Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 4 decembrie 2015

MESAJ DE IUBIRE (II)

De la „Cel Care Servește” și de la Ashira

(27 nov.2015; channeler
dr. Susan Sammarco și James McConnell )
(Notă: acest mesaj s-a primit în Grupul de Pregătire pentru Schimbare din Glendale, AZ pe 22 nov, 2015)
Traducere Const. Mihăilescu.
(ultima parte)

„Cel Care Servește”(„ OWS”)
Salutări. Sunt „OWS” și preiau legătura pentru a continua întâlnirea cu voi. Dorim să împărtășim ceva foarte pe scurt.
Asta este mișcarea în conștiință, ca și cum v-ați uita la un video cu grupul de aici. În această mișcare se integrează și cei care țin legătura audio (și prin telefonul mobil) cu această conferință. Acesta este începutul a ceva nou, ca modalitate de participare, nu-i așa? Ceva nou care va fi folosit în viitor tot mai mult (nota C.M.: se referă la participarea ascultătorilor prin utilizarea telefonului mobil)
Schimbările sunt în toi și ele afectează, asaltează, am zice, părți importante din redutele Cabalei.
Schimbarea vine peste capul lor (al celor din Cabală) ca o avalanșă. Și această schimbare va spulbera violența și apetitul pentru violență. 
Prin filme și prin alte mijloace de conștientizare, lumea voastră se va muta în pace și în iubire. Acesta este mesajul nostru pentru acum.
Poate există întrebări. Pentru asta așteaptă în picioare Ashira. Pot pune întrebări și cei care s-au conectat la această conferință prin telefon, dacă doresc.
Întrebare: Da. Doresc să aflu ce semnificație a avut visul meu, despre care bănuiesc că tu știi, și cum să-l folosesc în mod benefic.(nota C.M.: se pare că se referă la o călătorie făcută cu corpul astral pe o navă spațială, din care-și amintește anumite situații foarte stresante).
"OWS": Da. Vom răspunde la această întrebare; o invit pe Ashira să facă acest lucru.
Ashira: Vă mulțumesc foarte mult! Îți voi spune că cele din visul tău au reprezentat o oportunitate pentru ca tu să-ți dovedești nivelul de responsabilitate. Ai fost responsabil pentru crearea acelui lucru și responsabil pentru luarea deciziilor care să te determine să tratezi cu deplină hotărâre înlăturarea obstacolelor care îți stăteau în cale. Ți s-a creat de mai multe ori posibilitatea de a te confrunta cu temerile tale, în acea excursie.
În timpul acelor confruntări ai fost lăsat să te descurci de unul singur; ai fost lăsat singur. Te-ai dovedit responsabil. Și nu ai ascultat de sfaturile celor care te îndemnau să te abați de pe cale. Ai câștigat! Și pentru aceasta noi te binecuvântăm și te ovaționăm în picioare, pentru determinarea cu care ai refuzat oferte care te ademeneau să alegi trecutul. A fost un test pentru ați dovedi ție însuți că te-ai schimbat, că ai crescut. Noi te binecuvântăm.
"OWS": Vreau să adaug ceva aici și anume că, oarecum,din cauza stresului și a acelor tipuri de lucruri care te-au condus la toate aceste situații, ai trecut prin momente de disconfort. Noi nu spunem că asta era o stare de boală, sau ceva similar; rămânem la termenul de „disconfort”. Da, pentru tine a fost o situație greu de suportat, necruțătoare, o bună perioadă de timp. Dar ai depășit cu bine acea situație, așa cum a spus și Ashira. Aceasta a dus și la îmbunătățirea energetică a mediului în care exiști unde, anterior, existase multă negativitate. 
Ai fost Lucrătorul în Lumină care a venit la bordul navei pentru a fi înconjurat de cei care nu pot fi, la rându-le, Lucrători în Lumină sau au fost marcați mai puternic de negativitatea din 3D.

Asta nu înseamnă că nu poți avea o experiență la bordul uneia dintre aceste nave, pentru o experiență 3D, și în condiții minunate.
Data viitoare, când vei avea o altă experiență nu va fi atât de solicitant; de altfel, te vei afla pe un alt tip de navă. Experiența va fi complet diferită, deoarece energetica acelui mediu în care te vei afla va fi alta. În principiu, vei fi înconjurat de suflete și spirite mult mai apropiate de tine.  OK?
Oricum, acesta nu este sfârșitul. Cu certitudine. Acesta este doar începutul.
Ar exista altă problemă aici acum?
Întrebare: Este posibil ca sufletul nostru să se afle în ACUM mai mult decât corpul fizic?
OWS”: Da. Foarte posibil și foarte probabil. Aș spune că cel mai sigur. Asta nu înseamnă că la toți este la fel, dar situația aceasta se regăsește la foarte mulți, hai să zicem la majoritatea.
Ai ceva de adăugat, Ashira?
Ashira: Nu, ai fost destul de concis.
"OWS": Vom încerca să fim și în continuare pentru, o înțelegere corectă și deplină. Dar, fără a recurge la dezvoltări extinse. Nu prea ne plac surprizele.
Alte întrebări?
Întrebare: Vreau să știu de ce, se pare, mass-media s-a dovedit excesiv de responsabilă? Mă refer la faptul că au mediatizat mereu și mereu atacurile de la Paris. De ce?
„OWS": Aceasta este o întrebare foarte bună. Am spune că teroriștii nu au ieșit câștigători din aceste atentate. Cu siguranță au ieșit în pierdere. Este posibil să mai apară atentate ici și colo, dar, pentru ei, războiul este deja pierdut. Războiul, cu siguranță, nu a fost câștigat de ei. Ei par a ieși câștigători pentru un moment, la „încăierările” pe care le provoacă ici și colo, dar sunt perdanți siguri ai propriilor lor acțiuni, deși, în mod conștient sau nu, mass-media trâmbițează și exploatează momentul din interese meschine. Pe de altă parte, excesiva publicitate determină lumea să-și strângă rândurile, să crească sentimentul de solidaritate.
La nivele superioare, analiza acestor acțiuni teroriste este încheiată și verdictul este dat. Am mai vorbit despre asta. Sfârșitul acestor acțiuni este aproape, dar și al inițiatorilor.
Aceia care produc asemenea tipuri de fapte încearcă să obțină controlul asupra populației, prin diverse mijloace mass-media. Scopul lor este extinderea și multiplicarea sentimentului de frică. Prin asta ei încearcă să împiedice procesul de Ascensionare. Credeți că ei nu știu despre Ascensiune? Poate doar executanții nu o știu, sau o cunosc prin diverse slogane, dar cei din umbră, păpușarii, știu ce urmăresc. Cei care organizează aceste acțiuni o fac din disperarea și din inconștiența că, de fapt, „sapă la propria lor groapă”.
Ei se grăbesc spre propria lor moarte. Din cauza dimensiunii în care încă vă aflați pe planetă, voi nu puteți vedea prea departe așa cum o putem noi face. Tabloul ar fi altul și înțelegerea diferită.
Vrei să intervii, Ashira?
Ashira: Da, o voi face.
Dragă, tu ești dintre cei care vor să fie la curent cu ceea ce se întâmplă în lume adunând informații de la diverse surse. În felul acesta te expui și influențelor negative. Și, după cum "OWS" a arătat, aceste mijloace sunt folosite, de obicei, ca surse de influențare, de manipulare. Este bine să rămâi în zona ta de control și de confort. Asta îți asigură libertatea de gândire, fără a fi supus încercărilor de a fi controlat de alții. Marii consumatori de informații adunate din multele surse media, sunt cei mai vulnerabili.

Cel mai bun sfat este să-ți culegi informațiile din câteva surse din Lumină, verificate, care au trecut proba timpului. Orientează-te asupra câtorva sit-uri (cu ar fi Ancient Awakenings). 
În general, sursele indicate și din Lumină, sunt cele care nu caută senzaționalul cu orice preț, nu alarmează lumea și nu urmăresc producerea și exploatarea sentimentelor de frică; alegeți sursele care promovează ideile pozitive. 
Ca recomandare generală: nu intrați în panică la știri care anunță evenimente neplăcute, nu vă lăsați copleșiți și scoși din starea voastră de echilibru. (merită să reamintim că, de fapt, nu există moarte, cu adevărat). 
Dragostea, compasiunea și atitudinea pozitivă sunt instrumente ale Lumii Noi. Acestea trebuie căutate și promovate. 
Procedând în acest mod, veți constata că totdeauna există o soluție, că niciodată nu este ceva definitiv pierdut și că viața așa cum este ea, merită a fi trăită. În acest fel, veți înțelege că urâțenia și întunericul sunt introduse în viața voastră de atitudinile fataliste, de lipsa de încredere în ceea ce sunteți voi cu adevărat.   
"OWS": vreau să mai adaug eu ceva. Fac referire la multele și diferitele emisiuni mass-media de actualități sau la unele spectacole care aduc interpretări originale din dorința de a crește senzaționalul și, implicit,... ratingul. 

Găsiți măsura și momentul în care să vă spuneți: „mi-ajunge!”. Renunțați înainte de a vă pierde controlul și a vă lăsa manipulați. 
În majoritatea emisiunilor, a spune adevărul simplu și fără contribuții personale, a devenit o raritate. Publicul trebuie informat dar nu panicat. Înțelegeți? 
În Lumea Nouă toate acestea vor dispărea și vor fi înlocuite cu onestitatea, dorința de a respecta adevărul, compasiunea, înțelegerea și iubirea. Aceste schimbări vor apărea treptat.
Alte întrebări aici?
Întrebare: Ce succes a avut meditația oferită de Cobra?
"OWS": Mai mult decât vă puteți imagina!
Altă întrebare?
Întrebare: Este ceva ce nu facem sau facem incorect?
"OWS": Am dori să spunem despre aceasta că totul vine și se derulează conform voinței Sursei-Dumnezeu. Prin voința Sa, Divinitatea ține totul coerent. Desigur, în cadrul Planului General pot fi anumite variații date de alegerea creaturilor, dar ele nu pun în pericol derularea Marelui Program. Nu este nimic de rearanjat, de pus într-o altă ordine.
Când spui că faci sau nu ce trebuie, că faci suficient sau rămâi în urmă, depinde de ceea ce alege sufletul tău. Însă scopul (ținta) rămâne mereu același: revenirea la Sursă. 

În ceea ce alegi să faci nu trebuie să te compari cu nimeni; faci ceea ce alegi să faci. Oricum vei avea o experiență. Dacă nu ți-a folosit prea mult, alegi altceva sau o repeți la alți parametri. În final, vei deveni maestru în îndeplinirea acelui obiectiv, după care vei merge mai departe, vei alege altceva, ceva care-ți lipsește, ceva care să te completeze, să te întregească.

Totul se întâmplă așa cum trebuie. Știm că din punctul de vedere al multora dintre voi ar trebui ca procesul să se deruleze mai rapid, că cei cu programul „la zi” ar vrea ca ceilalți să se grăbească. Pentru aceasta îi puteți ajuta. Aceasta și pentru că rezultatul cumulativ, la nivel de colectivitate, de civilizație, contează mult, este chiar determinant.
James are această constatare asupra căreia revine periodic, ca să „ia pulsul”. 
Aceia dintre voi care au acest tip de gândire, să fie liniștiți căci lucrurile nu stau pe loc, se schimbă, totul se schimbă. Este adevărat că există multe forțe care contribuie la realizarea programului dar și forțe care se opun. În spatele scenei nu este chiar liniștea aparentă pe care voi o conștientizați. Voi nu cunoașteți cu adevărat ce se întâmplă în alte planuri; și, poate, nici nu este rău așa. Tot ce este programat să vină va veni cu sau fără vrerea celor care ar dori schimbarea cursului evenimentelor. 
Problema este că și voi sunteți incluși în acest program și aveți angajamente de îndeplinit. Pentru aceasta vă aflați acum pe Pământ în această viață, nu în alta. 

Da, acum are loc desfășurarea acelor acțiuni care au fost de mult planificate. Iar voi aveți un rol de jucat în această mare piesă. Sigur, ceea ce înțelegeți voi prin „acum” este diferit de ceea ce înseamnă acest termen în planurile superioare.

Toate transformările, toate prefacerile care s-au întâmplat în ultimii zeci de ani (timpul vostru) înseamnă chiar foarte foarte repede. Schimbările acestea sunt fundamentale și monumentale pentru lumea voastră dar și pentru conexiunea voastră cu galaxia și cu universul
Lăsați evenimentele să se producă, chiar dacă nu le înțelegeți pe deplin scopul și desfășurarea. Locul vostru este în interiorul procesului, nu în afara lui. Voi faceți efectiv parte din proces. Prin vizualizări voastre, prin rugăciunile voastre, prin meditațiile voastre puteți afla mai multe despre locul și rolul vostru. Toate fac parte din întreg. OK? Ashira?
Ashira: Nu. Mă păstrez pentru final.
"OWS": Foarte bine. Eu am încheiat și predau legătura 
umană (canalul) lui Ashira. 
Shanti. Pacea fie cu voi.
Ashira: Sunt Ashira și revin.

Mama Divină a fost alături de Susan mai toată săptămâna șoptindu-i la ureche și în inimă ce dorea să aducă astăzi, la această reuniune cu voi.
A fost într-adevăr o săptămână interesantă

Interesant de urmărit pentru toți de pe planetă ce s-a întâmplat în Paris și ce a urmat. Evenimentele s-au derulat rapid și inima Mamei Divine a avut mult de lucru. 
Prin implicarea sa (meditații, invocări și invitarea unor entități din planuri superioare) acest grup de Lucrători în Lumină, a contribuit la creșterea Luminii pe planeta voastră. Ei intuiesc ce rol au în aceste momente. 
Pentru voi vine o săptămână a bucuriei, căci aveți Ziua Recunoștinței.
Deschideți-vă inimile bucuriei și iubirii, compasiunii și milosteniei. Trimiteți iubirea voastră mai departe conștienți fiind că fiecare dintre voi contribuie la schimbarea planetei. Este timpul pentru exprimarea dragostei și bucuriei.
Bucurați-vă de Ziua Recunoștinței și faceți faptele bune pe care vi le cere inima.
Pace și dragoste. Namaste.
Ashira
www.meetup.com/ancient-awakenings
www.ancientawakenings.org



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu