Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 18 decembrie 2014

CLINICA EXTRATEREŞTRILOR (28,29)



Autor Adrian Dvir                

(reluarea art. din 3 și 22 mai 2011) 
MINTEA VIITORE ŞI MENTALUL ENTITĂŢILOR ALIENS.  

Mi s-a întâmplat să tratez medical un tânăr care, în viaţa precedentă, fusese o entitate de pe o altă planetă. În timpul tratamentului a devenit clar că acesta a avut trei minţi distincte.

Mintea fizică, binecunoscută de ştiinţă, este responsabilă de corpul fizic, de conştiinţă, activitatea care pune în mişcare vorbirea, etc. Mintea fizică utilizează cam 8-10% din capacitatea creierului uman.

Mintea viitoare (sufletul; n.m) este cea care se conservă după moartea corpului fizic şi trece de la o reîncarnare la alta. Întregul asnsamblu de memorii, conştienţa şi recunoaşterea identităţii trec în noua entitate care se va naşte. Mintea viitoare  se compune din materie non-fizică şi se regăseşte în orice fiinţă umană. Ea este cam de 4 ori mai mare decât mintea fizică. Şi această minte este utilizată doar în proporţie de maximum 10%.

La Aliens, minţile acumulate în toate vieţile anterioare sunt validate de ultima minte, mintea prezentă. (aceasta însemnând că o fiinţă alien este conştientă de vieţile anterioare şi le cunoaşte conţinutul n.m.)

Adrian: De ce doar un procent de 8-10% din actualele minţi sunt utilizate? De ce mintea umană a trebuit să aibă dezvoltată o capacitate de 10 ori mai mare în decursul timpului, decât cea care este folosită? Nu-i o contradicţie cu legile evoluţiei?

Alien: Este vorba de necesitatea de a dezvolta un plan de priorităţi. Explicaţia o dă existenţa a doi factori: unul evolutiv şi altul reprezentând intervenţia dinafară. A fost dezvoltată capacitatea minţii umane de 10 ori mai mult decât i-ar fi oferit-o evoluţia, prin întervenţia civilizaţiilor extraterestre care au dorit să vă grăbească evoluţia. În viitor, va fi utilizată şi a cea parte de 90%, dar acum asta v-ar dăuna, ar fi chiar periculos. 
Adrian: Care parte a creierului este responsabilă cu channelingul?

Alien: Spiritul interior, partea care nu se pierde după dispariţia corpului fizic. Spiritul este capabil să realizeze această canalizare fără ajutorul minţii fizice. Spiritele fără corp comunică între ele şi cu mediuumii. Mediuumul realizează contactul prin intermediul Spiritului său interior.

Informaţia este transferată de la Spiritul său interior la intelect (mintea fizică).

Una dintre metodele care ajută la dezvoltarea capacităţilor extrasenzoriale este practica meditaţiei. Ea stabileşte legătura intre mintea conştientă şi subconştient.

Adrian: Poţi să-mi spui mai multe despre procesul canalizării?

Alien: Este un mecanism simplu. Persoana care trimite în exterior, prin canalizare, o informaţie, propagă energii în toate direcţiile prin unde acustice, calorice, electromagnetice etc, care ajung şi la receptorul vizat, oriunde s-ar afla el. Undele recepţionate crează vibraţii într-o parte specializată a memoriei receptoare. Informaţia este înregistrată de subconştient şi trimisă înapoi ca răspuns. Este, de asemenea, posibilă citirea altor memorii. Pentru aceasta, transmiţătorul trebuie să posede o sensibilitate suficient de mare şi o capacitate de concentrare (focalizare) deosebită. Cu aceste aptitudini, el va putea citi memoria prezentă sau anterioară a altor persoane.

Adrian: Mă gândesc că aţi folosit scanarea computerizată a memoriei.

Alien: Noi folosim un echipament în scopul prelucrării memoriilor şi în căutarea unor informaţii dorite. Fără computer, această muncă ar fi aproape imposibilă, din cauza enormelor cantităţi de informaţie care ar trebui puse în ordine cronologică şi astfel depozitate încât să poţi avea acces la o anume informaţie în timp util.

Adrian: Gândurile imediate ale unei persoane pot fi adunate într-un timp real şi aduse în prezent?

Alien: Mecanismele sunt complexe. Este mai uşor să primeşti sau să transferi memoriile de la o minte subconştientă la alta,tot subconştientă. Memoriile din mintea conştientă a corpului fizic sunt mai greu de adunat deoarece sunt sub formă de impulsuri nervoase. Ele pot fi primite sau transmise în mod direct.

Informaţia sub forma impulsurilor nervoase ale creierului fizic, nu poate fi citită în mod direct.


MEDITAŢIA ŞI CONTACTUL CU SPIRITUL INTERIOR.

Există două metode acceptate pentru dezvoltarea legăturii dintre mintea conştientă şi mintea subconştuientului (Spiritul Interior). Una este prin rechemarea în timpul somnului a unei conexiuni cu ajutorul visului şi cealaltă este meditaţia prin ghidarea imaginaţiei.

MINTEA CONŞTIENTĂ ÎN STARE DE VEGHE ŞI ÎN STARE DE SOMN.

În stare de veghe, mintea conştientă este activă iar subconştientul stă de o parte, ascultă şi îndrumă. În timpul somnului, mintea se odihneşte, controlul luându-l subconştientul care pune în ordine şi selectează ceea ce s-a petrecut în ziua încheiată, ocupându-se şi de soluţionarea problemelor rămase în suspensie (Nota C.M.: Noi spunem că „noaptea este un sfetnic bun”). La trezire vom constata că avem soluţii la multe din problemele nerezolvate în ziua precedentă.


DEZVOLOTAREA CONECTĂRII DINTRE CONŞTIENT ŞI SUBCONŞTIENT.

Din motive legate de evoluţie, este de maximă importanţă ca în prerioada nesomnului mintea conştientă să deţină pe depălin controlul optim pentru a învinge greutăţile mediului fizic înconjurător. Contactul dintre conştient şi subconştient, în perioada de veghe, este limitat. Persoanei angajată în dezvoltarea ei spirituală, acest contact îi permite să crească şi să se extindă în timpul stării de veghe. Bariera psihologică naturală, care împiedică această dezvoltare este teama de a ne pierde controlul asupra subconştientului. Informaţia transferată din mintea suconştientului în mintea conştientă, poate depăşi puterea de absorbţie şi prelucrare a conştientului.
Unele tulburări psihice sunt cauzate de încărcarea excesivă a minţii conştiente cu informaţii trimise de subconştient. În asemenea cazuri, persoana poate auzi voci sau poate primi imagini halucinante. Problemele de acest gen îşi pot găsi mai greu rezolvarea.

Esenţial este ca în procesul extinderii, structura conştientului să se dezvolte progresiv astfel ca informaţiile să poată fi asimilate de conştient fără ca acesta să se sufoce. Dezvoltarea legăturii dintre subconştient şi conştient este un proces specific, şi în acest sens fiecare persoană este un unicat. Sunt şi cazuri când, pentru păstrarea lucidităţii şi discernământului, cel în cauză nu trebuie să încerce această dezvoltare în timp ce altora li s-ar recomanda, mintea lor conştientă având suficientă capacitate de absorbţie. Cei care nu sunt pregătiţi pentru asemenea dezvoltare ar trebui să caute căi alternative de stimulare a procesului, printre care găsirea unor preocupări şi activităţi care să le stârnească interesul, fără efort şi fără stres. Nu oricine este pregătit pentru creştere spirituală, în orice etapă a vieţii.

MEDITAŢIA PRIN GHIDAREA IMAGINAŢIEI

Forma acceptată a meditaţiei (asemenea celei Transcedentale), ajută practicantul să obţină odihna cvazitotală a minţii, care este golită de gânduri.

Prin repetarea unei mantre sau prin concentrarea asupra unui singur punct, se poate trece în faza de meditaţie.

Dimpotrivă, intrarea în starea de meditaţie prin ghidarea imaginaţiei, este activă şi plină de pitoresc. În această tehnică se angrenează intens şi intelectul. Cel intrat în meditaţie prin această metodă simte că trece într-o stare onirică, fără a pierde legătura cu realitatea. În această fază, se crează un fel de punte între subconştient şi conştient, iar creierul emite unde Alfa.

Mai există şi procedeul în care o terţă persoană se interferează în acea meditaţie, dirijind desfăşurarea ei.

MEDITAŢIA  ZILINICĂ.

Caracteristic la acest gen de meditaţie este că poate fi practicată zilnic, în scopul ieşirii din situaţii stresante şi obţinerea unei stări de linişte. În timpul activităţii zilnice, mintea se încarcă cu tot felul de situaţii şi probleme care cresc treptat presiunea şi tensiunea asupra intelectului. În mod obişnuit, descâlcirea, clarificarea, sortarea şi chiar rezolvarea multora dintre ele se produce în timpul somnului nopţii care urmeză.

Dacă problemele abundă şi persoana simte că îşi pierde concentrarea, o pauză de câteva minute este foarte indicată. În această scurtă pauză, încercăm să intrăm într-o stare de meditaţie care să ne deconecteze de la realitate. După o anumită perioadă de practică, această deconectare se poate realiza destul de uşor. În fapt, în acele momente de linişte, se crează o punte între subconştient şi conştient care descarcă mintea conştientă, prezentându-i şi unele soluţii. Consecinţa este că individul simte că s-a odihnit şi că-şi poate continua activitatea.

MEDITATIA IN SCOP TERAPEUTIC.

Fiinţa umană este o combinaţie de corpuri (fizic, emoţional, mintal, cauzal), un fel de „sac în sac” fiecare cu conştiinţa sa, precum şi un set de memorii (Nota C:M.: Să ne amintim că fiecare celulă a corpului nostru are memoria sa specializată, fiecare organ de asemenea, ADN-ul, centri de forţă – chakrele etc).

În stare de veghe, mintea conştientă deţine controlul iar contactul ei cu subconştientul este limitat.

În timpul somnului , mintea conştientă îşi pierde treptat controlul. Aceasta se întâmplă când podul către subconştient se deschide şi se face ordine în evenimentele zilei.

În timpul meditaţiei îţi închizi ochii şi te disociezi de tot ceea ce te înconjoară. Încet, te cufunzi într-o stare plăcută de somnolenţă, în care controlul conştiinţei se păstrează la nivel minim, suficient să nu treci în stare de somn.

Poţi fi adus în această stare cu un scop anume, pentru preleva anumite informaţii stocate în memoria subconştientului, informaţii care privesc viaţa actuală sau vieţi anterioare. Prin regresie temporală se pot depista cauzele unor boli sau unor stări de comportament care se cer rezolvate.

MEDITATIE CU SURPRIZĂ.

O femeie de 40 ani, se afla într-un tratament medical. În timpul unei şedinţe, ea a intrat în stare de meditaţie cu ghidarea imaginaţiei. I s-a cerut să închidă ochii şi să intre într-o stare de adâncă relaxare, rămânând concentrată pe trupul interior. Cu ochiul ei spiritual a văzut patul şi cum se plimba în jurul camerei. După o lungă tăcere şi o adâncă concentrare a declarat că vede nişte copii mici raşi pe cap; dar nu le-a putut observa faţa. Copiii mergeau într-un fel de procesiune religioasă. Erau desculţi şi purtau rochii de culoare bej. Şi-au continuat drumul de-a lungul unei străzi înguste cu pereţi de calcar care-i aminteau de pietrele litografice ale Ierusalimului.

Îşi vedea picioarele păroase şi musculoase. A înţeles că era o femeie bătrână cu faţa brăzdată de riduri adânci. Ţinea în mână un băţ de care se sprijinea în timpul mersului. Procesiunea a ajuns pe un teren deschis şi cu verdeaţă. Nu ştia de ce dar se simţea foarte supărată.

În final, au ajuns la o mânăstire şi au intrat într-o cameră mică unde se afla o masă cu bucate. I-am cerut să guste din mâncare. Mi-a răspuns că avea gust dulce, după care a izbucnit în râs. Cauza era apariţia în acea cameră a unui bărbat care se apropia de ea, şi îmbrăcat, de asemenea, în rochie. A fost surprinsă să recunoască în acel bărbat pe soţul ei actual. Această apariţie neaşteptată a deconectat-o şi i-a provocat râsul.

În următoarele şedinţe, alte şcene ditr-un trecut necunoscut i se perindu. A realizt în final că fusese un soldat roman care în timp ce se pregătea să intre în luptă a fost ucis cu o săgeată îl vechea localitate Mesada.

CĂLĂTORIE PE PLANETA SIRIUS

Pe 5 nov.1996 am ajuns la Chaya pentru a participa la o şedinţă de tratament medical împreună cu echipa medicală Aliens.,Dr. X3 a anunţat că vor pleca pe planeta (steaua) SIRIUS pentru a aduce provizii necesare echipei şi s-a oferit, dacă dorim, să ne ia şi pe noi, fără corpul fizic (deci, doar cu corpul astral). Am acceptat amîndoi.

                                                              *   *   *
În ziua următoare m-am întâlnit cu Chaya şi am discutat despre ceea ce ne aminteam din călătoria făcută în noaptea ce trecuse.

Concluzia a fost că în acea noapte, corpurile astrale: al meu, al mamei mele, al Chayei şi al familiei ei, au făcut o călătorie în timp ce corpul nostru fizic dormea.

Dimineaţa, Chaya şi-a amintit anumite detalii care în câteva ore s-au estompat. Îşi amintea clar că am fost cazaţi într-un hotel de lângă un aeroport de pe Sirius, pe care debarcasem. Îşi mai amintea că am fost serviţi cu nişte căpşune enorme. Eu, însă nu-mi aminteam nimic.

Ne-am hotărât ca amândoi să intrăm într-o stare de meditaţie profundă, după care să ne comparăm ceea ce am vizualizat.

După un timp, am început să vizualizez. Vedeam sub mine un prag de culoare roz (Chaya îl percepuse de culoarea unei cochilii de scoică). 

Nu am avut imaginea completă a navei cu care călătoream ci doar parţial. Avea pereţii înclinaţi spre interior. Am văzut clar o uşă patrată, cu colţirile rotunjite. Am trecut pragul şi atunci am sesizat că nu eram singur. Am coborât într-o sală a cărei podea era acoperită cu un fel de ţesătură de culoare închisă dând impresia că este din cauciuc. Chaya mi-a comunicat că acel covor previne alunecarea.

Am ajuns într-o cameră imensă, de formă rotundă care părea a avea în centru o minge foarte mare. Culoarea pereţilor era bleu şi verde. Am concluzionat că este o staţie de control.

Ghaya m-a întrebat dacă pot pătrunde în interiorul mingii. Am intrat şi m-am aflat într-o mică încăpere mobilată cu nişte fotolii albe, din piele. Suprafaţa camerei era netedă. Eram interesat de tapetul de culoare bleu şi verde.

Chaya mi-a comunicat că nava avea hublouri, prin care se vedea Pământul de la mare distanţă. Deşi era foarte departe, imaginea planetei noastre era foarte clară. Tot ea îmi spunea că mă vedea discutând cu mama.

M-am concentrat asupra mamei mele dar n-am putut să-mi amintesc discuţia avută cu ea. În schimb, am văzut-o pe mama care avea o atitudine foarte serioasă întipărită pe faţă. Mi se părea mai tânără decât o ştiam în realitate. Concentrarea mea m-a făcut s-o am în cadru şi pe Chaya care, de asemenea avea o figură foarte serioasă. Era aşizată pe un fotoliu. Purta o bluză cu culori de verde şi turcoaz, o fustă neagră din lână şi ciorapi negri. Peste pantofi avea trase nişte şosete groase din lână. Chaya-mi amintea că Aliens ne-a luat într-o excursie pe nava spaţială.

Am ajuns la destinaţie, pe Sirius.

Am revăzut holul şi uşa de la intrare, de această dată, din interior. Am înaintat pe un fel de scară rulantă. Părea mai degrabă o suprafaţă care se putea deplasa telescopic. Când a trebuit să coborâm, platforma s-a înclinat şi noi am păşit pe ea. Era lucrată dintr-un material de culoare roşie. Am fost aşezat pe un scaun metalic prevăzut cu bretele din piele negră. Am aşteptat să-i aducă şi pe ceilalţi.

Aveam sentimentul că nu efectuam acea călătorie chiar din propria noastră dorinţă.

Spaţiul în care ne aflam a început să se deplaseze. Ne-am apropiat de o imensă structură de forma unui dom acoperit cu o cupolă construită dintr-un material de culoarea fildeşului, cu palide reflexe de marmură. Am pătruns în dom prin tavanul arcuit. Am coborât într-un coridor pe care se puteau observa uşi pe ambele laturi.

Am intrat într-o cameră destul de mică şi prevăzută cu fotolii a căror tapiţerie era dintr-un material aspru, cu umbre maronii şi dungi roşii.

Chaya ne spune că ni se aduc nişte aperitive. Erau puse pe o tavă eliptică, de culoare maro, decorată şi cu marginile ridicate. Pe tavă se aflau două fructe de formă ciudată. Un fruct părea a fi o imensă căpşună, de culoare roşu închis şi uşor transparentă.  În ea se afla o esenţă de jeleu. Am tăiat o felie şi am gustat-o. Avea un gust apos, dulce, stupid. Celălalt fruct avea aspect de banană enormă, cu o protuberanţă la un capăt. Conţinea un fel de sirop. Gustul era de asemenea neobişnuit, ceva între caramel şi ness-cafee instant. Chaya a apreciat că este un sirop.caramel. Cînd tăiam fructul aveam impresia că tai o banană.
Chayia a observat că acea încăpere are şi o fereastră prin care vedeam la oarecare distanţă un oraş luminat în noapte. Nu părea a fi un oraş mare. Avea câteva turnuri asupra cărora erau proiectate nişte lumini albe, puternice. Am tras concluzia că era vorba despre un aeroport, nu despre un oraş.

M-am regăsit apoi, coborând pe un coridor lung care părea a străbate întreaga clădire. Coridorul sfârşea în tavan, într-o cupolă. Spre exterior avea pereţii construiţi din sticlă patrată. Nu am reuşit să văd prin sticlă deoarece în exterior era întuneric.

Într-un bar am observat nişte Alies aşezaţi pe nişte taburete. Pe suprafaţa barului erau plasate nişte luminiţe roşu-oranj, pe care le-am asimilat unor butoane de unde se puteau face comenzi de către consumatori. Chaya mă atenţionează că băuturile pe care le consumă clienţii nu au alcool.

                                                       *    *    *
Era timpul să ne întoarcem.

În timp ce ne apropiam de nava spaţială pentru a ne îmbarca, am înţeles că platforma care se deplasa şi care era prevăzută cu scaune, constituia modalitatea de transport între hotel şi aeroport.

Înainte de a intra în navă, am observat cum nişte Aliens cu urechi lungi încărcau în navă o mare boxă de formă patrată ce parea a fi făcută din carton.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------

După revenirea pe Pământ

X3: Am efectuat  un transport de echipament de pe Sirius pe Pământ, ocazie cu care ne-am gândit să vă oferim şi vouă ocazia de a face această călătorie. Din păcate, nu ni s-a permis să vă arătăm oraşul şi nici măcar hotelul, în întregime.

Adrian: Când am meditat asupra acestei călătorii am văzut că în timpul călătoriei, corpurile noastre au dormit în patul de pe Pământ. Cum s-a realizat asta? Cum am ajuns pe Sirius?

X3: Când corpul tău fizic dormea în pat. În prealabil, am luat legătura cu Spiritul tău după care am comunicat corpului tău eteric aprobarea excursiei de către Spirit. În tocmai ca în visele obişnuite, informaţia nu se păstrează în mintea conştientă. Pentru a reface călătoria, tu ai intrat într-o meditaţie profundă când ai luat legătura cu memoria subconştientă.

Adrian: Procesul de memorizare prin meditaţie este asemănător cu încercarea de a rechema un firicel din memoria vieţii trecute. Dar, cum a fost posibil ca într-o singură noapte să facem această lungă călătorie, dus - întors?

X3: Scurgerea timpului nostru este mai iute decât pe Pământ, aşa că a fost timp suficient.

Entităţile Aliens au explicat că şi în tratamentele pe care le fac corpurilor umane se folosesc de proceduri speciale pentru ca, local, să accelereze timpul pentru a-l egala cu cel al Entităţilor Aliens, făcând astfel posibilă orice intervenţie operatorie şi de tratament ( Nota C.M.: De fapt, este vorba de a ridica vibraţia unei zone din corp adică de a o trece, temporar, într-o dimensiune superioară, cea a Entităţilor Aliens
Pentru conf. C.M.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu