Semnal de alarmă: AGRICULTURA ROMÂNIEI E ÎN PERICOL!!
De Ioan Bucur
Seminţele: mici dar esenţiale; ele fac parte din acele lucruri pe care nu le preţuim cu adevărat tocmai pentru că ni se par, cumva, de la sine înţelese – ca aerul, apa, pământul – şi cărora le înţelegem importanţa abia când ne confruntăm cu raritatea lor sau când le obţinem cu greu. În vechea agricultură de subzistenţă, practicată de bunicii şi strămoşii noştri, seminţele erau, în mare parte, obţinute din proprie producţie, autarhic, de la culturile de legume sau cereale proprii.
Treptat, mai ales în anii din urmă, acest bun obicei a fost dat uitării, fiind înlocuit cu un altul: achiziţionarea periodică, în vremea însămânţărilor, a seminţelor din comerţul urban, din piaţă. Iniţial, acest lucru părea că va facilita producţia proprie: ţăranul renunţa la grija de a păstra seminţele, le lua de-a gata din comerţ şi îşi „făcea treaba” cu ele. Treptat, unele dezavantaje ale pretinsei facilităţi au început să apară. Cele mai importante: dispariţia soiurilor de legume specifice, locale, şi înlocuirea lor cu soiuri generate industrial şi tratate chimic; perisabilitatea noilor seminţe, tratate astfel încât să nu poată fi păstrate de la un an la altul, adică să intre în circuitul propriu de producţie al agricultorului. Rezultatul? Ţăranul/agricultorul devine tot mai dependent de producătorii industriali de seminţe, pentru că nu mai are propriul stoc, iar produsele sale, chiar dacă sunt cultivate mai „ecologic” decât cele de pe vremuri… Aşa se face că vestita „roşie românească”, de pildă, începe să fie tot mai rară – nu pentru că nu s-ar mai cultiva roşii pe ogoarele patriei, ci pentru că seminţele, soiurile, sunt… de import.
Această dependenţă poate însă pregăti terenul pentru o situaţie şi mai nocivă decât cea descrisă mai sus.
În S.U.A. se manifestă o tendinţă prin care producţia agricolă devine „prada” marilor corporaţii ce folosesc organisme modificate genetic (OMG), fermierii fiind cu totul lipsiţi de protecţie faţă de abuzurile acestora. Lucrurile au ajuns atât de departe, încât fermierii sunt hărţuiţi şi supravegheaţi pentru a nu folosi pe cont propriu „seminţe patentate” – adică seminţele marilor corporaţii. Practic, agricultorii americani – care produc pentru piaţă şi nu în regim de subzistenţă, ca la noi – au fost atraşi într-o cursă: li s-a fluturat promisiunea unor recolte bogate, obţinute facil prin noile seminţe tratate genetic, pentru ca apoi, după ce au renunţat la vechile lor stocuri de seminţe naturale, să se vadă cu totul la mâna corporaţiilor producătoare de OMG, obligaţi prin procese să plătească sume exorbitante, care-i falimentează, pentru că ar folosi „seminţe cu patent de producător”. O adevărată oligarhie a seminţelor…
Sănătatea distrusă genetic
Înainte de a descrie îndeaproape metodele prin care corporaţiile producătoare de organisme modificate genetic şi-au extins afacerile la scară globală, se cuvine să insistăm mai mult asupra aspectelor ce ţin de natura acestor produse şi de efectele pe care le au asupra sănătăţii oamenilor, şi nu numai.
Până şi bunul-simţ ne spune că în cazul în care avem de-a face cu produse obţinute prin inginerie genetică, de laborator, care constituie din punct de vedere biologic o noutate, ar fi necesară o maximă prudenţă şi o supraveghere strictă, prin studii atente, a efectelor acestor seminţe asupra mediului, asupra animalelor şi, evident, asupra omului – principalul consumator vizat. Dar prudenţă nu există, ci, în schimb, asistăm la o adevărată operaţiune de ocultare a cercetărilor independente care dau în vileag efectele nocive ale OMG, de marginalizare sau de contestare vehementă din partea instituţiilor de stat (care, în loc să supravegheze siguranţa alimentelor, supraveghează profitul corporaţiilor!).
Studiile unor cercetători de la Institutul „Marie Curie” din Franţa au arătat că cel mai cunoscut ierbicid al companiei, Roundup, provoacă instabilitate genetică celulelor organismului uman – stare care prefigurează, practic, dezvoltarea cancerului. Un alt cercetător a descoperit că hormonul transgenic produs de Monsanto pentru creşterea producţiei de lapte la vaci provoacă grave infecţii ale ugerului şi scurgeri de puroi în lapte. Un alt studiu, de această dată realizat asupra leptinei (o substanţă introdusă în diverse legume pentru a le proteja împotriva puricilor de plante) a relevat următoarele efecte asupra cobailor testaţi: proliferarea celulelor stomacului (lucru ce favorizează apariţia tumorilor) şi supraexcitarea sistemului imunitar, care astfel se dereglează. Realizatorul studiului, un om de ştiinţă din Marea Britanie, inițial entuziast cu privire la industria OMG, a fost concediat şi supus presiunilor după ce a făcut publice cercetările sale şi a declarat că dacă se va permite comercializarea produselor modificate genetic, britanicii vor deveni „cobai umani”.
Compania americană agro-industrială Monsanto în S.U.A., în ciuda efectelor nocive atestate ale produselor sale (care sunt, în principal, organisme modificate genetic) domină piața semințelor.
O astfel de dominaţie a fost posibilă printr-un complex conjugat de interese între gigantul producător de O.M.G., instituţiile de supraveghere ale siguranţei alimentare din S.U.A. şi decidenţii politici. Monsanto nu urmărește, însă, doar invadarea pieţelor agro-alimentare cu produse modificate genetic.
Obiectivul său este mult mai ambiţios: monopolul seminţelor – iniţial, prin pătrunderea pe piaţa seminţelor cu O.M.G. protejate de drepturile de proprietate intelectuală sau brevet, iar apoi, într-o etapă ulterioară, după ce concurenţii sunt eliminaţi și politica drastică a brevetelor va obliga fermierii să achiziţioneze seminţe în fiecare sezon, prin dominarea completă a acesteia. Pentru a îndeplini acest obiectiv, Monsanto caută cu înfrigurare să pună stăpânire pe pieţele globale, cu efecte dezastruoase pentru fermierii care cad în capcana companiei. Cea mai greu de pătruns este, deocamdată, Europa, însă se pare că Monsanto și-a găsit un cal troian perfect: România.
Imperiul Monsanto?
Aceeași strategie ca în S.U.A. este aplicată și pe plan internaţional, cu precădere în ţările din „lumea a treia”. Astfel, în America Latină și în Asia, culturile de O.M.G. ale Monsanto au cotropit, pur și simplu, terenurile agricole, au distrus culturile locale, naturale – și nu doar atât, ci și modul tradiţional, familial de producţie agricolă existent în acele locuri. Sub mirajul recoltelor bogate și facile, agricultorii au cumpărat seminţele tratate genetic, amăgiţi de propaganda care promitea rezultate profitabile și, totodată, scutirea de efortul îngrijirii și protejării de dăunători.
În scurt timp, seminţele modificate genetic s-au răspândit fie sistematic, fie accidental, iar fermierii s-au văzut supuși aceloraşi condiţii constrângătoare, care le interzic păstrarea „seminţelor brevetate”, iar produsele agricole modificate genetic au început să-și facă simţite efectele asupra consumatorilor. E de reţinut, o repetăm, că nu doar lanţul seminţe-produse a fost grav perturbat de achiziţionarea seminţelor modificate, ci și un mod anume de a face agricultură.
În Mexic, de pildă, introducerea culturilor de porumb modificat genetic a dus la contaminarea tuturor culturilor de porumb din ţară. Deși ţara a interzis cultivarea soiurilor de O.M.G., totuşi, în urma tratatului de comerţ liber încheiat de S.U.A. cu Mexic și Canada, porumbul Monsanto a cucerit piaţa locală prin importuri. Fiind subvenţionat masiv de administraţia S.U.A., porumbul „industrial” (cum este numit de localnici) este și mult mai ieftin decât cel produs local. Astfel s-a ajuns la șocanta situaţie în care în ţara de origine a porumbului, în care se cultivau de mii de ani numeroase soiuri locale, nu mai există în prezent porumb neafectat de genele O.M.G. Ţăranii mexicani, practicanţi ai unei agriculturi de subzistenţă, care își cultivau porumbul pentru tortilla zilnică și pentru a păstra seminţe pentru sezonul următor, se văd în situaţia de a practica, mai nou, o agricultură de rezistenţă în faţa imperialismului multinaţionalelor.
În America de Sud, după ce au fost introduse iniţial în Argentina (prima ţară care a dat „undă verde” culturilor modificate genetic), culturile de O.M.G. s-au răspândit mai apoi fulgerător în Paraguay și Brazilia. Practic, Monsanto a încurajat folosirea seminţelor modificate genetic prin contrabandă, punând guvernele ţărilor în faţa unui fapt împlinit, forţându-le mâna pentru legalizarea noilor produse agro-alimentare. Fermierii brazilieni care se împotrivesc culturilor Monsanto numesc ogoarele însămânţate cu produsele acestei companii „deșertul verde”, deoarece plantele modificate distrug ecosistemul terenurilor agricole pe care sunt cultivate. În plus, culturile Monsanto sunt monoculturi – ele sunt menite unei producţii industriale și cultivării pe suprafeţe întinse. Monoculturile sunt incompatibile cu agricultura ţărănească, în care predomină un mod de producţie diversificat (soiuri diverse de grâne, legume etc.) și neuniform.
În altă regiune a globului, în India, s-a ajuns la adevărate tragedii umane. Fermierii cultivatori de bumbac au fost amăgiţi cu perspectiva obţinerii unor recolte substanţiale în urma plantării seminţelor tratate genetic, ce ar fi protejat plantele împotriva unui parazit. Aşa că seminţele Monsanto au fost achiziţionate în masă. Curând, însă, s-a observat că bumbacul rezultat de la aceste seminţe a dezvoltat o boală ce s-a extins, în scurt timp, și la culturile de bumbac nemodificate/organice. A devenit tot mai greu să găseşti seminţe organice, Monsanto ajungând să controleze aproape în totalitate piaţa bumbacului din India – cu toate că seminţele sale se vând de patru ori mai scump! Achiziţionarea acestora nu e posibilă decât dacă ţăranii se împrumută la bancă. Dacă recolta e proastă din cauza noii boli „marca” Monsanto, ţăranii se văd în situaţia să devină datori vânduţi. Problemele întâmpinate de fermierii indieni au dus la fenomene sociale absolut tulburătoare, printre care o adevărată epidemie de sinucideri – care a făcut, între 1997-2010, nu mai puţin de 199.132 de victime!
Asediu asupra Europei. Comisia Europeană pe post de berbece, România pe post de cal troian
Monsanto nu se mulţumește doar cu S.U.A. și ţările din „lumea a treia”. O adevărată bătălie, despre care am mai scris în paginile acestei reviste, se duce pentru legalizarea produselor acestei companii pe pieţele din Europa. Recent, o instituţie guvernamentală americană ce se ocupă de comerţul exterior a criticat dur reglementările europene care „privează consumatorii din întreaga lume de accesul la produsele agricole americane” – proclamate, propagandistic, drept „sigure şi de bună calitate”, chiar dacă sunt modificate genetic… Aceste remarci nu sunt întâmplătoare: S.U.A. și Uniunea Europeană duc negocieri pentru instituirea unei zone de comerţ liber între cele două regiuni. Principalul diferend este chiar situaţia culturilor de O.M.G., încă nepermise în Europa.
S.U.A. a adus în sprijinul său una din instituţiile europene cheie din domeniu: Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentelor (EFSA), care a dat numai avize pozitive pentru produsele americane modificate genetic. Mai mult de-atât, EFSA tocmai a invalidat rezultatele unui studiu realizat în Franţa, timp de mai mulţi ani, la Universitatea din Caen, asupra toxicităţii porumbului modificat genetic de Monsanto, prin testarea unor șobolani. Rezultatele au fost șocante, după cum am văzut în numărul trecut al revistei: cobaii au dezvoltat tumori cancerigene de mărimea unei mingi de ping-pong.
Pe lângă sprijinul EFSA, șeful Comisiei Europene, J-M Barroso, este un cunoscut susţinător al organismelor modificate genetic. Problema eurocraţilor și a conducătorilor guvernelor din Europa este existenţa unui puternic curent de împotrivire al fermierilor europeni faţă de aceste culturi, iar în ţările unde aceștia au un rol social, economic și politic important (Franţa, Germania), guvernele încă sunt reţinute în a le trece cu vederea revendicările.
Perspectiva „invadării” Europei de către corporaţia americană este însă cât se poate de reală. Poate fi amânată, însă nu înlăturată. După cum am văzut, Monsanto poate cuceri pieţele naţionale nu doar prin cultivare directă, ci şi prin diverse alte mijloace: importuri, contrabandă…
Între timp, chiar dacă „metropola” europeană nu poate fi încă cucerită, Monsanto ocupă periferia: România. Compania americană a făcut un adevărat desant în ţara noastră. Deţine deja unităţi industriale de producţie a seminţelor de porumb și rapiţă, în Ialomiţa, și are ca obiectiv oficial însămânţarea cu porumb modificat genetic a 300.000 de hectare – adică 11% din suprafaţa agricolă totală însămânţată cu porumb pe plan naţional. Planul americanilor este bine gândit: ţara noastră are una din cele mai întinse suprafeţe cultivate de porumb, producţia agricolă în acest domeniu fiind a doua pe plan european. Așadar, strategia e clară: transformarea pământurilor româneşti în terenuri de culturi modificate genetic, pentru a deveni, din „grânarul Europei”, „grânarul de O.M.G.” al acesteia. Pentru că Monsanto nu vor fi lăsaţi să cultive aşa ceva în ţări ca Franţa, Germania sau Austria…
Pe lângă aceste planuri ambiţioase, corporaţia americană și-a cumpărat un larg sprijin lobbistic în ţară, conform telegramelor Wikileaks făcute publice anii trecuţi. Oameni politici, experţi, fermieri, jurnaliști, academicieni au fost pur și simplu plătiţi – iar unii chiar angajaţi! –pentru a promova interesele companiei americane, pentru a face propagandă organismelor modificate genetic și pentru a nega faptul că aceste produse ar avea efecte nocive asupra sănătăţii.
Doi foști miniștri ai Agriculturii – Valeriu Tabără și Ștefan Fuia – au lucrat, în trecutul recent, chiar în cadrul Monsanto România. Pe lângă acestea, din păcate, există și asociaţii ale fermierilor care, atrași de un prezumtiv avantaj competitiv, acceptă legalizarea și folosirea pe scară largă a seminţelor tratate genetic.
Acest plan merge în paralel cu presiunile care se fac pentru eliminarea agriculturii de subzistenţă și comasarea terenurilor agricole. Închipuiţi-vă cum ar arăta ţara noastră cu milioane de hectare de porumb modificat genetic, cu supravegherea poliţienească a Monsanto pentru a păzi „seminţele brevetate” și cu mici oaze de gospodării ţărănești pierdute într-un deșert imens al marilor corporaţii/ferme! Și, apoi, gândiţi-vă încă odată la seminţe…
„Neo-iobăgia” Monsanto
În secolul al XIX-lea s-au realizat unele cercetări sociale despre starea ţărănimii de după împroprietărirea lui Cuza. S-a remarcat un fenomen bizar: în unele regiuni, obștile de răzeși practicau arendarea pământului, pe care, ulterior, îl lucrau tot ele. Cu alte cuvinte, ţăranii își arendau pământul pentru a lucra ei înșiși pe același pământ! Explicaţia acestui comportament aparent aberant, care transforma ţăranul în iobag, a fost dată abia în perioada interbelică de către unul din membrii proeminenţi ai Școlii Gustiene, H.H. Stahl: seminţele – sau, mai degrabă, lipsa acestora.
Țăranilor li se dăduse pământ, însă nu și seminţe, iar pentru procurarea acestora trebuiau bani. Pentru a face rost de bani, ţăranii îşi arendau pământurile – și, astfel, se puteau împrumuta la bancă și puteau începe lucrările pe propriile lor pământuri…
Iată, așadar, încă un mic exemplu despre rolul strategic pe care îl au aceste mici seminţe în producţia agricolă, relaţiile de proprietate și raporturile economice din societate. Bineînţeles că lipsa aprovizionării cu seminţe nu a fost o scăpare naivă a responsabililor României acelor vremi, ci o politică intenţionată, prin care ţăranii puteau fi reintroduși în raporturi de dependenţă faţă de marii proprietari (sau, mai degrabă, faţă de marile trusturi de arendași).
Dacă astfel de metode se practicau în secolul al XIX-lea, oare în vremurile noastre ce metode vom vedea puse în practică de către companii precum Monsanto, ce nu au nici un fel de scrupule?
Ne predăm?
Rezumând, lucrurile stau foarte prost: există presiuni pentru comasare, agenţi ai Monsanto la toate nivelele, fermieri dornici de profit, sate (și pământuri) părăsite, iar singurul obstacol mai serios, legislaţia europeană, e pe cale să dispară, la presiunile americanilor și comisarilor europeni. La acest nivel, credem că omeneşte nu putem face prea multe, afară de a pune în faţa Domnului „sărăcia, şi nevoile, și neamul”, rugându-L să ne miluiască și să nu ne lase cu totul în mâinile „celor slăviţi ai pământului”.
Pentru a încerca totuşi o acţiune concretă, putem resuscita vechile și bunele obiceiuri ale strămoșilor: formarea propriilor stocuri de seminţe și evitarea celor din comerţ, produse industrial. Iar pentru cei dintre noi trăitori în orașe – încurajarea, sub orice formă, a micilor producători, începând cu simpla dar vitala achiziţie de la aceștia și de nu la supermarket-uri, căutând să întreţinem legături directe cu satul și producătorii agricoli locali, evitând să apelăm la intermediari. E important să înţelegem că este vitală păstrarea pământurilor (iar nu vinderea acestora pe-o nimica toată!), păstrarea culturilor probate și a soiurilor locale, și menţinerea modului de producţie familial, destinat nevoilor, nu obţinerii de profit.
La nivel discursiv, trebuie să arătăm că ţara noastră nu este interesantă doar pentru marile corporaţii producătoare de O.M.G., ci și pentru cei care doresc mai multă agricultură biologică. Aici putem contracara, arătând de ce este potrivită România pentru o asemenea producţie, și nu pentru experimente genetice care pustiesc totul în urma lor, ca plaga lăcustelor de odinioară.
Agricultură de subzistenţă ziceam? Nu, mai degrabă agricultură de rezistenţă! Cititi si :
3 iulie 2013
De Ioan Bucur
Seminţele: mici dar esenţiale; ele fac parte din acele lucruri pe care nu le preţuim cu adevărat tocmai pentru că ni se par, cumva, de la sine înţelese – ca aerul, apa, pământul – şi cărora le înţelegem importanţa abia când ne confruntăm cu raritatea lor sau când le obţinem cu greu. În vechea agricultură de subzistenţă, practicată de bunicii şi strămoşii noştri, seminţele erau, în mare parte, obţinute din proprie producţie, autarhic, de la culturile de legume sau cereale proprii.
Treptat, mai ales în anii din urmă, acest bun obicei a fost dat uitării, fiind înlocuit cu un altul: achiziţionarea periodică, în vremea însămânţărilor, a seminţelor din comerţul urban, din piaţă. Iniţial, acest lucru părea că va facilita producţia proprie: ţăranul renunţa la grija de a păstra seminţele, le lua de-a gata din comerţ şi îşi „făcea treaba” cu ele. Treptat, unele dezavantaje ale pretinsei facilităţi au început să apară. Cele mai importante: dispariţia soiurilor de legume specifice, locale, şi înlocuirea lor cu soiuri generate industrial şi tratate chimic; perisabilitatea noilor seminţe, tratate astfel încât să nu poată fi păstrate de la un an la altul, adică să intre în circuitul propriu de producţie al agricultorului. Rezultatul? Ţăranul/agricultorul devine tot mai dependent de producătorii industriali de seminţe, pentru că nu mai are propriul stoc, iar produsele sale, chiar dacă sunt cultivate mai „ecologic” decât cele de pe vremuri… Aşa se face că vestita „roşie românească”, de pildă, începe să fie tot mai rară – nu pentru că nu s-ar mai cultiva roşii pe ogoarele patriei, ci pentru că seminţele, soiurile, sunt… de import.
Această dependenţă poate însă pregăti terenul pentru o situaţie şi mai nocivă decât cea descrisă mai sus.
În S.U.A. se manifestă o tendinţă prin care producţia agricolă devine „prada” marilor corporaţii ce folosesc organisme modificate genetic (OMG), fermierii fiind cu totul lipsiţi de protecţie faţă de abuzurile acestora. Lucrurile au ajuns atât de departe, încât fermierii sunt hărţuiţi şi supravegheaţi pentru a nu folosi pe cont propriu „seminţe patentate” – adică seminţele marilor corporaţii. Practic, agricultorii americani – care produc pentru piaţă şi nu în regim de subzistenţă, ca la noi – au fost atraşi într-o cursă: li s-a fluturat promisiunea unor recolte bogate, obţinute facil prin noile seminţe tratate genetic, pentru ca apoi, după ce au renunţat la vechile lor stocuri de seminţe naturale, să se vadă cu totul la mâna corporaţiilor producătoare de OMG, obligaţi prin procese să plătească sume exorbitante, care-i falimentează, pentru că ar folosi „seminţe cu patent de producător”. O adevărată oligarhie a seminţelor…
Sănătatea distrusă genetic
Înainte de a descrie îndeaproape metodele prin care corporaţiile producătoare de organisme modificate genetic şi-au extins afacerile la scară globală, se cuvine să insistăm mai mult asupra aspectelor ce ţin de natura acestor produse şi de efectele pe care le au asupra sănătăţii oamenilor, şi nu numai.
Până şi bunul-simţ ne spune că în cazul în care avem de-a face cu produse obţinute prin inginerie genetică, de laborator, care constituie din punct de vedere biologic o noutate, ar fi necesară o maximă prudenţă şi o supraveghere strictă, prin studii atente, a efectelor acestor seminţe asupra mediului, asupra animalelor şi, evident, asupra omului – principalul consumator vizat. Dar prudenţă nu există, ci, în schimb, asistăm la o adevărată operaţiune de ocultare a cercetărilor independente care dau în vileag efectele nocive ale OMG, de marginalizare sau de contestare vehementă din partea instituţiilor de stat (care, în loc să supravegheze siguranţa alimentelor, supraveghează profitul corporaţiilor!).
Studiile unor cercetători de la Institutul „Marie Curie” din Franţa au arătat că cel mai cunoscut ierbicid al companiei, Roundup, provoacă instabilitate genetică celulelor organismului uman – stare care prefigurează, practic, dezvoltarea cancerului. Un alt cercetător a descoperit că hormonul transgenic produs de Monsanto pentru creşterea producţiei de lapte la vaci provoacă grave infecţii ale ugerului şi scurgeri de puroi în lapte. Un alt studiu, de această dată realizat asupra leptinei (o substanţă introdusă în diverse legume pentru a le proteja împotriva puricilor de plante) a relevat următoarele efecte asupra cobailor testaţi: proliferarea celulelor stomacului (lucru ce favorizează apariţia tumorilor) şi supraexcitarea sistemului imunitar, care astfel se dereglează. Realizatorul studiului, un om de ştiinţă din Marea Britanie, inițial entuziast cu privire la industria OMG, a fost concediat şi supus presiunilor după ce a făcut publice cercetările sale şi a declarat că dacă se va permite comercializarea produselor modificate genetic, britanicii vor deveni „cobai umani”.
Compania americană agro-industrială Monsanto în S.U.A., în ciuda efectelor nocive atestate ale produselor sale (care sunt, în principal, organisme modificate genetic) domină piața semințelor.
O astfel de dominaţie a fost posibilă printr-un complex conjugat de interese între gigantul producător de O.M.G., instituţiile de supraveghere ale siguranţei alimentare din S.U.A. şi decidenţii politici. Monsanto nu urmărește, însă, doar invadarea pieţelor agro-alimentare cu produse modificate genetic.
Obiectivul său este mult mai ambiţios: monopolul seminţelor – iniţial, prin pătrunderea pe piaţa seminţelor cu O.M.G. protejate de drepturile de proprietate intelectuală sau brevet, iar apoi, într-o etapă ulterioară, după ce concurenţii sunt eliminaţi și politica drastică a brevetelor va obliga fermierii să achiziţioneze seminţe în fiecare sezon, prin dominarea completă a acesteia. Pentru a îndeplini acest obiectiv, Monsanto caută cu înfrigurare să pună stăpânire pe pieţele globale, cu efecte dezastruoase pentru fermierii care cad în capcana companiei. Cea mai greu de pătruns este, deocamdată, Europa, însă se pare că Monsanto și-a găsit un cal troian perfect: România.
Imperiul Monsanto?
Aceeași strategie ca în S.U.A. este aplicată și pe plan internaţional, cu precădere în ţările din „lumea a treia”. Astfel, în America Latină și în Asia, culturile de O.M.G. ale Monsanto au cotropit, pur și simplu, terenurile agricole, au distrus culturile locale, naturale – și nu doar atât, ci și modul tradiţional, familial de producţie agricolă existent în acele locuri. Sub mirajul recoltelor bogate și facile, agricultorii au cumpărat seminţele tratate genetic, amăgiţi de propaganda care promitea rezultate profitabile și, totodată, scutirea de efortul îngrijirii și protejării de dăunători.
În scurt timp, seminţele modificate genetic s-au răspândit fie sistematic, fie accidental, iar fermierii s-au văzut supuși aceloraşi condiţii constrângătoare, care le interzic păstrarea „seminţelor brevetate”, iar produsele agricole modificate genetic au început să-și facă simţite efectele asupra consumatorilor. E de reţinut, o repetăm, că nu doar lanţul seminţe-produse a fost grav perturbat de achiziţionarea seminţelor modificate, ci și un mod anume de a face agricultură.
În Mexic, de pildă, introducerea culturilor de porumb modificat genetic a dus la contaminarea tuturor culturilor de porumb din ţară. Deși ţara a interzis cultivarea soiurilor de O.M.G., totuşi, în urma tratatului de comerţ liber încheiat de S.U.A. cu Mexic și Canada, porumbul Monsanto a cucerit piaţa locală prin importuri. Fiind subvenţionat masiv de administraţia S.U.A., porumbul „industrial” (cum este numit de localnici) este și mult mai ieftin decât cel produs local. Astfel s-a ajuns la șocanta situaţie în care în ţara de origine a porumbului, în care se cultivau de mii de ani numeroase soiuri locale, nu mai există în prezent porumb neafectat de genele O.M.G. Ţăranii mexicani, practicanţi ai unei agriculturi de subzistenţă, care își cultivau porumbul pentru tortilla zilnică și pentru a păstra seminţe pentru sezonul următor, se văd în situaţia de a practica, mai nou, o agricultură de rezistenţă în faţa imperialismului multinaţionalelor.
În America de Sud, după ce au fost introduse iniţial în Argentina (prima ţară care a dat „undă verde” culturilor modificate genetic), culturile de O.M.G. s-au răspândit mai apoi fulgerător în Paraguay și Brazilia. Practic, Monsanto a încurajat folosirea seminţelor modificate genetic prin contrabandă, punând guvernele ţărilor în faţa unui fapt împlinit, forţându-le mâna pentru legalizarea noilor produse agro-alimentare. Fermierii brazilieni care se împotrivesc culturilor Monsanto numesc ogoarele însămânţate cu produsele acestei companii „deșertul verde”, deoarece plantele modificate distrug ecosistemul terenurilor agricole pe care sunt cultivate. În plus, culturile Monsanto sunt monoculturi – ele sunt menite unei producţii industriale și cultivării pe suprafeţe întinse. Monoculturile sunt incompatibile cu agricultura ţărănească, în care predomină un mod de producţie diversificat (soiuri diverse de grâne, legume etc.) și neuniform.
În altă regiune a globului, în India, s-a ajuns la adevărate tragedii umane. Fermierii cultivatori de bumbac au fost amăgiţi cu perspectiva obţinerii unor recolte substanţiale în urma plantării seminţelor tratate genetic, ce ar fi protejat plantele împotriva unui parazit. Aşa că seminţele Monsanto au fost achiziţionate în masă. Curând, însă, s-a observat că bumbacul rezultat de la aceste seminţe a dezvoltat o boală ce s-a extins, în scurt timp, și la culturile de bumbac nemodificate/organice. A devenit tot mai greu să găseşti seminţe organice, Monsanto ajungând să controleze aproape în totalitate piaţa bumbacului din India – cu toate că seminţele sale se vând de patru ori mai scump! Achiziţionarea acestora nu e posibilă decât dacă ţăranii se împrumută la bancă. Dacă recolta e proastă din cauza noii boli „marca” Monsanto, ţăranii se văd în situaţia să devină datori vânduţi. Problemele întâmpinate de fermierii indieni au dus la fenomene sociale absolut tulburătoare, printre care o adevărată epidemie de sinucideri – care a făcut, între 1997-2010, nu mai puţin de 199.132 de victime!
Asediu asupra Europei. Comisia Europeană pe post de berbece, România pe post de cal troian
Monsanto nu se mulţumește doar cu S.U.A. și ţările din „lumea a treia”. O adevărată bătălie, despre care am mai scris în paginile acestei reviste, se duce pentru legalizarea produselor acestei companii pe pieţele din Europa. Recent, o instituţie guvernamentală americană ce se ocupă de comerţul exterior a criticat dur reglementările europene care „privează consumatorii din întreaga lume de accesul la produsele agricole americane” – proclamate, propagandistic, drept „sigure şi de bună calitate”, chiar dacă sunt modificate genetic… Aceste remarci nu sunt întâmplătoare: S.U.A. și Uniunea Europeană duc negocieri pentru instituirea unei zone de comerţ liber între cele două regiuni. Principalul diferend este chiar situaţia culturilor de O.M.G., încă nepermise în Europa.
S.U.A. a adus în sprijinul său una din instituţiile europene cheie din domeniu: Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentelor (EFSA), care a dat numai avize pozitive pentru produsele americane modificate genetic. Mai mult de-atât, EFSA tocmai a invalidat rezultatele unui studiu realizat în Franţa, timp de mai mulţi ani, la Universitatea din Caen, asupra toxicităţii porumbului modificat genetic de Monsanto, prin testarea unor șobolani. Rezultatele au fost șocante, după cum am văzut în numărul trecut al revistei: cobaii au dezvoltat tumori cancerigene de mărimea unei mingi de ping-pong.
Pe lângă sprijinul EFSA, șeful Comisiei Europene, J-M Barroso, este un cunoscut susţinător al organismelor modificate genetic. Problema eurocraţilor și a conducătorilor guvernelor din Europa este existenţa unui puternic curent de împotrivire al fermierilor europeni faţă de aceste culturi, iar în ţările unde aceștia au un rol social, economic și politic important (Franţa, Germania), guvernele încă sunt reţinute în a le trece cu vederea revendicările.
Perspectiva „invadării” Europei de către corporaţia americană este însă cât se poate de reală. Poate fi amânată, însă nu înlăturată. După cum am văzut, Monsanto poate cuceri pieţele naţionale nu doar prin cultivare directă, ci şi prin diverse alte mijloace: importuri, contrabandă…
Între timp, chiar dacă „metropola” europeană nu poate fi încă cucerită, Monsanto ocupă periferia: România. Compania americană a făcut un adevărat desant în ţara noastră. Deţine deja unităţi industriale de producţie a seminţelor de porumb și rapiţă, în Ialomiţa, și are ca obiectiv oficial însămânţarea cu porumb modificat genetic a 300.000 de hectare – adică 11% din suprafaţa agricolă totală însămânţată cu porumb pe plan naţional. Planul americanilor este bine gândit: ţara noastră are una din cele mai întinse suprafeţe cultivate de porumb, producţia agricolă în acest domeniu fiind a doua pe plan european. Așadar, strategia e clară: transformarea pământurilor româneşti în terenuri de culturi modificate genetic, pentru a deveni, din „grânarul Europei”, „grânarul de O.M.G.” al acesteia. Pentru că Monsanto nu vor fi lăsaţi să cultive aşa ceva în ţări ca Franţa, Germania sau Austria…
Pe lângă aceste planuri ambiţioase, corporaţia americană și-a cumpărat un larg sprijin lobbistic în ţară, conform telegramelor Wikileaks făcute publice anii trecuţi. Oameni politici, experţi, fermieri, jurnaliști, academicieni au fost pur și simplu plătiţi – iar unii chiar angajaţi! –pentru a promova interesele companiei americane, pentru a face propagandă organismelor modificate genetic și pentru a nega faptul că aceste produse ar avea efecte nocive asupra sănătăţii.
Doi foști miniștri ai Agriculturii – Valeriu Tabără și Ștefan Fuia – au lucrat, în trecutul recent, chiar în cadrul Monsanto România. Pe lângă acestea, din păcate, există și asociaţii ale fermierilor care, atrași de un prezumtiv avantaj competitiv, acceptă legalizarea și folosirea pe scară largă a seminţelor tratate genetic.
Acest plan merge în paralel cu presiunile care se fac pentru eliminarea agriculturii de subzistenţă și comasarea terenurilor agricole. Închipuiţi-vă cum ar arăta ţara noastră cu milioane de hectare de porumb modificat genetic, cu supravegherea poliţienească a Monsanto pentru a păzi „seminţele brevetate” și cu mici oaze de gospodării ţărănești pierdute într-un deșert imens al marilor corporaţii/ferme! Și, apoi, gândiţi-vă încă odată la seminţe…
„Neo-iobăgia” Monsanto
În secolul al XIX-lea s-au realizat unele cercetări sociale despre starea ţărănimii de după împroprietărirea lui Cuza. S-a remarcat un fenomen bizar: în unele regiuni, obștile de răzeși practicau arendarea pământului, pe care, ulterior, îl lucrau tot ele. Cu alte cuvinte, ţăranii își arendau pământul pentru a lucra ei înșiși pe același pământ! Explicaţia acestui comportament aparent aberant, care transforma ţăranul în iobag, a fost dată abia în perioada interbelică de către unul din membrii proeminenţi ai Școlii Gustiene, H.H. Stahl: seminţele – sau, mai degrabă, lipsa acestora.
Țăranilor li se dăduse pământ, însă nu și seminţe, iar pentru procurarea acestora trebuiau bani. Pentru a face rost de bani, ţăranii îşi arendau pământurile – și, astfel, se puteau împrumuta la bancă și puteau începe lucrările pe propriile lor pământuri…
Iată, așadar, încă un mic exemplu despre rolul strategic pe care îl au aceste mici seminţe în producţia agricolă, relaţiile de proprietate și raporturile economice din societate. Bineînţeles că lipsa aprovizionării cu seminţe nu a fost o scăpare naivă a responsabililor României acelor vremi, ci o politică intenţionată, prin care ţăranii puteau fi reintroduși în raporturi de dependenţă faţă de marii proprietari (sau, mai degrabă, faţă de marile trusturi de arendași).
Dacă astfel de metode se practicau în secolul al XIX-lea, oare în vremurile noastre ce metode vom vedea puse în practică de către companii precum Monsanto, ce nu au nici un fel de scrupule?
Ne predăm?
Rezumând, lucrurile stau foarte prost: există presiuni pentru comasare, agenţi ai Monsanto la toate nivelele, fermieri dornici de profit, sate (și pământuri) părăsite, iar singurul obstacol mai serios, legislaţia europeană, e pe cale să dispară, la presiunile americanilor și comisarilor europeni. La acest nivel, credem că omeneşte nu putem face prea multe, afară de a pune în faţa Domnului „sărăcia, şi nevoile, și neamul”, rugându-L să ne miluiască și să nu ne lase cu totul în mâinile „celor slăviţi ai pământului”.
Pentru a încerca totuşi o acţiune concretă, putem resuscita vechile și bunele obiceiuri ale strămoșilor: formarea propriilor stocuri de seminţe și evitarea celor din comerţ, produse industrial. Iar pentru cei dintre noi trăitori în orașe – încurajarea, sub orice formă, a micilor producători, începând cu simpla dar vitala achiziţie de la aceștia și de nu la supermarket-uri, căutând să întreţinem legături directe cu satul și producătorii agricoli locali, evitând să apelăm la intermediari. E important să înţelegem că este vitală păstrarea pământurilor (iar nu vinderea acestora pe-o nimica toată!), păstrarea culturilor probate și a soiurilor locale, și menţinerea modului de producţie familial, destinat nevoilor, nu obţinerii de profit.
La nivel discursiv, trebuie să arătăm că ţara noastră nu este interesantă doar pentru marile corporaţii producătoare de O.M.G., ci și pentru cei care doresc mai multă agricultură biologică. Aici putem contracara, arătând de ce este potrivită România pentru o asemenea producţie, și nu pentru experimente genetice care pustiesc totul în urma lor, ca plaga lăcustelor de odinioară.
Agricultură de subzistenţă ziceam? Nu, mai degrabă agricultură de rezistenţă! Cititi si :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu