Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 14 mai 2016

Preparat împotriva oricărui fel de cancer.

(14 mai 2016, by NewSunUnity)
 Traducere Const. Mihăilescu

H.M.
Hristo Mermerski, om de știință bulgar, face cunoscut preparatul de casă, care-i poartă numele, și care, susține el, vindecă orice fel de cancer.
Sunt mii de oameni care declară că s-au vindecat folosind acest remediu simplu și absolut natural.
Dr. Mermerski explică faptul că preparatul său este de fapt un aliment complet care se adresează întregului corp. Efectul de vindecare și revigorare este unul global.
Este aproape ca un remediu magic obținut în casă dar care oferă multe alte beneficii de sănătate, inclusiv următoarele:
• Curăță vasele de sânge;
• Întărește sistemul nostru imunitar;
• Vindecă bolile de inimă și protejează împotriva atacului de cord;
• Curăță rinichii și ficatul;
• Îmbunătățește memoria;
Este cel mai bun remediu natural pentru toate tipurile de cancer.


Pentru „preparatul Mermerski” aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- 15 buc. lămâi potrivite,
- 12 căței de usturoi,
- 1 kg miere (naturala),
- 400 gr. miez de nucă,
- 400 gr. boabe de grâu (încolțite).

Cum se obține grâul încolțit.
- Spălați grâul în apă și puneți-l într-un castron (borcan) mare de sticlă, cu atâta apă cât să-l acopere. A doua zi dimineața, scurgeți apa, spălați boabele cu apă proaspătă, fără să le zdrobiți, și, după ce s-au scurs cât de cât de apă, puneți-le în vasul de sticlă și lăsați 24 de ore să germineze.


Preparare.
După ce au trecut cele 24 de ore (necesare germinării grâului):
  - Se amestecă grâul germinat, nucile, usturoiul și se dau prin mixer sau se zdrobesc în mojar. Puneți în mixer, peste amestecul de mai sus și 5 lămâi tăiate (cu coajă cu tot), din cele 15. Mixați pentru a obține o pastă. 
Puneți mixtura în vasul de sticlă. Adăugați și sucul de la cele 10 lămâi rămase. Cu o lingură de lemn, adăugați mierea și amestecați totul manual până la omogenizare.

După 3 zile, preparatul împotriva cancerului poate fi consumat.


Mod de administrare.
Începeți să luați 1-2 linguri înainte cu o jumătate de oră de micul dejun și de cină.Înainte de culcare mai luați o lingură.
Pentru suferinzii de cancer declarat, dr. Mermerski recomanda să se consume din acest remediu, 1 la 2 linguri la fiecare câteva ore (Nota C.M.: din altă sursă, am găsit că, în aceste cazuri, se poate lua câte o lingură de cinci ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de a mânca orice altceva)

În conformitate cu profesorul bulgar, remediul său de casă îmbunătățește starea generală de sănătate și prelungește speranța de viață. Esențial este că vindecă cancerul și vă permite să duceți o viață plină de sănătate și vigoare.
El susține că a studiat ingredientele și nutrienții din acest remediu pe care-l declară încărcat cu toate tipurile de vitamine și minerale esențiale. Are toate proteinele, grăsimile, carbohidrați și substanțele bioactive necesare. Datorită tuturor acestor substanțe nutritive, organele și glandele corpului primesc tot ce au nevoie pentru a funcționa eficient, asigurând o sănătate perfectă.
Dr. Mermerski confirmă constatările oamenilor de știință care susțin că într-un corp pe deplin sănătos și corect hrănit, cancerul nu poate exista.

Dacă găsiți utile aceste informații, vă rugăm să le popularizați.


https://newsununity.com/2016/05/14/homemade-cure-for-cancer/#more-4913

3 comentarii: