Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 28 iunie 2016

Modul în care creierul creează, respectă şi renunţă la un obicei ne poate spune multe


„Studiul oferă cele mai puternice dovezi găsite până în prezent...”

Nu toate obiceiurile sunt rele. Unele sunt chiar necesare și benefice.
Dar incapacitatea de a ne deconecta de la modul obişnuit de a acționa, pentru a acţiona deliberat poate evidenţia dependenţă şi anumite tulburări obsesiv-compulsive.

În urma unui studiu realizat pe şoareci, o echipă internaţională de cercetători a aflat ce se petrece în creier când obiceiurile ne controlează comportamentul.
Studiul a fost condus de Christina Gremel, profesor de psihologie la Universitatea din California (San Diego). Autorii principali sunt Rui Costa, de la Centrul Champalimaud din Lisabona, şi David Lovinger, de la NIAAA/NIH (National Institute on Alcohol Abuse and Alcoholism / National Institutes of Health – Institutul Naţional pentru Abuz de Alcool şi Alcoolism / Institutele Naţionale pentru Sănătate).
Studiul oferă cele mai puternice dovezi găsite până în prezent că circuitele cerebrale cu privire la acţiunile obişnuite şi cele direcţionate cu un anumit scop intră în competiție – în cortexul orbito-frontal, zona creierului implicată în luarea deciziilor – şi că anumite substanţe neurochimice – endocanabinoidele – permit obiceiului să preia controlul, acţionând întocmai ca un fel de frână pe circuitul direcţionat”, a declarat Gremel.
Endocanabinoidele sunt o clasă de substanţe chimice produse în mod natural de către oameni şi animale. Receptorii pentru endocanabinoide se găsesc peste tot în corp și în creier, iar sistemul endocanabinoid este implicat într-o varietate de procese fiziologice, incluzând pofta de mâncare, senzaţia de durere, starea de spirit şi memoria.

Gremel şi Costa au demonstrat anterior că zona prefrontală a cortexului (sau OFC – cortexul orbitofrotal) este o zonă importantă a creierului în transmiterea de informaţii cu privire la acţiunea direcţionată. Ei au descoperit că, atunci când este stimulată activitatea neuronală în OFC utilizând o tehnică numită optogenetică (ce implică influențarea precisă a activității neuronale prin intermediul unor pulsuri de lumină), cresc şi acţiunile direcţionate. În schimb, atunci când au scăzut activitatea în aceeaşi zonă printr-o abordare chimică, acţiunile direcţionate de scop au fost inhibate, primând comportamentul obișnuit.
Obiceiul preia controlul când OFC este mai puţin activ”, a declarat Gremel.
În studiul actual, cercetătorii au emis ipoteza că endocanabinoidele pot linişti sau reduce activitatea din OFC şi, implicit, capacitatea de a trece la acţiuni direcţionate de un anumit scop.
Oamenii de ştiinţă au antrenat şoarecii să facă același gen de acțiune – să apese o manetă – pentru a primi aceeași recompensă alimentară, dar în două medii diferite, care favorizau dezvoltarea diferenţiată fie a acțiunilor direcţionate de scop fie a acţiunilor obişnuite (de rutină).
La fel ca oamenii care nu suferă de tulburări neuropsihiatrice, şoarecii sănătoşi treceau cu uşurinţă de la a efectuarea aceleiaşi acţiuni fie într-o manieră direcţionată de scop, fie într-un mod obișnuit.


Pentru a-și testa ipoteza asupra rolului jucat de endocanabinoizi, cercetătorii au eliminat din ţesutul striat al OFC-ului un anumit receptor endocanabinoid, numit canabinoid de tip 1, sau CB1. Şoarecii cărora le-au lipsit aceşti receptori nu au putut deprinde obiceiuri.
Avem nevoie de un echilibru între acţiunile obişnuite şi cele direcţionate de un scop. Pentru funcţionalitatea de zi cu zi, trebuie să fim capabili să întreprindem acţiuni de rutină rapid şi eficient, iar obiceiurile sunt foarte utile în această direcție. Cu toate acestea, întâlnim, de asemenea, şi circumstanţe în schimbare, și avem nevoie de capacitatea de a ieși din rutina obiceiurilor învăţate şi de a efectua acţiuni direcţionate cu un scop, pe baza informaţiilor noi. Când nu putem face acest lucru, pot apare consecinţe devastatoare”, a explicat Gremel.

yogaesoteric
27 iunie 2016
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu