Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 8 iulie 2015

ISTORIA NECUNOSCUTĂ A PĂMÂNTULUI (II)

Mesaj de la Kryon
5 iulie; channeler Lee Carroll
Traducere Const.Mihăilescu
(ultima parte)

Dovezi ale existenței celei de a treia  faze (civilizație) vor fi, de asemenea, foarte dificil de găsit vreodată, deoarece oamenii nu executau construcții trainice, care să se păstreze peste timp. În toate cele trei civilizații oamenii se mulțumeau cu construcții care să le asigure supraviețuirea, ei acționând mai mult din instinct de conservare, nu ca o preocupare de a lăsa urmașilor dovezi ale trecerii lor prin viață. Evident, regnul animal al acelor timpuri (ca și cel de astăzi, de altfel) nu avea o conștiință a perenității și nu-și construia habitaturi  elaborate.  De altfel, regnurile animale nu au rămas niciodată prea mult timp într-un loc. Clima și hrana le-au dictat comportamentul. Dar acest comportament era caracteristic și grupurilor umane, care duceau o viață nomadă sau semi-nomadă.
Din cauza instabilității lor, colectivele umane nu și-au putut dezvolta o agricultură care să le asigure cele necesare vieții. Din acest motiv, vânatul și culesul produselor oferite de natura sălbatică le asigurau supraviețuirea. Evident, abundența se diminua foarte repede și se epuiza, ceea ce-i determina pe oameni să caute alte locuri mai bogate. Migrația a fost o caracteristică de bază a civilizațiilor umane de început.
Deși pare neverosimil, omul a început să-și producă cele necesare vieții (produse animale și vegetale) abia începând cu cea de a patra civilizație. Aceste noi preocupări i-au determinat pe oameni să renunțe treptat la migrație, căci începuseră să-și ridice unele adăposturi pentru ei și pentru animale precum și spații de depozitare a produselor. Anotimpurile (adică starea vremii) au avut un rol determinant în formarea și coagularea colectivităților umane și a impulsionat apariția unor specializări.
Dar nu toate terenurile erau la fel de bune pentru a le cultiva, și nu peste tot se aflau păduri populate de o faună bogată, ori ape cu pește. Cei care ocupau suprafețele cele mai bune au stârnit invidia celor care nu le posedau. Din asemenea diferențe s-a născut invidia și dorința de a le avea. Având în vedere inegalitățile de amplasament, e ușor de înțeles cum s-a ajuns la dușmănie și la lupte teritoriale pentru pământ mai bun, ape, păduri etc.   
Deși se depășise starea de „om al peșterii”, nivelul de conștiință era scăzut iar dorința de a avea, tot mai aprigă. Sentimentele de intoleranță au avut câmp larg de afirmare, iar dorința de a acapara cât mai mult s-a alăturat intoleranței.
Cred că mult mai recent, în al doilea război mondial, setea de a cuceri teritorii străine s-a manifestat din plin, printr-un război în care au fost împinse multe națiuni și au murit foarte mulți oameni. Nici măcar în această ultimă conflagrație mondială, nu s-a putut vorbi de un nivel de conștiință ridicat. Totdeauna și oriunde, conștiința scăzută a creat premise care s-au finalizat cu distrugerea totală sau parțială a civilizației.

Dragilor, Noua Eră pe care o construiți acum se bazează pe schimbarea radicală a nivelului de conștiință.
A fost nevoie de aproape 30.000 de ani pentru ca nivelul de conștiință să apară și să înceapă să crească. În cea de a patra civilizație omul a început să gândească mai în corelație cu interesul general. Au început să fie elaborate planuri de mai mare anvergură, s-au creat comunități mai mari care s-au stabilizat în sate și orașe. Diferitele resurse au fost colectate din diverse locuri și s-au stocat pentru a asigura necesarul colectivităților. Conform cu această repartiție în timp, cea de a patra civilizație umană a început cam cu 20.000 de ani în urmă.
Gândiți-vă pentru un moment: ce s-a întâmplat în acea perioadă cu populația indigenă care, mai mult sau mai puțin izolată, nu a participat la aceste prefaceri? Nimic! 
Populațiile acestea și-au continuat viața, neatinse de tendințele „moderniste” de coagulare socială. Nimic nu le atinsese. 
Într-un fel, ele au stagnat în dezvoltare tehnologică, nu s-au inspirat de la alte grupuri, dar și-au păstrat natura, obiceiurile și particularitățile native.
Aceste populații indigene, neamestecate cu altele, pot oferi dovada faptului că au o vechime de cel puțin 40.000 de ani. 

Pe planeta voastră există multe locuri care pot valida existența tipului uman din care vă trageți, cu o vechime de 60.000 de ani. Cu toate acestea, arheologia europeană datează nașterea civilizației umane doar cu 10.000 de ani în urmă. Ipoteza aceasta nu are sens. Unde erați voi în urmă cu 20.000 de ani? Răspunsul îl veți afla nu peste foarte multă vreme în descoperirile care se vor face. 
Odată cu trezirea ființei umane, capacitățile și atributele ei vor crește foarte mult. Printre acestea și capacitatea de a vă reaminti trecutul, așa cum este el consemnat în Akasha.

Voi începeți să vă amintiți chiar începuturile, probabil, din jurul nodurilor pământului, sau doar cel mai simplu mod de viață.
De fapt, civilizația umană și-a  început existența în Pleiade (nodurile și punctele zero ale planetei)(!). 
Unul dintre ele se află destul de aproape de locul acesta în care ne aflăm acum (Muntele Ararat care reprezintă un Nul, un punct zero). Unde erați voi? (Vreau să vă impresionez cu ceva !). Făceați parte din acest pământ, un puzzle îndepărtat, mult mai îndepărtat decât ați putea voi crede.

Vreau să vă vorbesc acum despre cea de a patra civilizație umană; aceasta și pentru faptul că vestigiile ei încep să fie descoperite.
Dragilor, în zonele despre care tocmai am vorbit există foarte multe de descoperit și ele cuprind multe mistere care vor determina oamenii de specialitate să rescrie istoria a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat aici, cândva. 

Însă nu aceasta va fi vestea cea mare. Există o tendință de reîncarnare despre care am vorbit de mai multe ori în conferințele mele, de-a lungul anilor. Mă refer la faptul că sufletele voastre preferă să se reîncarneze în grupuri familiale și să revină în zonele din care au plecat anterior. Majoritatea dintre voi doriți să reveniți pe vechi și cunoscute meleaguri. Procesul reîncarnării însă are tendința puternică de a se schimba. Sufletele aleg reîncarnări mai sofisticate și locuri diferite de cele cunoscute.  Aceasta se întâmplă deoarece, după o lungă perioadă, sufletele încep să aleagă altceva, din dorința de a avea experiențe diferite de cele care le „intraseră în portofoliu”. 
Aceste noi tendințe vizează descoperirea unor societăți mai tolerante. Procesul acesta a început în ultima civilizație, adică în ultima perioadă de 10.000 de ani. Înainte, sufletele reveneau de regulă în aceleași locuri și în aceleași familii de unde plecaseră.
Unii dintre cei aflați acum în această sală sunt vechi suflete shamanice, fără a realiza că se trag din acele rădăcini. 
Țara aceasta, Turcia, este una dintre puținele țări în pământul căreia se află vestigii ale trecutului, de mare interes. Apropo, în toate celelalte țări amintite, sunt probleme legate de regimul politic, capacitatea economică, sistemul de credință etc care, deocamdată, nu favorizează descoperirile de care vorbeam. 
Figurați, deci, printre cele mai calificate țări unde se vor face săpături și cercetări pentru aflarea mai detaliată a epocilor trecute.
Există lucruri misterioase și grandioase, majore care necesită a fi găsite, dragilor, și atunci când le veți afla veți constata că este vorba de o istorie pe care n-ați cunoscut-o. Când veți începe să găsiți artefacte ale istoriei din cea de a patra civilizație, ceea ce veți afla va fi cu mult diferit de ceea ce s-a petrecut în ultimii 10.000 de ani: altă conștiință, alt stil de a construi, altă gândire.
Acum pot să vă spun deja unele lucruri fără ca pentru voi să sune ciudat. Umanitatea a crescut așa cum cresc copiii, dar cu schimbarea conștiinței în mii de ani, o schimbare foarte lentă. Eu vă dau informații care nu vor fi în acord cu istoria cunoscută de voi.
Cele mai multe autorități sunt de părere că natura umană a fost întotdeauna la fel. Nu este adevarat. Afirmația este valabilă doar pentru ultima perioadă de 10.000 de ani. În civilizația a patra, aproape totul a fost diferit.
Există arhive extrem de importante care zac ascunse în pământul de sub picioarele voastre. Există, de asemenea, locuri, mai cu seamă pe coastele oceanelor pământene, pe lângă care ați trecut de multe ori, fără a le studia cu atenție. Când le veți cerceta, orizontul vostru de cunoaștere se va lărgi considerabil.
O mare istorie există în această regiune, și unii dintre voi sunt pe cale de a o descoperi. Tehnologia care va apărea va ajuta la dezvăluirea unor lucruri, adevărate noutăți pentru voi. Ele au fost mistere pentru arheologi. Vor fi statui și basoreliefuri ori scrieri extrem de vechi și de importante, pentru completarea istoriei umanității. Vor fi scrieri pe pereți care fac referiri la cosmos și la cer.

Astrologia este una dintre cele mai vechi științe de pe planetă, dar nu a cercetat vechimi mai mari de 12.000 de ani. Acest lucru se datorează faptului că viziunea cercetătorilor a rămas una elegantă și oarecum superficială.
Veți afla desene pe pereți în care apar ființe misterioase cu capul alungit. Veți putea crede că acestea descriu oameni cu pălării speciale, adică purtând un echipament anume. Când veți descoperi asemenea figuri, să știți că este vorba de oamenii care au trăit în cea de a patra civilizație. V-am dat un indiciu pentru a vă orienta în aflarea cărei civilizații au aparținut acele desene. Toate astea se află aici, în pământul acestei țări, sub picioarele voastre.
Înțelegeți ce vă spun? Sunteți suflete vechi, dragilor. Ținutul acesta este leagănul umanității. Pe aceste meleaguri au debutat mai multe civilizații decât oriunde altundeva. 

Acum, să vă spun câte ceva despre Rețeaua Cristalină a planetei.
Este o grilă ezoterică care amintește evenimentele prin care a trecut umanitatea și conștiință umană. Mă rog, e puțin mai complicat! Tot ceea ce gândeau și făceau oamenii este cuprins în acest Grid Cristalin, care acoperă planeta. Această rețea energetică ce înconjoară planeta, se numește Rețea Cristalină, funcționează pe baza vibrațiilor cristalelor, memorează și controlează toate câmpurile energetice, inclusiv cele emanate de mintea umană. Partea de Grid aflată deasupra unei regiuni este responsabilă de memorarea energetică a tuturor evenimentelor care se produc sub el. Dacă într-o anumită regiune s-au perindat mai multe civilizații, Gridul corespondent stochează toate informațiile acelui loc, informații care formează un câmp energetic și care impresionează „pelicula” Gridului, ele rămânând înregistrate acolo. Cu cât mai multe sunt evenimentele consumate sub acel „acoperământ”, cu atât mai bogat va fi depozitul de informații stocat. Cine poate citi ceea ce există stocat în Grid poate afla oricând ceea ce s-a petrecut în istoricul acelui areal. 
Vă puteți imagina cât de profundă este amprenta celor cinci civilizații dezvoltate într-un anume spațiu? Grila voastră are înregistrări cu o vechime de 30.000 ani.
Da, sunteți suflete vechi, ancorate în acest teren.

Dacă aici este murdărie, aceasta vi se datorează, dacă pământul pe care călcați de mii de ani este cumva pângărit, aceasta este opera voastră. Dacă există străluciri de diamante în această zonă, tot vouă vi se datorează. Omul sfințește sau pângărește locul.  Memorați și gândiți-vă la această logică spirituală. Cei care au lăsat urme în pământ, cei care au construit civilizație după civilizație, și-au ridicat familie după familie, vor fi tot cei  care se vor trezi și vor face toate schimbările pe care le reclamă aceste vremuri.
Voi sunteți shamanii din trecut. Voi, cei aflați în această zonă plină de istorie.  
Adie un vânt nou în Turcia, care începe să schimbe lucrurile și mentalitățile. L-ați simțit? 

Unii dintre voi se tem de asta. O trezire se întâmplă aici, la fel ca în țările din jurul vostru. Akasha trezește și unii dintre voi sunt conștienți de schimbare, dar nu înțeleg de ce se întâmplă. Vedeți, de asta sunt eu aici, aproape de producerea acestor schimbări.

Repet: astăzi, un nou vânt spiritual suflă în Turcia. Vă temeți de el? Și la voi a început să se manifeste toleranța.
În generația tânără din Turcia se manifestă o trezire a conștiinței, pe care unii dintre vârstnici n-o prea agrează și nici n-o prea înțeleg. Nu lipsesc nici conservatorii, cei care nu doresc nicio schimbare în această țară. Apoi, mai sunt și cei  atașați trecutului istoric și care luptă ca acesta să nu fie uitat. Ei nu vor să accepte noua energie și când înaintează (atât cât înaintează), stau cu privirea ațintită spre trecut. Ei sunt hotărâți să nu accepte schimbările, deci, nici noile energii. Propaganda lor este să bage frica în lume. Din fericire, ei nu au nicio șansă să reușească.

Treizeci de mii de ani au trecut, iar acum Lumina, care se revarsă asupra lumii voastre, face să apară o nouă conștiință. Viitorul este al schimbării, nu al stagnării și nici al întoarcerii la trecut.
Și la voi, ca peste tot acolo unde este nevoie, se face curățenie, nu numai materială dar și spirituală. Și la voi există suficientă poluare, nici la voi nu toți tratează cu respect și iubire animalele, copacii, natura, în general. 
Cei înțelepți, gardienii naturii, știu asta și acționează în consecință.
Nu întâmplător au fost deschise câteva portaluri energetice multidimensionale pe teritoriul Turciei. Ca să vă iluminați nu este necesar să plecați în altă parte.

În ceea ce privește redescoperirea vestigiilor trecutului, nu mult va mai trece până când aceste dovezi vor fi cunoscute. Acțiunea este deja demarată. Ceea ce există înregistrat și evidențiat în Akasha, va intra și în cunoașterea omenirii.
Voi spune din nou: există foarte puține locuri pe planetă unde eu pot veni pentru ca, împreună cu partenerul meu pământean (Lee) să realizăm un channeling. Locul și data sunt astfel alese încât câmpul și alinierea energetică să fie optime.

Suflete vechi, aveți o înțelepciune care poate muta munții și ridica conștiința la cote nemaiîntâlnite pe aceste meleaguri. Fiți calmi și încrezători
Conștiința umana se mișcă încet, dar, de la o vreme, a început să crească mult peste obișnuit. Nu simțiți această adiere? E proaspătă și revigorantă.  
Dar, în același timp, este și o mare enigmă, pentru mulți dintre voi. Poate că acum vă va fi mai ușor să interpretați ceea ce simțiți.
Bine ar fi ca niciunul dintre voi să nu regrete trecutul, să nu se hrănească cu energiile trecutului. Apelați la shamanul din voi, când apar dubii. 
Înțeleptul din voi știe încotro să vă îndrume. Dați-i ascultare, căci voi sunteți unele dintre cele mai vechi suflete de pe planetă, și voi știți de ce vă aflați în această viață. Revendicați-vă dreptul de a vă reaminti și de a vă străluci lumina.
Și așa este.
Kryon

SURSA:  http://originalkryoneuropa.com

2 comentarii:

  1. NAMASTE şi mulţumim pentru acest minunat speak. M-aş bucura să prind ziua cînd OMUL va vorbi despre MAMA TERRA ca despre PROPRIA SA PATRIE,namaiexistîd locaţii bine subliniate cum ar fi "eu î-mi iubesc ţara mea" americanul spunînd la fel,turcul de asemenea şi fiecare naţionalist nefăcînd altceva decît să intre în conflict cu "patrioţii" altor popoare.Cînd se va conştientiza ideea că "eu nu sînt român,sînt uman terestru şi-mi iubesc PĂMÎNTUL care mă hrăneşte şi soarele care-mi dă lumină şi viaţă"abia atunci se poate spune că gradul de conştientizare de a fi cetăţean terestru este prioritar mai important de cît a fi cetăţeanul unei naţiuni.Şi de aici încolo putem discuta despre ce responsabilităţi ne asumăm în a fi OM PE PĂMÎNT ! VĂ MULŢUMESC PENTRU TOT CE3 POSTAŢI PE ACEST SPECIAL BLOG ! GeorgedeDrobeta.

    RăspundețiȘtergere
  2. VA MULTUMIM PENTRU ACESTE INFORMATII ADEVARATE SI DE INTERES PENTRU NOI CEI DE PE TERRA SI NU NUMA!
    PACE,IUBIRE,LUMINA!

    RăspundețiȘtergere