Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 28 iulie 2017

Mesaj de la Mama Maria

13 iul.2017; channeler Ann Dahlberg.
Traducere Const. Mihăilescu.


Sunt Mama Maria și am câteva lucruri vă spun astăzi.
Înainte de toate, vă comunic că acum mulți dintre voi vă aflați pe cale de a vă schimba dimensiunea: de la cea în care vă aflați, la primul nivel al dimensiunii 5D. O veste bună, nu?
Vă invit să vă gândiți profund la asta și să realizați ce enorme beneficii va aduce majorității celor aflați în procesul de ascensionare.
Cu cât mai mulți oameni vor fi implicați în această trecere, cu atât vor fi mai bune și mai palpabile rezultatele pe care le va obține comunitatea umană.
Toți oamenii au acum șansa să-și accelereze evoluția, să devină beneficiari de informații spirituale și să-și modifice comportamentul, dacă ceea ce au făcut până acum nu a fost în acord cu normele universale ale Creatorului. 

Cei care faceți asemenea acumulări, nu vă închideți într-o cutie, nu vă ermetizați față de ceilalți, deschideți-vă către lume și lăsați semenii voștri să vă cunoască și să beneficieze de starea voastră spirituală superioară. Deschideți larg ușile inimii voastre pentru ca aceia care au nevoie să simtă cât de minunat este să te afli în starea beatifică a iubirii divine. Ușile deschise sunt mai bune decât cele închise. O inimă deschisă permite și iartă. O inimă deschisă există în a cincea dimensiune.
O inimă închisă, închistată, are o energie vibrând pe frecvențe joase.

Sper că acum veți înțelege mai bine de ce vorbim atât de mult despre nevoia imperioasă de a vă deschide inimile. În inima deschisă se găsește iubirea și înțelepciunea, cumpătarea, compasiunea și pacea.
Oferiți toate darurile către cei care au nevoie, cu inima deschisă. Totdeauna inima deschisă acționează conform intuiției sale superioare și este tămăduitoare.
De acum în colo, această energie se va manifesta mai mult pe Pământ. Pământul însuși a ales să existe în energii superioare, și, din ce în ce mai sesizabil, energiile inferioare, care au dominat multă vreme planeta și umanitatea, vă vor părăsi.
Fiți în inima voastră, dragi copii de pe Pământ și calea voastră va fi ușoară și clară.
Veți obține tot ajutorul de care aveți nevoie pentru a îndeplini bunele fapte pe care intenționați să le faceți.
Voi cei ajunși în această fază sunteți Maeștri, sunteți creatorii acestei noi realități. Nu vă îndoiți de voi, de inima sau de calea voastră.
Fiecare poate avea calea sa, diferită de a celorlalți, dar destinația este aceeași.

Nu ezitați să vă urmați calea, dacă ea este în acord cu sufletul și inima voastră. Numai această cale vă va aduce bucuria de a trăi, bucuria de a dărui, bucuria de a fi în folosul și sprijinul celor de lângă voi. Poate nu aveți funcții înalte pe Pământ, poate nu mulți au auzit de voi, poate n-ați construit palate pe Pământ, dar este destul de probabil să le aveți în Cer. Unii, destul de mulți, ați coborât pe Pământ pentru a îndeplini o sarcină, una mare sau mică, dar care este la fel de apreciată de Tatăl / Mama Dumnezeu.

Dar, iubiților, împreună deveniți o mare unitate, o mare forță, fiecare dintre voi având contribuția sa proprie, care se adaugă celorlalte. 
Toți sunteți la fel de valoroși, toți sunteți la fel de iubiți. În fața Tatăl /Mamei Dumnezeu nimeni nu este mai prejos, nimeni nu este lipsit de importanță. 

Fiecare din voi poartă codurile creației în ființa sa. Multe dintre aceste coduri vor fi schimbate în viitor și înlocuite cu cele pe care le primiți odată cu energiile superioare care v-au fost trimise și care înconjoară acum Pământul.
Da, Pământul este acum înconjurat de o energie de protecție mai mare. Nimic nu mai poate împiedica călătoria planetei în regiunile superioare ale luminii.
Întunericul de pe Pământ este în curs de dizolvare și dispariție. 
Acum sunt din ce în ce mai mulți care se întorc în interior, atunci când caută răspunsuri la întrebările lor.
Energiile epocii iubirii și deschiderii intră acum pe Pământ.
În aceste energii găsiți tot ceea ce căutați, tot ceea ce aveți nevoie pentru a redeveni ființele multidimensionale care sunteți de fapt. E un proces de curățare și de trezire, de reamintire.
Lunga voastră călătorie spre întâlnirea cu Sinele vostru Superior se încheie..
Iată, ușile s-au deschis. INTRAȚI !! Vă primim cu toată iubirea și suntem gata să vă ajutăm să pășiți peste pragul care credeți voi că încă ne mai desparte. 
Suntem mândri și fericiți de progresul de pe Pământ, chiar dacă el putea fi obținut infinit mai repede și mai ușor. Pentru finalizarea acestei îndelungate acțiuni, vă invităm să faceți cel mai indicat lucru: prin invocații comune (sincronizate) exprimați-vă dorința de a fi liberi și eliberați de ceea ce v-a împiedicat să evoluați. Doriți-vă ca planeta voastră să devină un loc luminos, plin de pace și iubire, în care ați vrea să trăiți !!
Vă iubesc foarte mult !
Mama Maria

Source: www.sananda.website



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu