital) unde, ca să
intri, te pregătești să fii sterilizat, să fii cu halatul alb pe tine, să porți
mască (ca să nu-i dai microbi) etc.; dar asta va face să apară o anume
înstrăinare, o separare, o lipsă de apropiere, ceva în afara normalului, a
obișnuitului.
Și „copilul” va simți asta, și asta îi va
crea angoase, îl va face să perceapă că nu mai face parte intrinsecă din
„colectivitate”, din „familie”; instinctiv, el nu se va mai considera unul
dintre noi ci cel din „carantină”, adică „specialul”, „cel cu probleme”.
Pe total, ființa (corpul, mintea) va începe
să se comporte (poate instinctiv) față de „copil”ca față de un „corp străin”,
și, în consecință, va lua măsuri de izolare (tot la nivel inconștient),
sfârșind, foarte probabil, prin dorința de a-l rejecta.
Reînnoind legătura cu acest
copil vulnerabil din interiorul vostru și reluând mereu și mereu „conversația”,
veți ajunge să „topiți” scutul, să refaceți încrederea, iar corpul, în
totalitatea lui, va reprimi „copilul” ca pe membrul de familie, cu drepturi și
îndatoriri egale cu ale celorlalți (nota C.M.: la alt nivel, tot așa s-a
întâmplat și cu planeta Pământ când, cu 200.000 de ani în urmă, prințul
planetar Caligastia s-a alăturat Rebeliunii Luciferice, nemairecunoscând
autoritatea Divină. Ca urmare „copilul rebel”, Pământul și civilizația umană,
au fost trecuți în carantină. Abia în zilele noastre, Dumnezeu a decis
ridicarea stării de izolare în care ne-am aflat față de universul din care
facem parte, Nebadonul)
Sper că ați înțeles analogiile
de mai sus!
La nivel foarte profund, vi se cere să
înțelegeți vulnerabilitatea unei părți din voi (unui organ), dacă aceasta
există, și să lucrați mental și psihic la eliminarea barierelor.
”Înveliți” acel „copil”cu înțelegerea și
iubirea voastră și apoi cu Lumina lui Hristos, pe care o găsiți tot în voi.
Vor trebui să dispară pentru
totdeauna ideile, judecățile fixe și credințele că voi ați fi supuși
hazardului, întâmplării, unui destin implacabil.
Ca mijloc de prevenție,
obișnuiți-vă să tineți legătura cât mai des și să discutați cu voi înșivă !
Este o măsură profilactică elementară. Unii dintre voi (destul de mulți, din
păcate) amână sine-die asemenea „întâlniri”, până când, la un moment dat, se
trezesc „străini în propia casă” și atunci, încep să-și dorească s-o
închirieze, s-o înstrăineze ori s-o părăsească.(nota C.M.: asta însemnând
că, fie se lasă ușor manipulați de alții, fie se neglijază, fie „pleacă
definitiv”, adică mor).
În relația cu copilul vostru
interior, nu faceți imprudența de a vă considera un deplin cunoscător;
permiteți-i și lui să-și expună părere și ascultați-l cu atenție. Veți avea
surpriza să constatați că aveți destule de învățat de la el.
Aceasta este calea pe care
trebuie să mergeți, căci și sufletul are ceva de învățat din experiența umană,
a corpului fizic.
Uneori vedeți cerul și vă imaginați lumea
sufletului, ca o lume perfectă, dar și ca un loc de unde ați putea fi alungați.
Pe Pământ ați fost forțați să
supraviețuiți într-o lume imperfectă și deseori străină, unde atât de multe
emoții te asaltează și unde pedeapsa te pândește.
Dar tărâmul de unde ați venit,
lumea sufletului, nu este nici el perfect. Când sunteți acolo, ceva esențial
lipsește și de aceea mai devreme ori mai târziu vă veți dori să plonjați într-o
nouă viață. Acesta este motorul spiritual al vieții.
De multe ori străfulgerările
grațiilor divine, desi durează cât o sclipire pot avea mai multă greutate decât
starea euforică prelungită peste ani, atunci când ai pășit în domeniile
cerești.Este cu siguranță minunat să fii într-o atmosferă de armonie, unde totul este o lină unduire și unde puține înălțimi întâlnești în cale. Dar nu neglijați frumusețea și valoarea spirituală profundă a vieții pe Pământ. Există o interacțiune continuă între tărâmul Pământului și domeniile "de dincolo". Când sunteți pe Pământ, prețuiți ceea ce vă oferă viața, chiar dacă oferta nu este prea generoasă. Supliniți lipsa cu curajul de a o înfrunta. Acționați cu putere și credință căci din ele se naște propria voastră lumină.
Îmi place să fim împreună aici. Când sunt aici, deși nu sunt într-un corp fizic, material îmi amintesc cum este să fii om. Acelea sunt momente când resimt povara condiției umane dar și momentele luminoase, de prietenie, de solidaritate care mi-au atins foarte mult sufletul. Legăturile de prietenie întemeiate pe Pământ merg împreună cu sufletul la plecarea lui din corpul fizic și rămân pentru totdeauna încrustate pe răbojul vieților dincolo de veacuri.
Iubiților, vă mulțumesc că ați
venit și astăzi la întâlnire cu mine.
Vă trimit iubirea mea.
Sananda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu