Se spune că o fotografie face cât o mie
de cuvinte.
În cazul
nostru, fotografia de mai sus face cât o mie de predici rostite de o mie de
misionari, în încercarea lor de a converti oamenii mileniului III la „dreapta
credinţă”. Pentru că bătrânelul îmbrăcat modest şi sobru din imagine este
nimeni altul decât papa Francisc, într-o ipostază obişnuită pe când era
cardinal: mergând cu autobuzul la biserică.
Într-o
lume dominată tot mai mult de bani, glorie şi putere, catolicismul avea nevoie
de un astfel de papă, de un papă care să pledeze, prin puterea exemplului
personal, pentru revenirea la valorile primare ale creştinismului.
Abia venit
la Vatican, noul suveran pontif n-a dorit să i se facă haine pe comandă, ci a
cerut croitorului să le ajusteze pe cele ale precedenţilor papi, că iese mai
ieftin.
Ceea ce
este deci de apreciat la Francisc este voinţa lui de neînfrânt de a urma
idealul de sărăcie şi modestie al Sfântului Francisc de Assisi într-un mediu
catolic caracterizat prin opulenţă şi trufie.
Noul papă
ar fi putut beneficia, încă de când era cardinal, de toate privilegiile oferite
înalţilor prelaţi catolici: vilă, limuzină de lux, servitori.
N-a acceptat niciunul.
A
continuat să trăiască în modestul lui apartament şi să se încălzească la aragaz
atunci când se oprea căldura, din cauza penuriei care a afectat Argentina, a
continuat să meargă cu autobuzul la slujbe şi acum, devenit papă, n-are de gând
să se schimbe.
Se spune
că nici măcar pantofii din catifea roşie, semnul distinctiv al papilor, nu-i va
purta, tot în semn de solidaritate faţă de milioanele de oameni care umblă
desculţi pe faţa pământului.
Ce
diferenţă între acest papă care merge cu autobuzul şi înalţii prelaţi ortodocşi
de la noi, care nu-şi dau fundurile grase jos din Mercedesuri decât în puţinele
minute când trec de la o sfinţire de stadion la o agapă stropită din belşug cu
băuturi fine.
Ce
diferenţă între papa Francisc şi exagerat de fericitul Daniel!
Câtă
căldură umană degajă primul, câtă răceală de Übermensch împrăştie în jur al
doilea!
Teoretic,
amândoi sunt slujitori ai aceluiaşi Dumnezeu. Doar că unul dintre ei parcă-i
face cu ochiul niţel şi lui Mamona, lăsându-se ispitit de pofta deşartă de a-şi
vedea împlinit visul megalomanic al Catedralei Mântuirii Neamului.
O
catedrală care, într-o ţară unde Biserica ar
putea deveni cel mai bun sprijin al sărmanilor, construindu-le spitale, aziluri
şi orfelinate, nu face altceva decât să sature vanitatea unei clase sacerdotale
total rupte de turma credincioşilor.
Aş vrea să
trăiesc clipa în care Daniel SRL şi celelalte SRL-uri ambulante din fruntea
Bisericii Ortodoxe Române vor lepăda veşmintele aurite, vor renunţa la luxul
aducător de moliciune sufletească şi se vor dezbăra de lăcomie.
Aş vrea să
trăiesc clipa în care episcopi, arhiepiscopi, preafericiţi sau mai puţin
fericiţi vor renunţa la maşinile lor de lux şi vor lua, bunăoară, tramvaiul 32
ca s-ajungă la Patriarhie.
Chiar dacă
veţi spune că sunt un naiv, un idealist, eu sunt convins că o asemenea speranţă
e perfect realizabilă.
La urma urmei,
papa Francis trăieşte, de zeci de ani, cu un singur plămân.
De ce
popii noştri, despre care se spune în popor că „mănâncă cu două guri şi au
şapte burţi sub patrafir”, n-ar putea trăi cu o singură gură şi cu o singură
burtă?
Banjo
(primit pe net, C.M.)
Genial autor! Pacat ca nu primeste si laudele pe masura!
RăspundețiȘtergere