Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 13 octombrie 2015

SaLuSa, 9 oct. 2015.

Channeler Mike Quinsey
Traducere Const. Mihăilescu.

Foarte multe se întâmplă acum pe Pământ deși simțurile voastre nu le detectează sau vouă vă este dificil a le înțelege. Karma este în curs de a fi lichidată iar Legea Karmei devine neoperabilă pe Noul Pământ. În același timp, Lumina progresează și aduce tot mai multe energii superioare. Crește mereu numărul oamenilor care au început să înțeleagă modul în care ați fost manipulați de Illuminati și, pe bună dreptate, devin furioși pentru că au fost induși în eroare atât de mult timp. Nu numai asta, dar acum conștientizați și modul în care vi s-au ascuns și refuzat multe dintre tehnologiile avansate și păstrate pentru ei înșiși. Adevărul este că, la nivel de suflet, ați știut de toate acestea și asta v-a determinat să reveniți în această viață pentru a ajuta la eliminarea nesfârșitului șir de abuzuri la care ați fost supuși de-a lungul multelor voastre încarnări pe Pământ.
Din păcate, odată reîncarnați, puțini dintre voi și-au mai amintit pentru ce veniseră.
Abia acum, spre sfârșitul acestui ciclu evolutiv, parte din voi dați vălul la o parte și vedeți adevărul.
Sub influențe malefice, unii dintre voi ați abandonat drumul către Lumină lăsându-vă copleșiți de darurile otrăvite ale întunecaților.
Revenirea pe cale a fost sau este dificilă și chinuitoare, dar, o dată reveniți în Lumină, vă treziți și, pe bună dreptate, vă radicalizați împotriva vechilor și permanenților voștri manipulatori.
În acest moment, putem spune că Lumina a câștigat lupta cu întunecații, deși răbufnirile lor disperate se mai manifestă în viața societății umane.Trebuie recunoscut că această luptă cu întunericul a fost dură și îndelungată, și asta, deoarece permanent a trebuit respectată Legea Liberului Arbitru. (Nota C.M.: cu excepția celor prevăzute în Decretul Creatorului, privind interzicerea utilizării în viitor a armelor nucleare).
Cu toate acestea, progresul trebuie să avanseze acum mai rapid și mai eficient în viața societății umane.
Uneori poate părea că problemele stagnează
Dar voi, deocamdată, nu aveți posibilitatea de a vedea întregul tablou al prefacerilor. Din acest motiv, intervenim noi ca să vă asigurăm că, pe total, cu mici și aproape inerente variații, avansul este real și permanent. Nu mai există pericolul revenirii la vechea situație.
Trendul este într-adevăr ascendent.Tocmai pentru a monitoriza desfășurarea acestui proces suntem noi aici, aproape de voi. Prin inducții subtile, prin întâlniri cu mulți dintre voi în astral, prin inhibarea dorinței de a face rău, prin toate acestea, și prin multe altele, supraveghem și asigurăm continuarea procesului de însănătoșire, de vindecare a lumii voastre atât de malformată!
Provocarea cu care vă confruntați este una care trebuie acceptată, deși este, uneori, tare neplăcută. Încercăm să vă ușurăm sarcina, în limita delegărilor noastre. Știți și voi că nu putem depăși anumite limite, acesta, probabil, și pentru faptul că această vindecare trebuie să aibă și un rol educativ. (Nota C.M.: Greutățile le cărăm noi, ei arătându-ne calea și, din când în când, „stropindu-ne, cu apă”. E normal, noi singuri ne-am băgat în mocirlă!).
După ce aproape ați trecut prin cea mai grea parte a evoluției voastre, avem certitudinea că ați câștigat acest joc existențial. Cu certitudine, unele suflete își vor pierde viața în timpul acestor vremuri volatile, dar eliminarea încărcăturii karmice le va asigura vieți viitoare mult mai plăcute, care vor justifica pe deplin efortul depus acum, în 3D. Într-adevăr, sfârșitul vechii lumi vă oferă multe și mari oportunități pentru vă șterge karma acumulată până acum, de-a lungul vieților anterioare. Nu aveți decât să vă folosiți de aceste oportunități, dacă vreți să ascensionați.
Credem că vă este foarte clar (căci am mai vorbit despre asta de multe ori) că: nu puteți intra în Noua Lume cu balastul pe care l-ați acumulat până acum. Doar cei „curați” pot ajunge în Noua Eră. Folosiți oportunitățile!
Atunci când începeți să vă ridicați vibrațiile, încercați să nu vă mai abateți de la corectitudine, sinceritate, adevăr, pace, prietenie și iubire. Numai astfel nu veți mai acumula karmă.
Omul a fost folosit pentru a spune numai jumătăți de adevăr sau minciuni în integralitatea lor. Acest comportament a devenit pentru prea mulți dintre voi un mod „normal” de viață.
Desigur, au fost de multe ori constrângeri, în acest sens, de multe ori ați ales calea acuzării altora pentru ca voi să fiți iertați sau absolviți de răspunderea faptelor voastre. Însă această „scuză” nu a fost de loc „dumnezeiască”. V-ați salvat de la înec afundându-i pe alții. Vă spunem noi: aceasta a fost doar o aparentă salvare. „Datoria” s-a trecut tot în contul vostru, și va trebui s-o plătiți. 
Fiți siguri că în dimensiunile superioare, nu vă veți mai confrunta cu astfel de probleme căci altul va fi modul de viață, alta va fi credința și cu totul altă viață veți trăi. O viață în sinceritate, plină de satisfacții și de fericire.

În termeni generali, am încercat să vă dau un sentiment de ceea ce înseamnă să trăiești în vibrații mai înalte, dar fără experiența reală a acelui mod de viață este dificil de a găsi cuvintele cele mai potrivite. Probabil că ele nici nu există.
Să spunem că va fi nespus de multă libertate, multă bucurie și fericire și ,mai ales, multă dragoste.
Nimic din corvoada vieții din 3D nu se va mai regăsi în dimensiunea superioară către care vă îndreptați. Da, vor fi provocări, dar unele minunate, chiar mirifice.
 Dragilor, urmați Legile lui UNU și vă veți bucura de noua voastră deplină libertate! Când veți fi acolo, chiar și cele mai minunate provocări și experiențe avute pe Pământ vă vor părea doar palide stări de oarecare satisfacție. Nu uitați că veți avea întregul Univers la dispoziție, pe care-l veți putea explora sau vizita.
Vă spunem noi că efortul pe care trebuie să-l faceți acum este mult prea neînsemnat pentru ceea ce veți obține. Condițiile de viață care vă așteaptă ar merita mult mai mult efort. Din fericire, în perioada aceasta, fiecare dintre voi poate beneficia de un mare și important bonus.
Apoi, nu în ultimul rând, amintiți-vă că îi veți putea întâlni pe cei dragi, care cândva v-au părăsit, sau pe cei prezenți. O, cu siguranță acum nu vă puteți aminti de toți prietenii voștri pe care i-ați avut în viețile anterioare. Și ei sunt mulți, foarte mulți.

Veți fi apreciați pentru experiențele și sacrificiul pe care le-ați făcut pe Vechiul Pământ. Putem spune că veți avea aproape „statut de vedetă”, căci multe ființe din diverse dimensiuni au nevoie de experiența voastră. Aveți ce le oferi, tot așa cum aveți ce învăța de la ei. Civilizații din multe dimensiuni vă urmează, ca nivel de  dezvoltare, așa că experiența voastră le va fi extrem de necesară. Acesta este un infinit ciclu al învățării. Desigur, și voi va trebui să vă continuați evoluția, prima țintă fiind să deveniți ființe galactice.

Din cauza confuziei și stării lumii voastre, în curând vor veni momente în care mulți oameni vor fi debusolați și îngrijorați de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Voi cei care, în principiu, știți la ce să vă așteptați și cunoașteți conjunctura, trebuie să fiți încrezători și liniștiți și să-i încurajați și pe ceilalți. De altfel, din acest motiv, și noi ne ferim să dăm mai multe detalii. 
În mod evident nu toată lumea va dori să asculte ce aveți să le comunicați, căci, pentru unii, adevărul este ceva greu de asimilat. Cu toate acestea, merită efortul vostru de a-i atenționa, fără însă a insista. Mulți își vor aminti de acea încercare de discuție, la momentul când vor avea cea mai mare nevoie de ea. Acești oameni sunt cei preocupați în exclusivitate de materialitatea lumii în care trăiesc, de nevoile materiale cotidiene. Pentru ei, partea de spiritualitate este departe și acoperită în ceață și de multă neîncredere. 
Ca idee generală, familiile vor rămâne, de regulă, să experimenteze împreună ceea ce vor trăi, excepție cazurilor în care unii dintre ei vor fi complet în afara spectrului vibrațional al grupului. Important este ca fiecare dintre voi să accepte ceea ce i se întâmplă și să-și reamintească că nu este singur în aceste încercări.
Având în vedere toate negativitatea acumulată pe Pământ, și eforturile care se fac pentru înlăturarea ei, nu trebuie să confundați evenimentele și procesele ca fiind o consecință a necurățeniei voastre personale. Nu puteți fi separați de arealul în care se produc evenimentele dacă el este zona voastră existențială. De altfel, o experiență în plus nu strică, mai ales atunci când aveți certitudinea că veți ieși cu bine din ea.
În perioada aceasta mulți sunt preocupați, chiar și la modul inconștient, de compensarea încărcăturilor karmice acumulate în timp.
Foarte puțini dintre voi nu cunoașteți cam care este situația voastră karmică, din moment ce nu aveți acces la înregistrările Akashice.
Important este să fiți convinși că încărcătura karmică și lichidarea ei nu este o pedeapsă ci oportunitatea de a o lichida. Deci, greutățile cu care vă confruntați considerați-le necesare evoluției voastre.
Sunt SaLuSa de pe Sirius și vin ca întotdeauna să vă asigurăm că niciodată nu veți fi lăsați singuri, în lunga voastră călătorie care, acum, se apropie de final. Vom fi mereu aproape de voi pentru a vă încuraja și a vă da, uneori, „un ghiont” prietenesc pentru a înainta. Urmați-vă instinctele, ascultați-vă inima și puneți-vă sub control mai strict mintea și trupul. Numai astfel nu veți trăi dezamăgiri. Nu totdeauna îndemnurile ego-ului vostru pământesc sunt cele mai bune.

Website: Tree of the Golden Light
http://gfbymikequinsey.blogspot.pt

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu