Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 1 mai 2017

Încrederea este condiția împlinirii vieții voastre.

Mesaj de la Arhanghelul Mihail
 
Channeling realizat de Natalie Glasson în 28 aprilie 2017.
Sursa originală: Școala Sacră a OmNa
Traducere Const. Mihăilescu.

Binecuvântările îngerești se extind și sunt amplificate prin prezența mea la voi, oriunde m-aș afla în întregul Regat Angelic.
Sprijinul angelic este prezent și vă este accesibil în orice moment, pe timpul procesului de ascensiune, indiferent de ceea ce ați avea nevoie: asistență, îndrumare, vindecare sau activare angelică; toate vă stau la dispoziție. Pur și simplu apelați la vibrația angelică și întrebați-ne; vom începe imediat să lucrăm cu voi, pregătind ca ființa voastră să primescă tot ceea ce dorește.
Răspunsul sau asistența pe care le cereți depind întotdeauna de accentul pe care îl puneți pe concentrarea asupra acelei probleme. Abilitățile voastre de a primi și de a împărți sunt instrumente dintre cele mai importante și eficiente. Iluziile și blocajele pe care vi le pune eul vostru uman, împiedică adesea manifestarea abilităților voastre de a primi și împărtăși energia Creatorului; aceste abilități reprezintă calea cea mai naturală de a exista. Când vă aliniați la vibrațiile naturale și la capacitatea de a primi, toate blocajele sunt eliberate, și vă permiteți accesul la tot ceea ce aveți nevoie sau doriți, inclusiv la împlinirea stării voastre interioare. 

Plasați-vă într-un spațiu și în energia din realitatea voastră, deschideți-vă inima către Creator și El vă va susține în diferite și minunate modalități cu care vă veți intersecta în realitatea voastră.
Când înveți pe deplin să-ți trezești abilitatea de a primi, îți dai seama că viața este o trăire fără efort și toate visele pe care le ai se pot manifesta în realitatea ta.
Dăruirea și modul de a o pune la picioarele Creatotrului ca pe o ofrandă, asta contează.
Când alegeți să dați și să împărtășiți lumina, dragostea și creativitatea ființei voastre, pot fi exprimate în numeroase feluri, printre care: un zâmbet, petrecerea timpului împreună cu ființa iubită, iubirea fără obiect etc.
Trebuie să începeți să înțelegeți că tot ceea ce dați cu iubire, din toată inima, vi se returnează înzecit. NU AI CÂND IEI CI AI CÂND DAI.
Vă încurajăm să vă dați seama cât mai repede de valabilitatea acestui principiu universal.
Concentrați-vă asupra felului în care împărțiți altora lumina, iubirea și creativitatea și abia după aceea ocupați-vă de ceea ce doriți să primiți. Cereți și spuneți Universului ce doriți să revină la voi din infinita bogăție a Creației. 
Acest lucru ar putea fi explicat prin metode multiple și câteva exemplificări:
-) Dacă doriți să experimentați o relație romantică, plină de iubire în viața voastră, binecuvântați-i pe toți cei care se află deja într-o relație de dragoste romantică, și trimiteți-le iubire și sprijin energetic pentru a-i ajuta să trăiască această stare. Ajutați-vă prietenii apropiați, care doresc, de asemenea, același lucru, și vă veți conecta voi înșivă la câmpul energetic al iubirii în relația voastră.  
-) Dacă doriți să creșteți volumul prosperității și abundenței în viața voastră, binecuvântați-i pe cei care deja se bucură de abundență (n.m.: obținută prin mijloace oneste), sprijiniți-i pe cei care tind către aceasta, trimiteți gânduri cu energia abundenței întregii omeniri imaginându-vă cum acest flux de energie benefică emană din ființa voastră și se îndreaptă către cei pe care-i aveți în vedere.
Ajutați-i pe prietenii apropiați să obțină abundența în viața lor și permiteți-vă să radiați sentimentul abundenței din ființa voastră, ca și cum aceasta ar exista deja în voi.
Atunci când adoptați starea de „a dărui”, voi intrați în comuniune cu acea parte a Universului în care se află aceste minunate daruri ale Creatorului; și ele vor intra în realitatea voastră.

Când „oferiți” altora gânduri negative și judecăți, însemnă că voi înșivă le preferați, și, în consecință, ele vor apărea în realitatea voastră, ca o necesitate. Aceasta deoarece Universul va considera că, pentru ca voi să puteți distribui aceste tipuri de energie („daruri”), trebuie să dispuneți de ele. În consecință, cu corectitudinea care-l caracterizează, Universul vă va alimenta cu asemenea energii, în cantități direct proporționale cu dorința voastră de a le trimite altora. (n.m.: pe principiul că pentru a putea da, trebuie ca, mai întâi, să ai de unde).

La fel se întâmplă și cu energiile pozitive, benefice, (pecum iubirea, compasiunea, fericirea, sănătatea, abundența). Universul trimite tot ceea ce cereți, fără discriminare; el nu are rol de filtru, de reanalizare a beneficității cereilor venite de la entități. El distribuie ceea ce i se comandă, iar când „stocurile” trebuie completate, o face, cu atât mai mult cu cât cererea este mai imperioasă.
Din punctul de vedere al efectului, în mai toate cazurile, este mai ușor să dai decât să primești. Desigur, nu este interzis sentimentul satisfacției nici atunci când primești, dacă vei considera că acel dar ți-a fost oferit din pură iubire și absolut dezinteresat.

Cinci arii de încredere.
Pentru a primi și a da lumină, dragoste și creativitate este nevoie de încredere. Există cinci niveluri de încredere, necesare pentru a menține echilibrul în interiorul ființei, experiențelor și realității:
-) Încredere în Creator, pentru a vă sprijini și a vă ajuta în moduri magnifice și pline de satisfacție.
-) Încredere în tine și în capacitatea ta de a primi pe deplin darurile Creatorului.
-) Încredere în tine și abilitatea ta de a exprima și împărtăși cu aspectul Creatorului aflat ființa ta interioară (Sinele Superior).
-) Încredere în scopul prezenței și existenței voastre pe Pământ.
-) Încredere în îndrumarea divină și intuiția care curg prin ființa voastră.
Dacă nu sunteți în stare să aveți încredere în Creator, deschizându-vă și lăsându-vă să primiți Creatorul, atunci este foarte puțin probabil că veți putea primi îndrumări sau intuiție divină.
Nu puteți avea încredere în puterea voastră creativă, dacă vă veți considera înafara realității voastre, ca entitate nestabilizată și neintegrată în lumea în care trăiți.

Fiecare dintre aceste cinci domenii de încredere este legat și conectat, influențând realitatea voastră, felul în care vă percepeți această realitate și libertatea pe care vă permiteți să o creați din adevărul vostru.

Îndrumări pentru a obține îndeplinirea dorinței pe care o nutriți în viața voastră:
1. Mai întâi creați în interiorul ființei voastre intenția a ceea ce doriți să trăiți în realitatea voastră materială.
Scrieți despre acea intenție în blocul vostru de adnotări, justificându-o și menționați modul în care vă așteptați să percepeți transpunerea ei în realitate (ce ar trebui să vedeți, să simțiți, să gândiți și care ar fi starea în care vă așteptați să fiți pe parcursul îndeplunirii obiectivului).
Permiteți intenționării voastre să se manifeste, în conformitate cu ceea ce ați crezut că va fi manifestat în viața voastră.
2. Întrebați-vă:
„*Am deplină încredere că voi primi ajutorul necesar de la Creator, pentru ca în realitatea mea să se manifeste materializarea intenției mele?
*Am încredere deplină în mine și în abilitățile mele de a primi ajutorul Creatorului prin natura energetică a intențiilor mele, încorporând (asimilând) complet această energie?
*Am încredere în mine și în abilitățile mele că voi putea exprima și împărtăși energia intențiilor mele primită prin ființa mea interioară, Spiritul Superior?
*Am încredere în scopul prezenței mele în această viață pe Pământ? (Puneți această întrebare chiar dacă la modul conștient nu cunoașteți programul cu care ați venit în această viață).
*Am încredere în îndrumarea divină și intuiția care curg prin ființa mea? Accept să primesc această îndrumare și am încredere suficientă pentru a acționa în conformitate cu acestea?”
De asemenea, este necesar să examinați poveștile pe care le-ați creat pentru a vă justifica lipsa de încredere. Acestea pot părea reale, adevărate, totuși ele sunt blocaje, distragere și iluzie, care vă împiedică să îmbrățișați starea naturală de încredere care există în ființa voastră.
3. Prin examinarea și contemplarea răspunsurilor sincere și veridice la întrebările de mai sus, cu privire la încrederea voastră, veți ajunge să vă bucurați și să recunoașteți o conștientizare a locului unde încă este necesară vindecarea, unde este lipsă și unde trebuie trebuie ridicat nivelul de încredere.
Lipsa de încredere este o experiență de separare de Creator și credința că sunteți singuri (abandonați) în realitatea și existența voastră.
Dimpotrivă, încrederea este o experiență de unitate și o aliniere completă cu Creatorul în ființa voastră și în Universul Creat.
4. Invitați (invocați) energiile mele, Arhanghelul Mihail, să ancoreze sabia angelică a adevărului și încredeți-vă în puterea ființei mele de a vă alinia în totalitatea voastră cu Creatorul, și veți obține vindecarea și transformarea necesare, pentru a vă restabili încrederea pe toate nivelurile.
Lăsați lumina mea să vă transforme ființa, să vă dizolve blocajele și limitările și credeți în capacitatea voastră de vă exprima sub cea mai înaltă formă.
Sprijiniți-vă pe ajutorul meu pentru a vă vindeca și a vă reface unitatea cu mine și cu Creatorul. 
Înlăturați ideea separării, a lipsei echilibrului și aveți încredere deplină în mine și în Creator. 
În reculegerile și meditațiile voastre spuneți cu convingere: „Am deplină încredere în mine, în sufletul și în spiritul meu!” Repetați această afirmație ori de câte ori considerați necesar.   

Cu încredere deplină și veșnică,
A.A. Mihail

SURSA: www.omna.org,



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu