Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 6 octombrie 2013

Interviu cu Commander Kenan de pe Lyra (1)



(25 sept. 2013; channeler Konstantinos)

Buna ziua, dragi prieteni. Interviul de mai jos a fost realizat cu o săptămână în urmă. În ultima mea legătură, una dintre ființele cu care am fost în contact, Rakozz, a menționat și numele unui comandant Lyran, Kenan.
Kenan


În zilele care au urmat acelei comunicări, am inceput să primesc imagini și valuri uriașe de energie resimțite la nivelul inimii și al celei de a treia chakra (plexul solar). Am recepționat imaginea acelui comandant, a navei sale mamă și ale unor membri ai echipajului său precum și ale unor entități cu care părea că are o anumită legătură din viețile anterioare. În total mi s-a trimis imagini ale 25 de entități, reprezentând prietenii săi "vechi". Portretele acestora vor putea fi văzute în cea de a treia parte a acestui interviu. Mi-am luat notițe pe 9 pagini, în care am trecut această comunicare, destul de interesantă, cred eu. Din câte am înțeles, Kenan a decis să comunice cu mine pentru a demitiza convingerile unor oameni tentați să divinizeze ființele extraterestre, mai cu seamă pe cele venite din civilizații foarte avansate. În intervenția sa, Kenan a dorit să menționeze faptul că și civilizațile extraterestre au trecut prin procese similare cu cele pe care le parcurgem noi și că și ei au avut, cândva, cicluri de încarnare și reîncarnare.
În plus, informațiile vor include date despre nava-mamă și flotilele care aparțin de ea. Voi face referire și la echipamentele pe care unele dintre guvernele noastre le folosesc pentru a detecta aceste civilizații.

Iată dialogul cu Kenan.

Konstant.: Ești un comandant?
Kenan: Port responsabilitatea pentru o flotă specializată formată din 1300 nave-mamă, cărora li se adaugă multe altele mai mici, în total numărul navelor fiind de 305.500.000, fiecărei nave-mamă revenindu-i cam 235.000 nave mai mici. Aceste ”nave mai mici” sunt tipuri de vehicule spațiale capabile să găzduiască echipaje mai mari sau mai mici de ființe extraterestre și spații destinate unor anumite scopuri, printre care cea mai importantă este activitatea de cercetare, investigare a corpurilor cerești și a lumilor din univers. Dispunem și de ceea ce s-ar putea numi ”nave cercetaș”, dotate pentru anumite teme de cercetare, specializate.

Konstant.: Ai putea să ne spui câte ceva despre tine, ca entitate? La noi există un mare interes pentru acest tip de subiecte și eu intenționez să le fac publice celor care citesc pe acest site. De asemenea, mai târziu, dacă ești de acord, aș dori să-mi descrii nava-mamă pe care călătorești.

Kenan: Sunt de acord, acestea vor putea fi tratate în această comunicare, la un moment dat. Toate la rândul lor, dragă prietene. Așa cum amintea Rakozz în ultima comunicare canalizată de tine, eu provin de pe Lyra și numele meu este Kenan. Vârsta mea, în funcție de un anume mod de a măsura timpul, este de 52 de generații.
Această convorbire este pentru mine o șansă de a vă da unele informații nu numai despre mine și nava pe care lociuesc dar și despre unele lucruri cu privire la activitatea prezentă în jurul soarelui vostru, pentru care mulți voluntari ai flotelor intergalactice au fost chemați de Comisie și privește transformările care au loc în acest astru. În plus, informațiile vor include lucruri despre nava-mamă și flotilele care aparțin de ea. Voi face referire și la echipamentele pe care unele dintre guvernele voastre le folosesc pentru a ne detecta și monitoriza pe noi.

Aceste subiecte nu trebuie să vă streseze. Noi vă rugăm să tratați acest gen de probleme cu calm și multă încredere.
În ceea ce te privește, am observat că, în conformitate cu obiceiul pe care-l ai, înainte de a intra în legătură cu mine, ai solicitat protecția Duhului Sfânt și a Arhanghelului Mihail. Vibrațiile inimii tale arată onestitate și prudență, ceea ce ne demonstrează că ești o ființă potrivită pentru această comunicare. Deci, încă o dată, te rog să fi calm și să ai deplină încredere.
Konstant.: Bine. Îți mulțumesc pentru această încurajare.
Kenan: Fi binevenit, deși acest "mulțumesc" nu era necesar. 

Konstant.: [In acest moment am cerut o mică întrerupere și imediat a apărut pe ecranul PC-ul meu un e-mail în care se făcea referire la un băiat considerat un geniu matematic, Jacob Barnett, despre care se spune că ar fi o sămânță stelară]
Nu cred acest lucru a fost întâmplător!
Kenan: Desigur, nu. Mulți dintre soldații mei și, în general, slujitorii Domnului, sunt printre voi în moduri diferite și vor continua să fie. Te simți pregătit și dornic să continuăm?
Konstant.: Da. Să mergem mai departe.
Kenan: Foarte bine. Simt problema legată de vârsta mea nu este foarte clară pentru tine. Înțeleg însă că nu este determinantă așa că, să mergem mai departe. În "rezumat", rolul specific legat de forma mea actuală nu a fost realizat într-o singură noapte.
Cândva am fost o stea. (n.m.: cred că o sămânță stelară).
Mai târziu deveneam păzitorul Gates (porților). 


După aceasta, mi s-a sugerat să răspund provocării de a mă personaliza într-un corp și astfel m-am manifestat ca unul dintre primii oameni din constelația Lyra, a celei de a șaptea frecvențe energetice (dimensiunea a 7-a).   
Vastitatea Oceanului Universal a fost următoarea mea destinație și, în consecință, am devenit explorator și ”rătăcitor printre stele”.  
În tot acest timp, am experimentat fericirea, solidaritatea dar și frica și dezamăgirea, cu tot ceea ce decurge din ele. Împreună cu mulți alții, am făcut o mulțime de lucruri privind apărarea unor planete, inclusiv a voastră, de intruși nedoriți pe care a trebuit să-i oprim din acțiunile lor distructive și să-i alungăm. Trebuie însă să recunosc că dezamăgirea și regretul de a-mi fi părăsit casa și prietenii mei iubiți este încă vie în inima mea. Ar trebui să mai recunosc și faptul că nu totdeauna am dovedit cel mai desăvârșit calm, mai ales după perioada distrugerii(dezintegrării).

Am plecat pe Arcturus, la îndemnul tovarășilor mei, în scopul de a obține sprijin în armonizarea sinelui meu energetic, cunoscut de voi ca fiind Sinele Superior.
Când am fost judecat ca participant la primele încercări de resetare a noul format, de către Federația Galactică, am ințeles instantaneu dorința de a mă plasa în "prima linie".
Pentru a nu lungi povestea, viața mea activă a fost întreruptă, prin dezintegrarea violentă a corpului meu, ca urmare a exploziei care a avut loc pe o navă în care se mai aflau încă 25 membri ai Federației Galactice. Explozia s-a produs ca urmare a unui atac al flotei Carutt. Carutt era unul dintre cei mai importanți membri ai invadatorilor care veneau din constelația Boötes. Nu știu, și nu este important pentru mine, unde s-ar putea afla el în prezent; rămân doar cu amintirea că și el s-a interferat în Cartea Vieții mele.

Prin acordul nostru comun de a ne sacrifica, eu și ceilalți membri ai echipajului am încercat să salvăm navele noastre care ne urmau și în care se afla un număr mult mai mare de ființe. Am fost loviți de un fascicul de raze trimis de agresori, care ne-a dezintegrat.

După distrugerea corpurilor noastre fizice, sufletele noastre au avut nevoie de un anume tip de tratament, necesar pentru a ne recăpăta armonia interioară. În acea perioadă, ne-am aflat într-o dimensiune 5.3 (Nota C.M.: cred că asta înseamnă nivelul trei al dimensiunii a 5-a). Acesta era unul dintre tărâmurile intermediare unde ajung sufletele pentru tratament (Nota C.M.: este vorba de un tărâm echivalent cu Nirvana, cea unde ajung toate sufletele celor care își părăsesc trupul fizic pe Pământ). Acolo, am fost vizitați de Ashtar, care ne-a onorat cu prezența, ceea ce a impus ca el, pentru această vizită, să-și reducă nivelul de vibrație superior la vibrația corespunzătoare tărâmului în care ne aflam în convalescență. El ne-a felicitat și ne-a propusatunci când ne vom simți pregătiți, am putea cere să devenim membri ai unui corp intergalactic cunoscut sub numele de "Ashtar Command"
Konstant.: Îmi pare rău că te întrerup, dar, pentru a face o glumă, te întreb: care este la voi definiția exactă a cuvântului ”rezumat”?  
Kenan: Dacă aș intra în detalii, nici 50 de ani tereștri nu ar fi de ajuns pentru a descrie complet povestea vieții mele (zâmbește). Totuși, dorești să-mi continui povestea?
Konstant.: Oo, desigur. Te rog!
Kenan: Mulțumesc. Întâlnirile cu Ashtar, după ce eu și celelalte 25 entități ne-am dat acordul, au devenit mai frecvente, iar de cele mai multe ori, aș spune că acestea reprezentau un fel de " antrenament " în nou noastră structură. 

La un anumit moment am ales să mă "manifest" ca fetus în pântecele unei frumoase femei din Pleiade. Astfel, m-am întrupat în Pleiade, dar am făcut-o cu teamă și cu multă ezitare, pe care nu mi le-am putut explica nici ulterior.

Mai târziu, cu trecerea timpului, am învățat să intru în legătură cu Sinele meu Superior, abilitate deținută te întreaga noastră comunitate. 
Cei 25 de colegi s-au răspândit, prin procesul de încarnare, în alte locații din galaxie, trei dintre ei trăind în galaxii diferite.

Reuniunea noastră la " Noul Ierusalim ", nava pe care Ashtar locuiește , o consider ca fiind unul dim momentele memorabile ale existenței mele, imposibil de uitat vreodată.
Sub îndrumarea comandantului și a altor entități binevoitoare,  am început să efectuăm o mulțime de activități, prin care sprijinim umanitatea de pe Pământ, atunci când ea ne acceptă ajutorul. Pe măsură ce timpul trecea, încrederea în grupul nostru de 26 de ființe a crescut corespunzător, ulterior fiind trecuți în munci de supraveghere și îndrumare. Am fost, să zicem, o ”promoție” reușită, deși acest cuvânt nu are exact semnificația a ceea ce vreau eu să exprim. Practic, ceea ce facem noi nu reprezintă "un loc de muncă" și nu există nici o recompensă financiară pentru activitatea noastră. Facem ceea ce simțim că este pe placul nostru și este util celor pe care-i ajutăm.
Pot să-ți mai spun că am fost unul dintre martorii răstignirii lui Hristos, care a trăit pe Pământ. Apoi, mult mai târziu, am ales să-mi părăsesc corpul uman ca o modalitate de " întinerire". 
Konstantinos
Am revenit astfel pe Lyra iar când am devenit adult, mi-am amintit de viețile mele anterioare, inclusiv de Comandantul Ashtar și de Iisus Sananda cu care am decis să colaborez, înrolându-mă în acest extrem de vast Comandament. Mi s-a oferit această mare responsabilitate de comandant al unei importante flote spațiale în cadrul căreia există o disciplină desăvârșită, multă iubire și devotament.

Noi suntem onorați să fim slujitorii devotați ai Duhului Sfânt și considerăm că datoria noastră sfântă este să răspândim iubirea în univers și să facem ca lumile pe care le întâlnim să poată să se adape din adevăr precum o faceți voi din apele cristaline ale izvoarelor de munte.
Konstant.: Da. Foarte frumos spus. 
SURSA: http://konstantinoslightwork.wordpress.com.
(C.M.)

Un comentariu:

  1. astept cu ff mult interes si celelalte parti ale interviului,ma bucura interesul cu care alte civilizatii vor sa ne ajute sa fim si noi fiintele umane in ''rand'' cu lumea cosmica si sa apuna o data pt totdeauna aceasta stare nenorocita de robie in ne-au adus intunecatii astia si in care vor sa ne tina in continuare..dar depinde de vointa si dorinta noastra spre ascensiune...Gelu...

    RăspundețiȘtergere