Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 21 iunie 2013

O scrisoare... găsită!



de Alexis Sophronias



Motto: „Yoghinii sunt blânzi și iertători.”
profesor yoga Gregorian Bivolaru


Am citit într-un articol anterior aici pe yogaesoteric despre scrisoarea anonimă găsită în cutia poștală de către judecătorul Ionuț Matei. Este o scrisoare care poate fi încadrată juridic ca fiind șantaj și amenințare.
Probabil mulți dintre noi am văzut diverse producții cinematografice al căror scenariu aveau subiecte cum ar fi: răpire / răscumpărare / șantaj / mită / înscenări / flagrante etc. În cadrul secțiilor de poliție sunt ofițeri care sunt instruiți special pentru a administra astfel de cazuri. Să nu ne imaginăm că plutonierul Căpșună, cel care dă amenzi șoferilor pentru parcarea autovehiculelor în locuri interzise, merge apoi și negociază cu răpitorii. Cazurile acestea cu grad de periculozitate ridicat trebuiesc soluționate după anumite protocoale și nu după un „hei-rup-ism” polițienesc. Aceste protocoale se derulează după manual, o cazuistică vastă este studiată în prealabil. Unul dintre atuurile cele mai importante care sunt folosite de către acești ofițeri de poliție pentru a prinde șantajiștii, șperțarii sau răpitorii este DISCREȚIA.
Toată munca de poliție în aceste cazuri este efectuată sub tăcere și în conspirație. Doar în ultimă instanță, când orice soluționare dă greș, este apelată mass-media. Iar presei îi sunt oferite doar părți de informație, numai ceea ce convine anchetatorilor și ar putea totuși ajuta la rezolvarea cauzei (portrete robot, indicii false, etc.).

Timp de mai multe săptămâni ați fost martorii poveștii despre Sorin Alexandrescu, şeful Antena Group, care l-a şantajat pe Ioan Bendei, administratorului RCS&RDS, să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV, spunându-i că, altfel, va fi făcută publică o anchetă jurnalistică în care se va arăta că Bendei i-a dat a dat 3,5 milioane de euro mită lui Mitică Dragomir. Aceasta este acuzaţia principală (șantajul) din referatul procurorilor DNA care au cerut arestarea lui Sorin Alexandrescu. Toată acestă anchetă a fost făcută publică după terminarea cercetărilor și arestarea presupușilor făptuitori! Așa este și normal într-o astfel de investigație.
Credeți dumneavoastră – cititorii noștri inteligenți – că domnul magistrat Ionuț Matei, care are mai mulți ani de muncă ca și judecător și o expierență foarte mare în domeniul apărării legii – nu știa care sunt pașii de urmat în cazul receptării unei scrisori de amenințare? Dacă acea scrisoare ar fi fost pudrată cu praf de ricină sau cu antrax? (Doamne ferește!). În mod sigur dacă acea scrisoare ar fi fost reală, noi nu am fi aflat despre existența ei decât în momentul când făptașii ar fi fost prinși și plimbați cu cătușe la mâini de la duba poliției pe treptele parchetului!
Faptul că acea scrisoare a fost duplicată (spre a fi difuzată din plin) și apoi citită cu emfază de către bravul judecător Ionuț Matei jurnaliștilor ne determină să tragem câteva concluzii:
1. Domnul judecător Ionuț Matei nu știe care sunt acțiunile firești și de bun-simț ce trebuiesc urmate în cazul primirii unei scrisori cu potențial periculos. – NEVEROSIMIL
2. Domnul judecător Ionuț Matei știe că acea scrisoare este un bluf (șiretlic) penibil și a fost prezentată în acea manieră pentru:
a) a se da în spectacol cu prețiozitate despre cât de demn este dânsul și cât de inflexibil în aplicarea legii chiar cu sacrificiul suprem de va fi cazul (vai!!!) – FOARTE PLAUZIBIL
b) a face în ochii mass-mediei și implicit a unei mari părți a populației să pară pertinentă condamnarea lui Gregorian Bivolaru – FOARTE PLAUZIBIL
c) a se victimiza de acum și până-n vecie dacă prinde guturai, dacă se taie când se bărbierește, dacă îi albește sau îi cade părul, dacă se gâinățează un porumbel pe mașina personală – toate acestea nu pot fi decât acțiunile parapsihologice și radionice ale adepților MISA, iar dânsul este o victimă pentru că a avut curajul să „facă justiție”. – PLAUZIBIL
d) a da prilejul unor alte descinderi sau de ce nu ale unor descinderi arbitrare și aleatorii în diverse domicilii ale yoghinilor indezirabili pentru a le confisca toate caiețelele cu însemnări, laptopurile, calculatoarele și imprimantele. Toate acestea trebuiesc verificate temeinic mai multe decenii pentru a fi siguri că nu de pe ele s-a redactat și imprimat așa-zisa scrisoare de amenințare. Mare grijă la covoare și aspiratoare, acestea le plac jandarmilor și procurorilor foarte mult din motive care nouă (și ființelor cu logică sănătoasă în general) ne scapă cu desăvârșire  – ATENȚIE, ORICÂT DE ALARMIST VĂ PARE ACEST SCENARIU, PE BAZA EXPERIENȚEI VĂ AVERTIZĂM CĂ ESTE FOARTE PLAUZIBIL
Concluzii
Magistratul Ionuț Matei a știut încă de la bun început tot acest scenariu cu „o scrisoare...găsită”. A acționat deliberat prezentând acea scrisoare în maniera în care a făcut-o, pentru a crea cât mai mult prejudiciu Școlii de Yoga MISA și implicit mentorului ei spiritual Gregorian Bivolaru. Pentru aceasta domul judecător Ionuț Matei (și nu numai) a primit probabil NUP în dosarul penal de corupție pe care îl are laolaltă cu colegele sale. Știm că a primit NUP înainte, dar acesta înseamnă că este șantajabil pe termen lung. Probabil colaborează îndeaproape cu redactorii acelei scrisori, în speță serviciile de informații unde unii dintre angajați care au și șorțulețe manifestă o ură teribilă și viscerală împotriva Școlii noastre de Yoga. 

Yoghinii suferă abuzuri în România de peste 40 de ani. Yoghinii nu s-au răzbunat niciodată și nici nu i-au urât pe călăii și pe torționarii lor. Yoghinii de la MISA se strâng în spirale și se roagă la bunul DUMNEZEU pentru binele acestei țări și binele planetei Pământ. Yoghinii îi binecuvântează pe cei ce-i prigonesc și pe cei ce le vor răul. Yoghinii au întors și celălalt obraz nu o dată, ci de sute și de sute de ori. Yoghinii de la MISA îl imploră pe DUMNEZEU ca să le facă dreptate, pentru că, chiar dacă sunt blânzi și umili, nu sunt și proști și știu că în această lume singura justiție spre care mai nădăjduiesc este justiția divină.
De aceea NU yoghinii de la MISA au redactat și trimis acea scrisoare și nici nu se vor deda vreodată la acte de șantaj și de amenințare și nici nu vor face fie și cel mai mic rău, nimănui. Yoghinii îndură cu o răbdare îngerească de mai mulți ani foarte multe abuzuri. Fac mitinguri pe arșiță sau pe viscole și privesc în tăcere la instituțiile statului, poate-poate se va mișca ceva în inimile împietrite ale slujbașilor vremelnici în dregătoriile țării.
Yoghinii au manifestat o determinare și un stoicism exemplar în apărarea principiilor lor, fapt care i-a înverșunat teribil pe cei care îi dușmănesc. Acesta este și motivul „lucrătorilor” serviciilor de informații pentru care au redactat această scrisoare „otrăvită”, dar care, sperăm, se va întoarce împotriva lor cât de curând pentru că așa cum știm – minciuna are picioare scurte.

yogaesoteric
19 iunie 2013



Comentarii: mig : ...ipoteza
Dar daca as fi un fan steaua, care nu suparta că echipa lui risca sa nu joace in ligă, din cauza acestui personaj care a bagat pe becali la inchisoare si chiar vreau sa-l mierlesc pe domnul matei pe 21 ...atat de usor e să trimit la seminte anchetatorii? Vad că, totusi, nimeni nu se gândeste la asta ...Dupa parerea mea, scrisoarea aia e un fel de a spune: aveti dreptul de a nu spune nimic ca tot ce spuneti e impotriva voastra (ciocu mic!), ori i-mi asum dreptul sa va desfintez daca mi se intampla ceva ...E clar ca e imitatie de cuvinte si o astfel de scrisoare nu o poate inventa nici un fanatic misa (in cazul in care exista unu) deoarece nu e bazat pe legile invătate la cursuri fie el si ala moca, al rezonantei, expus in anul 1, curs care dezvoltat un pic, ar fi putut sa pară credibil 5% macar, si tot era ceva ...dar nu vreau sa dau idei !

6/20/2013 5:55:00 PM




Cata :
Excelent articolul. Scurt si la obiect.

6/20/2013 2:24:00 AM



daniel vintila: bravo
Extraordinar articolul. Va rog trimiteti-l la toate ziarele care au prezentat stirea bomba cu scrisoarea de amenintare. Poate mai invață si ei ceva despre jurnalismul adevarat, in care tratezi situatiile din stiri cu inteligenta. Felicitari inca odata autorului

6/20/2013 12:29:00 AM



Flory : Excelent articol
Admir stilul literar convingator prin argumentatia pudrata cu umor fin si inteligenta, din plin. Te si intrebi de unde isi selectează media, care ne "mediabolizeaza" de ani multi, redactori atat de mărginiti, de proști si lipsiti de talent. Acum asta apare si mai clar prin antiteza cu autorul acestui articol. Felicitari!

6/20/2013 12:26:00 AM



C M: mai destepti decat prostii
O fiinta mediocra se compara cu inferiorul si apoi simte satisfactie cum ca ar fi mai breaza. Cam asa e cu judecatorii astia de circ, si scrisoarea lor. S-au comparat cu proștii care pot fi usor manipulati si dusi de nas si acum se minuneaza ce isteti sunt ei ca, uite, au reusit, inca o data, sa pacaleasca. Ce sa zic, nu e ceva rau sa te crezi destept, dar e grav sa ii crezi pe toti ceilalti mai prosti decat tine. Riscul e mare: doar un prost si-l asuma!

6/19/2013 11:15:00 PM



violeta a: foarte bun acest articol
Asistam cu stupoare la samavolnicia oficialilor si guvernantilor din aceasta tzara si incep sa realizez cu groaza ca limitele lor sunt infernal nesfirsite .Inteligentza lor diabolica scorneste si scorneste noi mizerii, noi căi cumplite de a nedreptati si a face rău tuturor celor care sunt incoruptibili. Aceasta manevra abilă, cu aceasta scrisoare, e dovedită din plin. Dumnezeu ne ajuta sa ne pastram spiritul treaz si speranta vie ca aceste născociri malefice se vor diminua si vor disparea intr-o zi .Doamne, ajuta-ne, că tu esti unicul nostru sprijin! Îl felicit pe cel care a scris acest articol inteligent, si îi multumesc

6/19/2013 10:38:00 PM
Pentru conf. C.M.)

2 comentarii:

  1. Carmen L: Unde este dreptul la o justitie corecta si dreptul la replica al yoghinilor domnilor magistrati?
    Din pacate vedem ca nu exista drept la replica pentru yoghini si MISA. Daca ei (justitia, mass-media) se doresc a fi sinceri, de ce nu ne acorda dreptul la replica precum si procese corecte? De ce le este teama? Este evident ca sunt corupti si doresc sa inchida gura cu forta yoghinilor, prin mijloace nelegale, incorecte, neortodoxe. Spera ei cumva ca cineva sa creada ca justitia romana este corecta cand vedem atatea procese in care cei corupti ies triumfatori si se reintorc in politica, iar cei corecti si cinstiti care au curajul de a spune adevarul sunt abuzati, chinuiti, terfeliti. Daca au ajuns sa se preteze la asemenea manevre ca aceasta presupusa, falsa scrisoare, precum si la metodele josnice din acest ultim proces, atunci inseamna ca le este cu adevarat teama de adevar. Oare nu stiu ei, cei corupti ca justitia divina este implacabila si va triumfa intotdeauna, indiferent de manevrele lor murdare? Au dat aceasta sentinta impotriva domnului Gregorian, sentinta care evident nu este bazata pe nimic legal, concret (si un necunoscator in ale justitie poate recunoaste acest abuz), deci au dat aceasta sentinta de frica, dar ei nu stiu ca de ce ti-e frica nu scapi? Dumnezeu va pune insa capat acestor nedreptati comise impotriva scolii MISA si a liderului ei spiritual, avem incredere in asta.
    6/22/2013 6:44:00 PM

    ________________________________________

    Badea Ion: Noi descinderi
    Nu ar fi nimic surprinzator daca jandarmii si procurorii ar face noi descinderi in casele yoghinilor. Pentru ca din 2004 si pana acum au aparut noi generatii de calculatoare, telefoane, aspiratoare... Si daca jandarmii si procurorii s-au plictisit deja de bunurile personale ale yoghinilor confiscate in 2004 (calculatoare, telefoane, bijuterii, carti, inclusiv lenjerie intima!), bunuri pe care nu le-au inapoiat nici in ziua de azi (probabil ca le-au vandut), poate ca vor sa-si reimprospateze colectia de asa-zise "probe". Sa aiba si ei niscaiva cadouri pentru familiile si cunostintele lor!
    6/22/2013 2:35:00 PM

    ________________________________________

    Fericitul Ghitza: Felicitari!
    Felicitari autorului articolului! Trimite-ti acest articol si la alte ziare, televiziuni, agentii si trusturi de presa. Poate asa o sa aiba si ei un model despre cum se scrie un articol scurt, la obiect, inteligent si plin de bun simt. E evident ca acea scrisoare e cusuta cu ata alba. Incalca din start codul moral si etic al unui yoghin, cod care se invata in anul I al cursului de yoga. Inca o data, felicitari si asteptam si alte articole!
    6/21/2013 1:58:00 PM

    ________________________________________

    M. :
    Probabil Bunul Dumnezeu vrea ca abuzurile de neimaginat la care s-au dedat institutiile statului roman in acest caz sa fie de notorietate internationala, prin solutionarea de catre CEDO a acestui dosar,pentru ca niciodata sa nu se mai repete. Acest caz va intra in istorie ca un esec lamentabil al justitiei romane, care deja a primit o palma de la omoloaga ei suedeza, dar se pare ca Dumnezeu vrea ca ea sa intoarca si celalalt obraz :) Pentru ca "cine se inalta pe sine,se va smeri". Sa avem credinta pana la capat!
    6/21/2013 10:25:00 AM

    ________________________________________

    RăspundețiȘtergere
  2. Garfield M.: Pasul 2.
    Sa spunem ca misterul redactarii acestei scrisori a fost cumva deslusit. Dar urmeaza o alta intrebare care are greutate la fel de mare: DE CE judecatorul a actionat asa cum a actionat? Singura explicatie este - DE FRICA! Va imaginati cat de speriat, cat de amenintat si cat de terorizat a fost pentru a se da in spectacol intr-un mod atat de penibil, ca un cabotin jalnic? Dar cu ce un judecator la ICCJ poate fi speriat? Doar el este dumnezeul salilor de judecata, este inamovibil, este intangibil, nimic si nimeni nu este deasupra lui, nici chiar caricatura aia de CSM! 1. Serviciile de informatii. Baietii „cu ochi albastrii” au dosare si interceptari despre toata lumea. Taticul natural (biologic) al domnului judecator Matei a fost (este) ofiter de securitate. Este posibil ca asa, cu ajutorul lor sa fi scapat judecatorul de dosarul acela de coruptie. Dosar care poate aparea oricand in presa sau aiurea daca judele nu se conformeaza cu slugarnicie. 2. Masoneria (locala sau internationala) - Baietii aceia cu sortulelte in echer cu compas si manusi albe care respecta niste protocoale in care se scrie ca daca nu faci ce-ti spun ei te vor spanzura sub un pod cu caramizi in buzunare, ca-ti vor taia limba si o vor arde in foc etc.etc. Concluzia logica este ca Ionut Matei este sluga uneia din gastile de mai sus, sau de ce nu a amandoura si acum nu este decat un pion pe o tabla de sah. Dupa cum stim pionii pot fi si sacrificati. Daca magistratul pateste ceva (Doamne feri!) serviciile si lojele impusca doi iepuri dintr-o data: scapa de un sclav devenit inutil si arunca vina pe suspectii de serviciu in tara asta - MISA. Ionut Matei „si-a pus capul pe butuc” - asteapta la dispozitia stapanilor lui din umbra. Daca traieste - face sluj pentru un cubulet de zahar. Daca pateste vre-un accident cu funie sub un pod - yoghinii inghit galusca. Dar intrebarea ramane totusi: DE CE a intrat judele in acest joc? Ce secrete teribile are de aparat? Ce filmulete compromitatoare detin cei ce-l ameninta atat de infiorator? Cand vom afla asta, atunci misterul se va limpezi. Oricum, presiunea trebuie ca este ceva mai mai mare decat acel NUP dat de parchet...
    6/21/2013 9:37:00 AM

    RăspundețiȘtergere