Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 28 august 2013

Actualitate spirituală.



Mesaj de la Saan și Consiliile Arcturiene.

(25 aug.2013; channeler Wes Annac)

Mesajul de mai jos a fost transmis de entitatea Saan și Consiliile Arcturiene.
Wes

În acest mesaj, Consiliile Arcturiene discută cu toată seriozitatea dar și cu multă bucurie despre deschiderea colectivă a umanității pentru aflarea adevărurilor care până nu de mult îi erau inaccesibile.

În prezent ei constată că omenirea este mult mai preocupată de probleme de metafizică și probleme de energetică generală, care se manifestă acum și sunt preconizate pentru viitorul apropiat..
"Luăm în considerare cu toată seriozitatea ascensiunea voastră către dimensiunile superioare și încercăm să vă convingem că acest proces se poate desfășura într-o stare de constantă bucurie și deplină armonie.
Trebuie să cunoașteți că civilizația noastră are o vastă experiență în utilizarea energiilor iubirii și bucuriei, și că prin aceste energii valoroase, noi ne-am putut crește rapid și frumos câmpul vibrațiilor pe care le-am dezvoltat armonios. Noi existăm pe o vibrație de iubire pură, hrana noastră și a regnului animal bazându-se în mare măsură pe întregul spectru al energiei iubirii și bunei-dispoziții, cum ar fi: relațiile armonioase între indivizi, între indivizi și animale, precum și între ființe și mediul înconjurător vegetal sau mineral. Abordăm cu un umor sănătos toate problemele vieții, asigurând, în acest mod, o desfășurare plină de bucurie a tuturor evenimentelor. Încercăm să răspândim modul nostru minunat de existență și altor civilizații din univers, fără a le impune cuiva. Suntem interesați să ajutăm mai ales acele civilizații aflate în procese de ascensionare, așa cum vă aflați și voi în prezent. Trebuie spus însă că evoluția voastră colectivă în plan fizic și spiritual către dimensiunea 5D nu are o viteză prea mare.

Sunteți încă foarte legați de paradigmele dimensiunii inferioare 3D, și, adesea, nu tratați cu atenție și seriozitate noile percepții care vă încearcă. Sunteți încă, foarte mulți dintre voi, legați puternic de materialitatea lumii voastre, refuzând să dați crezare manifestărilor și evenimentelor care au la bază noile energii.
În perspectivă, trebuie să vă așteptați la apropierea foarte puternică între știință și spiritualitate; orice somitate științifică viitoare va fi și una de prestigiu în plan spiritual. De altfel, la nivel de colectivitate, conceptul știință-spiritualitate va fi tot mai unitar, educația viitoare bazându-se exclusiv pe contopirea celor două aspecte ale ființelor civilizate.

Abordând tema apariției și recunoașterii existenței noastre în istoria voastră dar și în prezentul vostru, vă reamintim că numeroase sunt navele spațiale ale diverselor civilizații ale universului care survolează spațiul în proximitatea planetei voastre, urmărind cu interes cum acționați în acest proces al înălțării civilizației voastre în dimensiuni superioare. 
Multe sunt particularitățile acestui proces, și tocmai aceasta suscuită un mare interes. 
Este aproape sigur că experiența voastră va fi utilă multor altor civilizații ale universului, care au intrat sau sunt pe punctul de a demara procesul ascensionării lor. 
Oricum, nu se poate spune că aici noi ne plictisim. 

Multe și diverse sunt activitățile legate de asistența acordată vouă și întregului sistem planetar. Când prezența noastră în jurul Pământuilui și pe planetă va fi recunoscută și acceptată, de către guvernanți și societatea umană, marea majoritate a problemelor, cărora voi încă nu le găsiți soluție sau nici nu vă imaginați că este posibil să le aduceți în viața și realitatea voastră, vor fi repede rezolvate. Aceasta deoarece noi dispunem și utilizăm aceste tehnologii de foarte multă vreme.

Însușirea de către voi a înaltelor noastre cunoștințe și tehnologii nu va fi o problemă deoarece corpul vostru total trece chiar în acest moment prin transformări profunde menite să vă crească capacitatea de asimilare și cunoaștere, dincolo de limitele planului 3D. 
Voi, cei treziți, nu vă îngrijorați că foarte mulți din colectivitatea în care trăiți nu sesizează sau nu acceptă că ceva, ceva colosal, se întâmplă cu întregul sistem planetar, inclusiv cu propria lor ființă. Fiți răbdatori și calmi, căci procesul evolutiv nu va fi stopat.

Din ce în ce mai mulți, și până la urmă toți, veți trece la o stare de conștiință pură, și asta se va întâmpla mai repede decât credeți voi. 
Starea de conștiință pură, vă va ajuta să faceți adevărate salturi în cunoaștere, pentru aceasta nemaifiind nevoie de perioade lungi de acumulare și experimentare.
Vibrația planetară este în creștere în fiecare clipă, și asta ajută la rafinarea conștiințelor și egregorului colectiv. Veți constata că din ce în ce mai des se vor produce în viața voastră adevărate minuni, sincronicități greu explicabile, alinieri fericite de evenimente etc. Poate că la început, asemenea manifestări vă vor surprinde sau chiar intriga; după o vreme însă vă vreți obișnui cu ele și nimic nu vă va mai stârni o curiozitate exacerbată.
Procesele de ajustare și reajustare la noile câmpuri energetice vor deveni tot mai sesizabile, mai ales prin efectele lor ulterioare.
După ce totul va căpăta un curs normal, după ce toate impuritățile și obstacolele vor fi înlăturate, drumul vostru către dimensiunea a 5-a va fi unul drept și neted. Acest drum îl veți parcurge într-o adevărată frenezie, o stare de bine și de multiple împliniri. Vălurile care încă vă mai stăteau în față, se vor destrăma și un viitor luminos și curat va deveni o certitudine existențială.
 
De câtva timp, viitorul vostru luminos, ascensiunea voastră spre 5D, a devenit certitudinea noastră, și pentru aceasta ne bucurăm foarte mult. Ne felicităm și ne simțim onorați că la încheierea cu succes a acestui îndelungat și particular proces, civilizația noastră a avut o contribuție importantă. Evoluția voastră v-a adus foarte aproape de dimensiunea în care ne aflăm noi.
Continuați să ancorați Lumina căci ea vă ajută să vă vindecați de rănile fizice și spirituale ale trecutului vostru. Întăriți energia colectivităților în care trăiți căci vindecarea colectivă este determinantă în evoluțiea voastră, a fiecăruia. Cei care dispuneți de rezerve, răspâniti-vă lumina în toate colțurile în care ea încă nu a pătruns. 
Nu uitați că voi sunteți de esență divină."

 Mulțumim lui Saan și consiliilor Arcturiene.
Acesta este mesajul pentru această săptămână.
 SURSA: http://wesannac.com  
  (C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu