Acțiune....maidaneză.

 În această dimineață, în timp ce traversam curtea interioară a blocului, pentru a ajunge la ghena de gunoi, am observat că lângă o mașină parcată stăteau vreo patru maidanezi. Între timp, o doamnă s-a apropiat și, deblocând portiera, a intrat în mașină, pregătindu-se de plecare. În acel moment, câinii care flancau acea mașină au început să latre, vreo doi dintre ei postându-se în fața mașinii. La lătratul lor, s-au mai adunat încă doi, trei confrați (avem destui în cartier) care lătrau de zor spre mașină. 

În momentul în care mașina a început să ruleze, înverșunarea haiei a crescut și mai mult. Am încercat să îndepărtez câinii, dar cam fără succes, deoarece, deși s-au îndepărtat cu vreun metru, au continuat să latre. Am întrebat-o pe acea persoană dacă nu are cumva în mașină vreun animal. Mi-a răspus că nu.

M-am uitat pe sub mașină dar nu am observat nimic neobișnuit. Până la urmă, a coborât și d-na din mașină. Atunci a observat că avea cauciucul stânga-față complet dezumflat. A părcat mașina și a dat un telefon. Interesant că după ce a parcat, haita a plecat imediat fără a mai lătra.
O simplă întâmplare? Cum au putut acei câini să sesizeze faptul că mașina avea pană? Ce voiau, de fapt, să prevină? Ce resorturi de iubire necondiționată i-au pus în mișcare? Prin această parcare trec zeci de mașini (este un fel de scurtătură pentru circulația mașinilor) iar maidanezii sunt aceiași. Niciodată nu am observat că latră la mașini; de altfel, nici la trecători. 
Pentru că este la ordinea zilei să ne dăm cu părerea despre legea privind câinii fără stăpân, mă întreb retoric: ~ am găsit calea cea mai...luminată pentru a rezolva problema câinilor vagabonzi? De fapt, știm pe cine vrem să eutanasiem? Nu cumva, în ignoranța noastră,  ”eutanasiem” iubirea? ~

(C.M.)