Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

vineri, 30 iunie 2017

Mesajul ARHANGHELULUI SANDALPHON

(25 iunie 2017; channeler John Kassl)
Traducere Const. Mihailescu

Depinde în întregime de voi și de voința voastră să vedeți Lumina lui Dumnezeu și propria voastră Lumină.

Eu sunt ARHANGHELUL SANDALPHON
Pământul este casa mea iar ființele umane sunt frații și surorile mele. Pentru că așa cum voi trăiți astăzi pe Pământ, cândva și eu am trăit ca un om printre voi.
Știu ce înseamnă să trăiești o viață într-un trup din carne și oase într-o lume plină de înșelăciune.
În acest mesaj, despre această lume a voastră, fosta mea lume, vreau să vorbesc.
Omenirea face ultimii pași în această lume veche și atât de tarată. Unii dintre voi încercați s-o mai alimentați cu lumină. Mă refer și la tine (channelerul), la aspirația ta spre înțelegere, dorința ta de iluminare și de conexiune cu Dumnezeu.
Însă iubiților, omenirea face ultimii pași în vechea sa formă și alcătuire, în vechea sa conștiință. Din fericire tot mai mulți oameni se trezesc la nivel individual dar și colectiv și înțeleg că decât să încerci să renovezi un edificiu perimat și putrezit, mai bine reclădești totul folosind „noile materiale și tehnologii”.
Procesul de trezire în care ați intrat poate fi descris astfel:
-) să deveniți propriul vostru servitor și al Sinelui vostru; aspectul egotic al acestui proces nu este un păcat ci este calea care duce la iubirea necondiționată. Aceasta deoarece în momentul în care v-ați recuperat total ființa prin iubire, v-ați salvat atât divinitatea din voi cât și latura voastră umană.
-) "Lucrul în grădina voastră" este acum de cea mai mare importanță, pentru că marea revoluție mondială are loc în inimile ființelor umane, la nivel de individ, nu la grămadă.
-) Cu cât mai mulți oameni se eliberează (renunță) la obiceiurile lor dăunătoare și la credințele lor greșite, cu atât își dau șansa de a se vindeca emoțional de înșelăciunile mentale ale lumii materiale, cu care și-au construit realitățile pe pământ, realități care au fost folosite ca stâlpi de susținere ai edificiului vieți pe această planetă, edificiu care acum se va prăbuși precum uriașul cu picioare de lut, sub povara propriei greutăți. 

Astăzi, voi trebuie să răspundeți la următoarea întrebare: "Cum pot să sprijin cel mai eficient transformarea mea ca individ?"
Răspunsul este simplu, dar, pentru mulți dintre voi, realizarea nu este ușoară. El sună cam așa: deveniți întregi, compleți, dacă și pe măsură ce vă transformați cât mai total într-o ființă divină, plină de lumină, pe deplin conștientă de originea și misiunea voastră în etapa existențială în care vă aflați. 
Repet: Revoluția de astăzi nu are nevoie de agitatori, ea se produce în primul rând în înteriorul fiecărui individ, în interiorul fiecărei ființe umane care vede și înțelege că lumea veche a fost o iluzie ce și-a dovedit limitele și care trebuie să plece..
Acesta este motivul pentru care este esențial să fiți conectați la și dependenți de conștiința de sine; ACUM, nu mai târziu, căci aceste condițiile extrem de favorabile nu vor fi permanente. Înțelegeți că Universul are ciclurile lui prin care trece cu necesitate, căci nimic în Creație nu este trunchiat, încremenit, imobil. În consecință, există perioade și momente mai favorabile decât altele, pentru anumite acțiuni. Momentul încheierii ascensiunii voastre (din această etapă) este ACUM.
Purtați-vă responsabil, curățați (energetic) locul din voi și din afara voastră! Aruncați tot ce nu vă mai sevește, eliberați spațiul vostru existențial pentru ca Dumnezeu să vă poată trimite în el IUBIREA SA nemărginită !! Nu vi se poate expedia „coletul” dacă n-ați creat condițiile, n-ați făcut curățenie. Doar n-o să-l deșertați în mocirla trecutului?
Cunosc dificultatea voastră când este vorba de a iubi necondiționat. Voi ați fost obișnuiți să dați ceva dacă primiți la schimb. Asta a fost condiția impusă de eul vostru pământean, nu de Sinele vostru Interior.
Sinele pretinde "iubire necondiționată" și această înțelegere vine odată cu edificarea "conștiinței de sine".
Etapele atingerii acestui stadiu sunt:
a) auto-vindecarea,
b) conștiința de sine,
c) auto-ajutorul,
d) întâlnirea (contopirea) interioară între Suflet și Sine.

În aceste zile, când toată omenirea pare să fie bulversată, trebuie să vă întoarceți în mod hotărât la voi, să vă recunoașteți și să vă reconsiderați prioritățile. Esența acestor priorități poate fi exprimată prin îndemnul: VINDECĂ-TE ȘI AJUTĂ ȘI PE CEILALTI SĂ SE VINDECE !
Începeți această acțiune chiar dacă, pentru moment, nu credeți că aveți calități de vindecător.
Mai întâi de toate, identificați și recunoașteți schemele și modelele vechi care v-au fost impuse în gândire, în comportament, în atitudine. În demersul vostru, invocați mereu sprijinul și îndrumarea maeștrilor voștri știuți, neștiuți, văzuți sau nevăzuți. Stabilizați legătura voastră cu ei. 
Adresați-vă mai ales entităților pe care le simțiți mai aproape, cele care și cu alte ocazii v-au ascultat ruga și v-au sărit în ajutor. Pot fi arhangheli, maeștri înălțați, îngeri, Mama Divină, Iisus și însuși Dumnezeu. Dar pot fi și prieteni din civilizații superioare, ori ființe plecate la Cer, trăitoare cândva pe pământ.
Astfel, puteți să depășiți mai ușor orice obstacol și să eliminați orice blocaj.
Mai mult ca niciodată, dragul meu om, astăzi - la sfârșitul timpului și al drumului pentru omenire – aproape totul depinde de tine, de atitudinea și alegerile tale.
Asumă-ți responsabilitatea pentru destinul tău și al planetei.
Nu te pierde în acțiuni, atitudini și frecușuri politice, nici în credințe ori dispute religioase, căci niciuna dintre ele nu-ți deschide sau arată calea pe care trebuie să mergi ca ființă trezită. Nu prin biserică ajungi la Dumnezeu. Biserica este, în marea ei majoritate, o găselniță, o condiționare care mai mult te împiedică să ajungi la Dumnezeu decât te ajută. Biserca este o instituție a interesului uman, meschin și profitor.

Dacă oamenii nu vor mai participa la farsa votării și vor evita să mai intre pe ușa bisericilor sau templelor acestei lumi, pliticienii și preoții își vor pierde puterea de manipulare asupra voastră, iar voi veți deveni ființe libere în gândire și apte să creați o legătură directă cu ființele și puterile celeste. Numai astfel veți putea evolua spiritual și chiar material.
Dacă oamenii s-ar gândi și ar dori să-și folosească propria putere, dacă ar înceta să se mai lase manipulați de programele TV, care nu urmăresc decât să vă manipuleze voința și să vă golească buzunareale, puterea acestei matrici existențiale, în care ați fost împinși cu cinism și reacredință, s-ar termina. 
Cei care spuneți că nu puteți trăi fără ceea ce vă servește permanent mass-media prin toate mijloacele ei de informare, trebuie să renunțați la a alimenta această industrie a păcatului, urii și minciunii, dacă vă pasă cu adevăprat de soarta și viitorul vostru și al copiilor voștri.
Vă puteți imagina foarte bine ce ar însemna dacă un număr mare de persoane ar decide simultan să facă acest lucru. Colportorii de minciuni, păpușarii ar da faliment.

Prin această „schimbare de macaz” v-ați putea demonstra responsabilitatea preluării împuternicirii de sine care vi s-a acordat de însuși Creatorul. Ar trebui să vă întrebați mereu cum se face că voi, marea majoritate, sărăciți din ce în ce mai mult iar cei pe care-i alegeți sau în care credeți se îmbogățesc tot mai mult!? 

Viața voastră nu va fi niciodată completă, plină de bucurie și îndestulare dacă nu vă hotărâți să nu vă mai lăsați manipulați și exploatați de foarte puținii îmbuibați, pretinși și falși apărători ori salvatori ai intereselor voastre. Desigur, ei își vor primi plata, dar cu voi cum rămâne, ce vreți să faceți cu viața voastră? Credeți că ați venit pe Pământ pentru a „spăla picioarele” netrebnicilor?
De ce mai persistați în această eroare, de ce nu vă „aruncați lanțurile”, din moment ce aveți la îndemână cheia încuietorii ? 
Raiul vă ajută în acest demers dar alegerea vă aparține. Vă ajutăm și vă „dăm la mână” tot ce trebuie, dar mișcarea este a voastră. Vă ajutăm să vă atingeți adevăratul Sine.
Dacă credința voastră în Dumnezeu este mare, așa cum clamați de fiecare dată, prin hotărâre și puterea dragostei puteți schimba lumea. Mai cu seamă acum când vă apropiați de linia de sosire.
Pentru ca această călătorie să se poată încheia fericit, trebuie să faceți și ultimul pas.
FACEȚI-L !!! Noi vă ajutăm cu iubire.
Arhanghelul SANDALPHON.

http://lichtweltverlag.at/en/2017/06/23/its-up-to-you-archangel-sandalphon/



joi, 29 iunie 2017

Răspunsuri necesare.

Pentru că atitudinea cititorului de mai jos nu este singulară, am decis să-mi exprim punctul de vedere în acest mod.
C.M.

Si cum ramane cu publicarea de catre dumneavoastra a citirilor lui smarandache(preluate de la khazaroaica de mm)unde se arata ca suntem in 1d,intr-o vibratie joasa,cum ajutati dumneavoastra dl CM omenirea cu trezirea,daca da-ti posibilitatea slugoilor intunecatilor sa-si bata joc de planeta care ne sustine neconditionat in evolutia individuala si colectiva.
Nu o data, accidental, a-ti publicat citirile alea de rahat ale "atotstivuitorului" din Thuban(mama omida in versiune masculina,mioritica).
O rugaminte,cum ne omiteti celorlalti unele comentarii,sa-i omiteti si lui nea reginald comentariile ranjite si rasuflate, necontrolate, rautacioase la adresa mamei pamant si a omenirii, care nu ajuta cu nimic la trezirea semenilor nostrii, din contra.
Apreciez munca dumneavoastra dar delimitati-va de rau voitorii omenirii-citirile acelea de constiinta truchiate grosolan trebuiau sa ramana pe blogurile khazaroaicei de maria marin, nu preluate de alte bloguri mai credibile!
Multumesc pentru intelegere.
Alea sunt citirile de constiinta ale hibrizilor, pupincuristilor, slugoilor intunecatilor!
Un ACUM cat mai frumos dumneavoastra si a tuturor cititorilor blogurilor ,site-urilor SPIRITUALE.
(https://www.youtube.com/watch?v=49r_yVkd4DI)
Răspuns:
Deși nu-mi propun să înființez o corespondență între mine și cititorii articolelor de pe acest blog (deci, nici cu dv.), mi se pare că am obligația să fac unele adnotări asupra argumentărilor pe care le aduceți. N-am să mă refer la calitatea gramaticală și lingvistică a comentariului dv., pe care-l pot aprecia cei care îl citesc.
Mă rezum la faptul că exprimarea dv. la adresa unui alt cititor (indiferent cum s-ar numi el) este inadmisibilă, plină de venin, de invenctive, și care, în mod normal ar trebui cenzurată și, oricum, nu crează un cadru de comunicare civilizată.
Am dat curs comentariului dv. plin de ură și încrâncenare, pentru ultima oară, doar pentru a vă putea răspunde.
Nu cunosc motivația care vă determină să fiți atât de vehement cu cineva care încearcă să-și aducă contribuția, pe măsura cunoașterii sale, la o cât mai completă înțelegere a ceea ce se întâmplă acum pe planetă.
Poate nu exprimă ultimul adevăr, dar el încearcă să nu țină pentru el aceste informații ci vrea să le dea cât mai multora.
Eu nu am căderea și nici posibilitatea de a spune cât adevăr există în asemenea informări periodice dar n-am nicio justificare să le contest.
Dv. faceți eroarea (comună, de altfel, multora dintre noi) de a pretinde că dețineți adevărul absolut. Convingerile pe care vi le-ați format vin din suse de informare mai mult sau mai puțin credibile, care, la rândul lor, e foarte probabil să nu reflecte adevărul. 
Puțini dintre noi au atins un nivel evolutiv suficient de ridicat pentru ca să poată fi considerați îndrumători autentici. Comparând informațiile, treptat, decelăm care este adevărul.

Fără a mă pretinde marele inițiat, îmi permit să vă amintesc că noi suntem cei care ne modulăm (și modelăm) energiile faptelor, exprimărilor (orale ori scrise) și gândurilor noastre cu vibrații pozitive ori negative (adică frecvențe superioare sau inferioare). Aceste energii, bune sau rele, revin într-un anumit timp la sursa care le-a generat (omul), amplificate de sute sau mii de ori. Consecința firească va fi că acest efect de bumerang va avea impact asupra emitentului (sursei care i-a dat naștere acelui tip de informație): cel care a trimis energii pozitive (de iubire, compasiune, prietenie) va fi ajutat să-și ridice frecvența de vibrație (să evolueze) prin plusul de energii benefice care i-au reverberat, iar cel care a emanat energii negative, va primi, pe cale de consecință, tot energii negative, însă mult amplificate, ca amplitudine și putere de penetrare.
Pe scurt: cel care a emis energii pozitive va face un pas înainte în evoluție iar cel care a trimis energii negative (injurii, ură, incriminări nefondate etc) își va scădea și mai mult vibrația (va regresa, în loc să evolueze).
Altfel spus, cel care era bine intenționat, mai concesiv, mai iubitor își va îmbunătăți aceste calități în timp ce negativistul va coborî și mai mult vibrațional. Direcția este aceeași dar sensurile sunt complet opuse: unul se înalță, celălalt coboară.

Un cititor mi-a contestat afirmația făcută cu altă ocazie precum că energiile reverberate ar putea fi mai puternice decât puterea de penetrare pe care au avut-o la momentul emiterii de la sursă. Deși Fizica ar părea că-i dă dreptate, s-a pierdut din vedere faptul determinat că  orice energie caută (în conf. cu Legea Atracției, a similitudinilor) să se întegreze într-un câmp vibrațional identic.
Pentru a simplifica, vom spune că, la nivelul Universului există două infinite câmpuri de energie: cel pozitiv și cel negativ. Când un gând (negativ, să zicem) este lansat în univers, el călătorește non-stop și se îndepărtează de sursa care i-a dat viață până când va întâlni infinitul câmp cu proprietăți similare (deci, tot negativ), ferindu-se de câmpurile cu energii opuse, din simplul motiv că acestea l-ar putea anihila.
În drumul său, gândul luat în considerare (ca de altfel, orice alt gând) se comportă precum săgeata harponului cu care se pescuiește la mare, și care rămâne legată printr-un fir de harponul care a lansat-o. Tot astfel, între gând („săgeată”) și mintea umană care l-a lansat („harponul”) rămâne o legătură indestructibilă (excepție cazului în care se folosesc tehnici de „rupere a firului”).
Pe canalul de comunicare stabilit între sursa emitentă și câmpul energetic infinit vor putea circula energii de o calitate compatibilă, cu un debit mai mare sau mai mic, depinzând de secțiunea canalului. Secțiunea acestui canal este direct proporțională cu puterea cu care a fost emis gândul acela. Cu alte cuvinte, cu cât gândul va fi susținut cu mai multă înverșunare de către mintea care l-a născut, calea de comunicare va deveni mai permisivă, mai „bătătorită” și asta va facilita prelevarea unor volume energetice proporționale, energii care vor avea un impact diferit asupra ființei (prin comportament, gândire, atitudine) în cauză.

Acum, fiți amabil și trageți o linie: ce ați obținut dv. împroșcând cu vorbe triviale, ireverențioase un semen de-al dv.? Este ușor de înțeles că singur v-ați agravat situația, v-ați „otrăvit” hrana spirituală, v-ați compromis și mai mult posibilitatea de a evolua. De ce ați făcut-o, de ce o faceți? „Așa, de-al dracului” (scuzați-mi exprimarea !).
Cine a câștigat? Cine a pierdut? Au câștigat forțele răului care se hrănesc cu energii negative. Ați pierdut dv. care, să fiți sigur, v-ați scăzut încă și mai mult vibrația. Dar, am pierdut și noi toți, colectivitatea umană, care în loc să ne ridicăm, regresăm sau, cel mult, „batem pasul pe loc”.  Credeți că nu contează și că nu sunteți atât de important? Sunteți. Fiecare dintre noi contează căci din contribuția noastră, a fiecăruia, se naște conștiința colectivă a umanității care, dacă vrem să evoluăm, trebuie să crească.
Culmea este că tocmai cei care au contribuția cea mai însemnată la crearea negativității pe planetă își exprimă neîncrederea în veridicitatea mesajelor entităților superioare.
„Bla, bla, bla” spune d-na Maya, „Ha, ha, ha” spune Marius-Adrian Crețu (cel care se crede Dumnezeu) etc. După care, tot oameni din această categorie se revoltă: ”E o minciună, mereu ne promit că va curge lapte și miere dar, în realitate, este din ce în ce mai rău”.
Oameni buni, opriți-vă! Fiți sinceri și obiectivi cu voi înșivă! Nu vedeți că a luat „barca apă” iar noi, în loc s-o scoatem, continuăm să ne păruim? Nu cumva am ajuns în această situație NUMAI DIN CAUZA NOASTRĂ? 
Dacă vrem să ne fie mai bine, dacă vrem să ajungem acolo unde ne-am propus, măcar să avem credință, să încercăm să ne acceptăm mai mult, să fim mai buni, mai iubitori dar mai neconcesivi cu corupția, minciuna, impostura.

 C.M.

MESAJ DE LA ANGELICI

(24 iun. 2017; channeler Ann Albers)
Traducerea Const. Mihailescu.

La rădăcina fiecărei intenții pe care o aveți pe pământ se află dorința de a vă simți mai bine. Sub aceasta sau în spatele iei se află dorința de a primi, întruchipată printr-o expresie a dragostei. În adâncul tău vrei să fii iuibit, sincer și plin de compasiune, de înțelegere și generozitate.Te-ai născut măcar dintr-o străfulgerare a iubirii. Vrei să te bucuri de abundență, de armonie, de respect. Adesea însă aceste stări nu se instalează, nu apar în realitatea voastră. De ce? Pentru că atunci când vă doriți ceva, dorința voastră iubitoare, de multe ori justificată, este însoțită de temeri (frici) conștiente sau inconștiente: vă temeți că nu puteți avea ceea ce vă doriți pentru că nu sunteți siguri că o meritați, nu sunteți siguri că veți fi lăsați de ceilalți, că nu vi se vor recunoaște meritele ori drepturile. Sau, dacă toate acestea sunt îndeplinite, nu credeți că este destul pentru ca o parte din acel ceva să ajungă și la voi.
Când îndoiala se lipește de dorință, realizarea se îndepărtează sau se anulează.
Frica este o vibrație puternică care bântuie de mult planeta voastră. Ea este înrădăcinată în iluzia că voi sunteți neputincioși, că alții vă decid soarta, că purtătorii deciziilor nu suntați voi ci alții. Mereu va-ți considerat abandonați, separați de SURSĂ.
Iubiților, adevărul este că voi sunteți legați indestructibil de Sursă, de Dumnezeu, și, pe cale de consecință, aveți puteri incomensurabile. Prin sincronicități, prin plasarea în câmpul potrivit și la momentul potrivit, puteți avea tot ceea ce vă doriți, și vă puteți afla oriunde.

Frica este un sentiment care vi s-a inoculat ulterior creării voastre, cu scopul de a vă lăsa dominați de alții. 
Opriți frica să pătrundă în ființa voastră căci nimic nu poate să vă înfrângă voința, dacă nu alegeți altfel. Nu lăsați mintea să vă ofere și să vă convingă cu perspective înfricoșătoare. Când vă aflați în atari situații, nu permiteți stării de anxietate să se cuibărească, refuzați angoasele și liniștiți-vă mintea.
Mintea intră prima în panică, grăbindu-se să deschidă larg poarta amenințărilor care sunt dincolo de ea.
Prima măsură: blocați totul, respirați profund și încet luați câte un sentiment panicardant la analizat, în spiritul adevărului superior. Puteți apela și la ajutorul și sugestia noastră, dacă nu vă este prea clar ce ar trebui să faceți. Nu, nu sunt vorbe goale.
Aveți încredere în procedeu și veți constata că funcționează.
Respirați profund până când simțiți că frica a trecut și vi s-au „aprins luminile”. Mintea va deveni mai liniștită, mai rațională, și mai înclinată să creadă că nu sunteți singuri, nu sunteți abandonați de tatăl vostru, Dumnezeu.  

Iubiților, amintiți-vă că energia voastră este întotdeauna mai importantă și mai puternică decât acțiunile voastre sau ale altora asupra voastră.
Știm că majoritatea dintre voi vor spune: "OK, înțeleg că energia mea trebuie să fie corectă, dar cum știu eu ce să fac în acele momente? Cum îmi pot domina temerile?” Noi răspundem că dacă energia voastră este corectă, îndrumarea va fi ușoară și evidentă. Atunci când te lași dominat de teamă este foarte dificil să conștientizezi îndrumarea care ți se trimite.
Repetăm: prima și cea mai importantă reacție, la apariția unui puternic sentiment de teamă, este să respirați profund, să vă liniștiți mintea și, dacă mai este cazul, să invocați ajutorul ființei superioare de care vă simțiți mai apropiați.
Nu trebuie ca neapărat să vă cuceriți frica ci doar să vă predați iubirii. Orice energie a fricii este învinsă de energia iubirii.

Dragilor, suntem aici să vă ajutăm. Suntem aici să vă iubim. Bucuria noastră cea mai mare este să vă fim utili, în tot ceea ce faceți și în obținerea libertății voastre spirituale. 
Dacă vă face plăcere, stați cu noi o dată pe zi, atunci când meditați. Vorbiți-ne în gând ca și când ne-ați vedea și am fi lângă voi. Noi vă vom auzi, cu siguranță.
Spuneți-vă speranțele, visurile și temerile, apoi stați liniștiți și respirați profund. Veți primi răspunsul și sugestiile noastre.
Întotdeauna vă așteptăm să ne contactați. Vă iubim!
Dumnezeu vă binecuvânteze!
Îngerii

http://sananda.website


miercuri, 28 iunie 2017

Sananda, via Ann Dahlberg,


22 iunie 2017.
Traducere Const Mihailescu


Sunt Sananda și am venit astăzi pentru a pregăti calea pentru New Age, care se apropie - New Age care e deja la picioarele voastre, dragi copii de pe Pământ; fiți pregătiți să pășiți pe „pământul ” ei.
Depinde de voi să țineți de visele voastre și să vă asigurați că sunt realizate și reale.
Dacă visul este suficient de puternic și de viu, el se va manifesta în doar câteva momente în realitatea voastră. Sunteți la o schimbare de privire, la o aruncătură „de ochi” singura care contează acum când mase mari de ființe umane încep să se miște în aceeași direcție, spre Lumină. Însă direcția pe care mergeți, voi o stabiliți. Chiar în această perioadă, marea mișcare se derulează spre Lumină. Multe inimi încep să se înmoaie și să se deschidă pentru a primi Lumina.
Aceasta strălucește puternic acum pe Pământ și are impact asupra tuturor. Tot mai numeroasele persoane, care se îndreaptă spre Lumină, se deschid să o primească în inima lor, în pofida temerilor de care le mai vorbește mintea. Din ce în ce mai mulți caută adevărul în lumea iluzorie în care trăiesc.
Ei încep să înțeleagă că pentru a găsi adevărul, trebuie să primești și să stabilizezi Lumina în inima ta, căci numai acolo strălucește ea clar și este cristalină. În Lumina inimii veți găsi și Sinele autentic și curajul de care aveți nevoie pentru a merge mai departe.
Zilnic, pe o perioadă de câteva zile, faceți „popasuri” de gândire, opriți-vă și, în calmul liniștii create, meditați, reflectați asupra condiției voastre de copii ai lui Dumnezeu și asupra imenselor posibilități care vă stau la dispoziție pentru a vă manifesta ca ființe create din Dumnezeu. 
N-aveți de ce vă teme! Sunteți puternici și dotați cu tot ceea ce este necesar pentru a vă crea o viață „ca-n Rai”. Găsiți-vă calmul și siguranța de a fi demni și merituoși făuritori ai Noii Ere.
Noua Lume vă așteaptă sosirea.„Vântul” ș-a schimbat direcția și suflă din pupa un aer cald și îmbietor. Acum nu mai sunteți biciuiți din față de vâturi reci și puternice care să vă împiedice înaintarea. Ați căpătat viteză căci navigați cu toate pânzele umflate, ajutați de cea mai favorabilă direcție a curenților marini. Cuvântul de ordine este acum, INAINTE! Dacă priviți cu atenție, puteți observa apropierea de țărm.
Ce lungă și obositoare a fost această călătorie!!

Începe Pământul să freamăte, începe agitația sosirii, încep fluturările de batiste și încep să curgă lacrimile reîntâlnirii mult așteptate.
 Este bucuria și lumina revederii celor din barca considerată cândva pierdută și înghițită de spuma învolburată a valurilor  Un chiot de bucurie începe să înconjoare Pământul. Ce entuziasm, ce bucurie, ce încântare!!

Lumina este aici, dragi copii de pe Pământ, permiteți-i să vă umple ființa, să vă dea forță, să vă dăruiască curaj, astfel încât să pornească în viteză Marea Tranziție - tranziție care chiar a început să se producă în interiorul vostru și în afara voastră.
Totul și toată lumea se transformă, priveți în jur, vedeți și simțiți schimbarea care este acolo, în voi, în plante, în animale.
Da, chiar și soarele, aerul și pământul pot simți aceste schimbări.
Alergați desculți prin iarbă și primiți energiile elementelor din jurul vostru. Ele vor merge direct în corpul vostru, dacă le veți permite, unde vor umple fiecare celulă cu lumina pe care o poartă în ele. Aceasta trezește și redescoperă toată lumina ascunsă în corpul vostru.
În această feerie care se crează, este timpul să vă treziți. Este timpul ca Lumina să vă trezească din visul vostru înghețat ori amorțit.
Acum este timpul ca toate lucrurile care trăiesc pe Pământ să se trezească din somnul lor adânc - să se trezească în lumina ADEVĂRULUI, neștiut sau poate doar bănuit. Pământul este pe drumul care-i va reda propria sa lumină, iar cu ea, va provoca brusca trezire a tot ce va fi luminat. Adâncul somn al rațiunii se va încheia pentru totdeauna. În această minunată, adorabilă „nebunie” a regăsirii, găsiți-vă timpul necesar odihnei și „reîncărcării bateriilor”!

Acum este momentul, nu mai puteți aștepta - primii pași ar trebui să-i faceți acum. Înainte de a vă lua avânt, este important să vă opriți, să respirați și să simțiți Lumina care vibrează în jur. Deschideți-vă brațele și invitați Lumina să pătrundă în inima și în viața voastră. 
Totul să fie o unduire, totul să fie un dans pe aripile iubirii! Dragostea începe să vibreze în toate, totul să se scalde și să se primenească în iubire, în iertare, în compasiune.
Gata, călătoria, în această etapă, ia sfârșit. Porțile se deschid iar lumea iese în stradă cu flori și cu miresme. Dragostea se manifestă acum, este în jurul vostru și ca rezultat al prezenței, deocamdată doar simțită, a îndrumătorilor și ghizilor voștri iubitori și plini de înțelepciune..

Lumea iubitoare stă la poartă și la ușă, vă invită să intrați. Nu vedeți cât sunteți de așteptați, de iubiți și de bineveniți?
Sentimentele de frică și suspiciune trebuie să vă fi dispărut de mult. 
Puteți fi siguri și calmi, căci sunteți între ai voștri, între frați și surori. Lumea Nouă este gata să vă primească.
Brațele Mele sunt deschise și pline de iubire.
Simțiți și primiți dragostea Mea !
Sananda
http://sananda.website

marți, 27 iunie 2017

Mesaj de la Dumnezeu


(23 iunie 2017; channeler Gloria)
Traducere Const. Mihăilescu.


Atât de multe gânduri stăpânesc lumea! Gândurile evadează în masă din închisoarea minții, unde s-au născut și au stat prizoniere.
Sunt precum puzderia de mașini care vin de pe toate străzile laterale și intră pe larga autostradă cu mii și mii de benzi de circulație. Aceste „mașini” circulă cu viteze fantastice („cu viteza gândului”) și se îndreaptă spre destinații îndepărtate. Sunt născute (formulate) în sute și sute de limbi, și circulă unele pe lângă altele sfidând orice posibilitate de coliziune.
Cum se face că atât de multe gânduri străbat Universul, dincolo de viteza luminii? Cât de ocupată este mintea umană?
Nu există minte fără gânduri. În stare de veghe sau în somn, mintea fabrică gânduri. Unele sunt eliberate pe loc, altele rămân să mai fie frământate în fel și chip, pentru a găsi explicații, pentru a da soluții.
Ca să primească iluminare, ființa trebuie să-și limiteze numărul gândurilor. Aprecierile, concluziile și deciziile cele mai bune apar atunci când ființa se poate concentra pe un număr cât mai mic de gânduri. Dacă mintea naște și urmărește un noian de gânduri, energiile se disipă, nu mai are loc procesul de concentrare, de focalizare pe un anume subiect. Rezultatul va fi unul neînsemnat, fără importanță și insuficient pentru ca ființa emitentă să aibă un câștig.
Majoritatea gândurilor nu sunt precis conturate, orientate ori canalizate; ele se răspândesc în univers călătorind fără țintă precisă.
Dar nu numai atât: majoritatea gândurilor nu ajung să atingă o formă clară, ele vor rămâne frânturi, „schije”, „avortoni” energetici aruncați în univers. Odată emise, gândurile devin entități de sine stătătoare care vor fi atrase de câmpuri energetice asemănătoare, conf. uneia dintre legile Mele. Ca entitate energetică, gândul eliberat se va bucura de autonomie, călătorind oriunde și oricât.
Cei care emit gânduri rele, sunt, de fapt, părinții nerecunoscuți și iresponsabili ai unor suigeneris tâlhari, care jefuiesc de liniște „casa părintească”. Ei, tâlharii, lasă în urma lor neorânduială, debandadă. În multe cazuri, atunci câd pleacă, sau când revin, ei au grijă să dea „foc și casei părintești”.
Unele gânduri rele se întovărășesc cu altele, formează „găști” ce pun la cale „jafuri”.
Fiecare gând, bun sau rău, încearcă să-și găsescă și să-și păstreze un loc în infinitatea cosmică.

Într-adevăr, gândurile par a avea o minte proprie. În existența lor eternă, „gândurile din spatele gândurilor” sunt cele mai insidioase, cele mai manipulatoare și, de multe ori, cele mai periculoase.
Gândurile care vagabondează prin univers, nu sunt inofensive căci ele nu stau degeaba.
Ele acționează mai ales acolo unde găsesc aliați în interiorul „casei” prăduite.
Gândurile rele nu au scrupule, nu au milă, nu cunosc iertarea.

Sunt însă și gânduri benefice, care vor să ajute, vor să pună umărul, să alinte, să ostoiască suferințe.
Einstein era cunoscut pentru gândurile sale care-i veneau în momentele de liniște, când era într-o canoe și plutea pe apa liniștită.
Gândurile lui erau gânduri diferite de ale celorlalți. Ele încercau porți nedeschise, uși ce păreau ferecate. Ele vroiau să știe ce este dincolo de gard, dincolo de ziduri. Pentru asta, băteau insistent la poartă, încercau să intre și , dacă nu puteau,....săreau gardul.
Gâdurile lui Enstein erau neliniștite, „aveau un somn agitat, săreau din pat la miezul nopții”
Dar gândurile îl conduceau treptat spre un liman. Desigur, uneori, nici el nu-și credea propriile gânduri. Dar el le întâmpina pe toate cu curiozitate și cu deferență.
El știa că nu toate spațiile goale trebuie să fie completate.
Pacea, dragi prieteni, nu vine la pachet cu gândurile. Pacea vine singură și se simte bine în singurătatea sihăstriei.
Nu există logică pentru Ființa Pură, nici nevoie de logică, nici gânduri logice; doar gândire de o neîngrădită pace care nu păstrează nimic pentru ea și care nu interferează cu Ființa Pură, neprihănită
O respirație profundă, o liniștire, și fructul gândirii apare acum și se dezvoltă. În câmpul gândirii liniștite cresc bujorii și înfloresc cireșii.
Căutați să locuiți într-o veritabilă grădină a Edenului, unde însăși viața înflorește!
Gândurile sunt ca un radar care caută și localizeză. Nu există gardieni, nu există bariere și nici puncte de control.
Gândește-te! Ai grijă să nu intri în zona în care se plătește vamă !
Libertatea este starea de imponderabilitate a lui „a fi”. Acolo totul este în regulă, nimic nu te apasă, nu simți nici măcar propria-ți greutate. Ești fulg, ești fum, ești doar părere. Totul e in regula. Totul este mai mult decât bine. Totul e frumos.
Inima și mintea voastră începe să se umple de pace, iar viața merge mai departe și este spectaculoasă, pe măsură ce vine.
Nutrienții vieții și ai dragostei sunt bine aleși. Totul pare curat, imaculat și nimeni nu aruncă gunoaie. Soarele strălucește și norii nu mai sunt reali. Doar pacea este atât de reală încât poți s-o atingi cu degetele, poți să-i simți catifelarea. Stillingul este real. Viața este sclipire multicoloră, iar noaptea stelele strălucesc puternic. Alege șă-ți trăiești viața în stilul Iubirii.

Iubiții Mei, timpul vostru a sosit (chiar dacă timpul nu există).
Tu cititorule ești primul pe care îl aleg. Mereu ai fost primul. Asta v-o spun tuturor. NU glumesc. Numai că, până acum totul era iluzie sau, mai degrabă, deziluzie.
Acum începeți să vedeți mult mai clar. Acum vi se deschide orizontul. Vedeți Raiul de porțile căruia vă apropiați. Cât vedeți înainte este numai Rai. Nu greșiți: voi nu puteți fi decât în Ceruri. 

Nu puteți fi decât în ​​Ceruri. Numele vostru, al fiecăruia dintre voi, este înscris aici, în Cer. 
Iubitul Meu copil, fă pasul înainte!!

http://sananda.website/message-from-god-via-gloria-june-23-2017

luni, 26 iunie 2017

MERGEȚI ÎNAINTE, NU VĂ OPRIȚI!


De la fratele Paul, via Joan
22 iunie 2017
Traducerea Const.Mihăilescu

Dumnezeu să vă binecuvanteze! Suntem Julia și Gabrielle, care este lângă mine. Am venit să vă dăm astăzi o binecuvântare. Ca întotdeauna noi acordăm binecuvântări și iubire. Însă astăzi, îl lăsăm pe cel care vrea să vă vorbească.
” Sunt fratele Paul. Am preluat vasul uman (n.m.: corpul channelerului) pentru a vă da un mesaj din acest mecanism (trup).
Acest mesaj este: MERGEȚI MAI DEPARTE ÎN VIAȚA VOASTRĂ, FĂRĂ FRICĂ !
Teama lumii este acum înfricoșătoare. Însă iubirea este cea mai puternică vibrație pe care o puteți avea pe planeta Pământ.
Am venit astăzi pentru a vă îndemna să nu vă temeți. Nu vă temeți, ci mergeți cu curaj înainte!
Copiii ai Luminii, Lucrătorii întru Lumină de pe această planetă asimilează și concentrează Lumina sosită acum pe Pământ, și care pătrunde și îmbogățește aura planetei, curățind toate resturile care mai sunt încă acolo.
Forțele întunericului mai acționază încă în lumea voastră, unele dintre ele afectând sufletele în moduri diferite, însă eu vă spun: există o mare vibrație a iubirii care se ridică de la Mama Pământ și vine din dragostea celor care acum doresc să se facă dreptate. Singura modalitate de a instaura dreptatea este să intrați în interiorul vostru, să stați liniștiți și să vă imaginați cum Lumina glorioasă vă cuprinde și vă scaldă ființa, după care plecă să curețe Pământul.
Eu vă vorbesc din propria-mi experiență și vă spun tuturor: MERGEȚI CU CURAJ ÎNAINTE!
Găsiți-vă momente de liniștie în care vă înălțați în Lumină, lăsați Lumina să vă penetreze. Apoi luminați-vă calea cu Lumina din voi.
Luminile voastre reunite vor forma Lumina lumii la care forțele angelice vor adaugă și Lumina lor.
Vă pot asigura că izbânda voastră este aproape. Fiți în continuare încrezători, nu vă temeți, mergeți mai departe cu curaj!
Nu vă lăsați pradă evenimentelelor din jurul vostru, nu le permiteți să vă schimbe încrederea în teamă! Înaintați !
Acesta a fost și rămâne mesajul meu statornic.

Fratele Paul mai adaugă: „Întotdeauna am făcut o rugăciune blândă, dar astăzi sunt mai imperativ, mai categoric. Astăzi afirm că în lumea voastră se adună tot mai multă dragoste care vine din multe părți și această minunată vibrație se concentrează într-o puternică forță. Mulți dintre voi sunteți surse ale energiei iubirii, energie care izvorăște din ființa voastră și se ridică ca o Lumină glorioasă, răspândită în univers. Ea vorbește lumilor despre hotărârea voastră de a fi liberi, iubitori și multidimensionali.

Vă asigur că veți depăși toate condiționările negative, toate piedicile care vi se mai pun. După cum am mai spus, gândiți-vă la ceea ce faceți pentru copiii voștri. Gândiți-vă la ceea ce faceți cu această iubire cumulată, întărită și de iubirea Mamei Pământ, căreea trebuie să-i răspundeți cu dragostea și responsabilitatea voastră.
Civilizațiile altor planete vă monitorizează și vă încurajează, trimițându-vă iubirea lor necondiționată.
 Multe lucruri se întâmplă pe planeta voastră, în jurul ei și în univers, deși voi nu le puteți vedea. Se întâmplă multe lucruri, multe evenimente pe care voi nu le puteți înțelege deloc sau corect. Nu vă cramponați de ele! Lăsați-le să se manifeste. Voi trimiteți iubirea voastră și aveți credință. Dragostea voastră va depăși toate obstacolele. Duhul va îndepărta răul din calea voastră. Un mare ajutor vă este acordat acum, aceasta și ca urmare a moștenirii voastre.

Dacă ați putea vedea numai această lume nouă, care așteaptă pe margine pentru a vă vedea cum sosiți: puternici, eliberați, plini de iubire, joviali! Cu dragostea voastră, cu puterea pe care o manifestați, cu dorul vostru de libertate, nimic nu va sta în calea eliberării voastre.
Oh, înălțarea vieții, bucuria de a trăi, bucuria de a cunoaște, bucuria de a vedea copiii copiilor voștri fericiți, scăldându-se în această minunată Lumină, toate vor face ca Ascensiunea voastră să fie o reușită deplină.

Pământul va fi curățat. Tot ceea ce veți sădi în pământ va crește fără impurități și vă va asigura absolut toți nutrienții de care ființa voastră are nevoie.
Dar vor exista mulți alți factori benefici pe care îi veți găsi pe Noul Pământ. Această lume nouă înseamnă și înălțarea sufletului vostru. Aceasta înseamnă asimilarea multor cunoștințe pe care nu le aveați înainte căci mintea voastră se va deschide către noi și nemaiîntâlnite orizonturi.

Acum, v-am spus tot tot ceea ce îmi propusesem la această întâlnire. În mâinile voastre stă puterea de a face ceea ce v-am sugerat astăzi.
Deschideți-vă noului, fiți calmi, plini de liniște și de iubire. Calea luminată pe care o urmați vă duce spre izbândă. Oh, copii ai lumii, dacă ați putea vedea această minunată panoramă!! Nu renunțați la acest minunat joc și nu mandatați pe alții să joace în locul vostru. Voi sunteți componenții echipei, vouă vi se pasează mingea; n-o arucați în bălării ! Acum este treaba voastră, a celor din acesată lume, a celor de pe teren. Suporterii vă încurajează de pe margine însă voi trebuie să loviți mingea. Jucați-vă rolul! Ținta este în față, nu în spate.
Rolul vostru este de a degaja terenul, de a elibera planeta de otrava fizică și morală. Nu mai acceptați un teren plin de hârtoape, un teren accidentat, plin de gropi. Sădiți gazonul de pe el, modelați-l după bogata voastră imaginație și stropiți-l cu apa sfâtă a iubirii. Faceți asta pentru copiii voștri și pentru copiii copiilor voștri, care vor juca pe același „teren”.
Amintiți-vă că voi puteți aduce Cerul pe pământ. Jucați-vă rolul și îmbogățiți-vă aura voastră și a Mamei Pământ. Și faceți din planeta voastră o rampă de lansare către alte lumi, către alte planete. Civilizațiile universului vă așteaptă să le vizitați.
Dar, nu uitați că lumile sunt și în interiorul vostru, nu doar în afara lui. Deveniți mesageri ai Luminii, ai prieteniei și iubirii!  
Acum, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Acesta a fost mesajul meu statornic de astăzi către voi.
Sunteți în grija Domnului Iisus Hristos și aveți asigurarea mea că El deține controlul asupra Pământului.
Cu toate acestea, El subliniază faptul că este nevoie de Lumina fiecăruia dintre voi, așa că mergeți înainte, de fapt, ÎNĂLȚAȚI-VĂ ! Găsiți Lumina din voi și trimiteți-o cu încredere în viitorul vostru și al copiilor voștri.
Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi.
A fost un privilegiu să vă pot vorbi prin această doamnă, care mi-a pus la dispoziție „vasul” ei, pentru a transmite acest mesaj.
Vă las în pacea lui Dumnezeu și vă spun Amin. Amin.
Paul.

http://www.EraofLight.com 



duminică, 25 iunie 2017

Conectarea la Adevărul vostru.

Mesaj de la Consiliile Stelare ale Luminii
15 iunie 2017 prin Solara An-Ra
Traducere Const. Mihăilescu

Dragilor, am ales să tratăm astăzi despre adevăratul vostru scop în viață, pentru că, nu-i așa, mai toți vă întrebați: "De ce sunt aici, în acest moment?"
De această dată nu ați venit doar să vă îmbogățiți cunoașterea prin experiență, ci și pentru a fi de folos în mod direct celorlalți și Mamei voastre Pământul, pentru a trece la conștiința extinsă a celei de a 5-a dimensiuni, implicit la trecerea pe un domeniu superior de vibrație, pe care noi o numim Hristosul sau Conștiința Unității. Pentru mulți dintre voi acest adevăr este la fel de clar ca lumina zilei. Însă nu pentru toți.
Cum puteți face aceasta la nivel individual? Modaltăți și căi sunt multiple. Noi doar amintim câteve dintre ele: devenind vindecători (autentici) cu bioenergie, folosind abilități mediumice cu ajutorul cărora puteți comunica cu ființe sau suflete din alte planuri, exprimându-vă sensibilitatea creatoare prin pictură, muzică, poiezie, descoperind rețete de tratament naturist și întinerire, producând alimente fără poluanți, primind și comunicând mesaje de la entități superioare etc.
Într-o modalitate anume trebuie să vă aduceți aportul la evoluția lumii voastre. Important este ca prin ceea ce faceți să puteți aduce alinare, mai multă înțelegere, mai multă iubire, echitate și pace. Aceste modalități sunt căi prin care treziți lumea, o faceți mai fericită, mai înțelegătoare și mai înclinată spre iubire.
De fapt, tot acest ajutor benevol pe care-l acordați celor care au nevoie de el este recompensat de univers prin creșterea propriului vostru nivel de vibrație.
Cu alte cuvinte, prin ceea ce faceți pentru alții vă ajutați propria voastră evoluție spirituală. Acest tip de activitate vă trece în categoria Lucrătorilor întru Lumină.
Ajungeți astfel să vă extindeți conștientizarea și să vă ridicați conștiința. Asta este calea pe care merge un ințelept în devenire.
Adevărata înțelepciune nu vine din extinderea planului emoțional, ori psihic și nici rațional. Vă asigurați creșterea spirituală prin ajutorul pe care-l acordați celor care au nevoie de el, fără a face din aceasta o afacere, un câștig material și fără a vă implica emoțional (nota C.M.: explicația constă în faptul că, în general, aceste emoții sunt generatoare de energii negative). 
Deci: ajutați fără a avea așteptări de recunoaștere sau răsplată!
Majoritatea dintre voi au nevoie de o practică spirituală personală, cum ar fi meditația, pranayama sau yoga care sunt tehnici de liniștire a minții și interiorizare, mai ales dacă sunt practicate în grup [nota C.M.: la lucrul în grupuri creșterea nivelului de conștiință (deci vibrația) este exponențială în timp ce în practica individuală creșterea este aritmetică
].
De asemenea, faceți o obișnuință din a ieși în mijlocul natuirii, în zone liniștite, nepoluate, cu ape curgătoare, cu multă verdeață sau împădurite. Evitați aglomerațiile de orice natură !
Sub un control strict și calificat se poate ridica nivelul vibrațiilor și prin administrarea unor substanțe naturale halucinogene – (nota C.M.: ciuperci, de ex.- ingerare sau inhalare de fum produs prin arderea acestor substanțe. În primele sale cărți, Carlos Castaneda descrie asemenea practici utilizate de maestrul său pentru schimbarea „ punctului de asamblare” al devoților). Scopul este translatarea pentru scurt timp a conștiinței în alt plan existențial pentru a primi sau a înțelege unele explicații și ruperea temporară a legăturilor cu realitățile în care trăiți. În asemenea salturi ale conștiinței vă puteți afla scopul vostru cel mai înalt, care a determinat ca sufletul să aleagă viața în care vă aflați. Constatarea finală va fi că sufletele fac parte din aceeași unitate de Conștiință, Conștiința lui Hristos.
       
Dar, dacă ne îndreptăm atenția asupra nivelului actual al conștiinței rasei umane, spunem că doar cca 2% dintre oameni sunt treziți, ceea ce înseamnă că, marea majoritate, 98%, dintre ei sunt încă în stare de adormire și funcționează pe vechile vibrații (caracteristice dimensiunii 3D). 
Simplificat, puteți considera că scopul vostru adevărat este pur și simplu să vă ridicați nivelul vibrațional. Înaltele vibrații permit înțelegeri superioare și instalarea stării de înțelepciune. Însă scopul vostru cel mai înalt trece obligatoriu prin condiția iubirii necondiționate. În adâncul ființei voastre, nu căutați toți tovărășia, colectivitatea? Nu sunteți voi conectați la același câmp energetic (Matrice, cum îl numește „David”, intervievatul din cartea „Inuaki, reptilianul din mine”, de Atyana Havah) ? 
Când se spune că sunteți parte a lui Dumnezeu sau a Sursei, este adevărat.
Voi sunteți creați din Energie Divină și turnați în Matricea Creației caracteristică ramurii matriciale din care proveniți. Numai contracția conștiinței voastre inițiale v-a făcut să credeți că sunteți separați între voi și între voi și Creator. Această contracție s-a bazat  pe energii de frecvențe inferioare și o conștiință limitată, blocată în forme mai aproape de primitivism decât de formele evoluate. Acum voi vă aflați în Epoca Vărsătorului, care poate fi numită Era Trezirii. De fapt, deja sunteți scăldați în energia zorilor noii epoci, supranumită și "Epoca de Aur", care trebuie să vă prindă cu un nivel de conștiință suficient de ridicat, altfel nu veți putea realiza adaptarea la noile caracteristici, cele ale ființelor cristaline, angelice de Lumină. Aventura voastră evolutivă vă pune la respect pretențiile minții, efluviile emoționalului și friabilitatea trupului. 
Sperăm că mesajul nostru vă va ajuta, dragi prieteni, căci înțelepciunea noastră actuală este și rezultatul experiențelor voastre.

Solara An-Ra
Sunteți frații și surorile noastre de suflet, plecați din Lumină și reveniți la Lumină. În mintea voastră noi sădim semințele readucerii aminte a îndepărtatului vostru trecut glorios.
Suntem alături de voi în această călătorie de trezire și vindecare.

Namaste.
Iubire, iubire, iubire.
Consiliile Stelare.


http://sananda.website

sâmbătă, 24 iunie 2017

Istorie ascunsă! Șaman african susține că reptilienii au luat formă umană și sunt infiltrați printre noi

Credo Mutwa, unul dintre cei mai apreciați vindecători tradiționali din Africa, împărtășește cunoștințele sale moștenite din bătrâni cu lumea întreagă. Aceste cunoștințe se referă la specia extraterestră coborâtă din cer, care a invadat lumea și a răspândit suferința.

Credo Mutwa este un personaj apreciat în sudul Africii. În tinerețe s-a ocupat cu vindecarea tradiţională, tehnică moștenită din străbuni. Odată cu aceste învățături, Mutwa a ajuns la o parte din cunoașterea adevăratei istorii ale planetei noastre. Este vorba despre momentul în care extratereștrii reptilieni, numiți în cultura africană și Chitauli, coboară pe Pământ și instaurează o eră a terorii.

Teoriile lui Mutwa au fost aduse și expuse în lumea modernă de către celebrul scriitor David Icke. În urmă cu aproximativ 10 ani, atunci când Mutwa s-a hotărât să vorbească despre aceste legende antice, David Icke scria într-una din cărțile sale că extratereștrii reptilieni au o prezență fascinantă în cultura zulu.

Ei sunt generic numiți Chitauli și în urmă cu aproximativ 10.000 de ani au coborât pe Terra. Ei semănau foarte bine cu oamenii, dar se vedea că au forma unor reptile. Mai mult de atât, Chitauli puteau să-și schimbe forma în orice moment și astfel induceau pe toată lumea în eroare.

Acești oameni reptilă au luat formă umană și s-au căsătorit cu fiicele oamenilor. Așa s-a produs prima mare înșelătorie din istoria omenirii. Ce a rezultat din această încrucișare? Un om nou, înzestrat cu toate lucrurile rele preluate de la reptilieni.

Alte dezvăluiri ale lui Mutwa despre reptilieni
Vindecătorul african a ajuns la venerabila vârstă de 94 de ani și a devenit extrem de virulent când vine vorba despre reptilieni. Șamanul oferă noi informații cu privire la reptilieni. El susține că aceștia nu vin de departe ci de pe o planetă din sistemul nostru solar.

Ei s-au infiltrat printre oameni pentru a-i subjuga. Ei au nevoie de ceva de la oameni, exact cum oamenii au nevoie de ceva de la animale sau plante.

Mutwa susține că mulți oameni pot cădea în capcana să creadă că aceste ființe sunt supranaturale, dar de fapt ele sunt la fel de solide ca și noi, formate din același tip de materie.
La începuturi, reptilienii au luat oamenilor anumite puteri, precum telepatia sau telekinezia, și le-au oferit în schimb puterea de a se exprima. Dar și în acest dar a existat un şiretlic, pentru că reptilienii au creat mai multe limbi, care în cele din urmă i-au despărțit pe oameni în loc să-i unească.

Atunci s-a mai produs o mare schimbare. Reptilienii au făcut ierarhizarea oamenilor și s-au născut din sângele lor conducătorii, care au fost lăsați să conducă turma oamenilor.

Înainte ca reptilienii să vină pe Terra, omul era o ființă spirituală, care tindea spre iluminare. După mutațiile genetice apărute prin încrucișarea cu ființele reptile, omul s-a schimbat, a devenit mai lacom, avar, mincinos și plin de ură. Acela a fost momentul cheie al evoluției umane, când totul s-a schimbat și omul a ajuns așa cum este și în ziua de astăzi.


Citiți și:
Frăția Babiloniană satanică a Șarpelui – istoria dezvăluită a așa-zișilor Iluminați și a reptilienilor Anunnaki (I)
Ciudatele statui ce reprezintă reptilieni de pe insula Nuku Hiva… arată că reptilienii există


yogaesoteric 
24 iunie 2017