Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 31 martie 2013

Vă vorbește Mama Sekhmet.


28. mart.2013;channeled by Beth Trutwin

Salutări, copii ai lui Ra, vi se adresează Mama Sekhmet.

Bine ați venit în Epoca de Aur pe Pământ. Ne mișcăm acum în jurul celui de al 6-lea Soare. Pe 28 martie noi energii divine se vor revărsa asupra voastră, trimise de la SURSĂ pe traseul Alcyone, Soarele vostru, Pământ și cu aceasta, intrăm prin cea de a 9-a Poartă Galactică. Aceste energii vor modifica substanțial toate potențialele energetice pentru ca în anumite locuri sacre de pe Pământ să se producă alinierea la dimensiunea a 5-a și chiar mai sus, până la dimensiunea 7D, inclusiv.

În următoarele căteva luni, aceste noi energii vor continua să vină pe planeta voastră. Prin aceasta, Pământul va fi pregătit pentru a activa modificările necesare, inclusiv un câmp de forță Zero. Atingerea frecvenței de Punct Zero va face ca orice armă cu focoase nucleare să nu mai poată funcționa. După aceasta se va instala pacea mondială.
Vin acum la voi pentru a vă cere ca în din această zi să înlăturați toată neîncrederea, toată frica și toate ideile preconcepute despre planeta voastră și despre ființa voastră.

Ați studiat vreodată la microscop nucleul unei celule umane?
Seamănă mult cu configurația care rezultă din observarea alcătuirii și miscării corpurilor cerești: un Soare în jurul căruia orbitează planete și alte corpuri cerești. Sisteme solare invârtindu-se în jurul unui Soare Galactic. Galaxii deplasându-se în jurul centrului Universului și universuri deplasându-se în jurul Marelui Centru Cosmic. După aceeași regulă este formată și celula umană. Planul Divin se repetă din nou și din nou, într-o simplitate genială și miraculoasă, din formele întâlnite peste tot fiind create structuri inimaginabil de complexe.
Evoluția continuă într-o succesiune de evenimente prevăzute de eoni de timp. Urmează să intrăm sub stăpânirea celui de al 6-lea Soare și a celei de a 9-a Porți Galactice.

Acum, că Pământul a ascensionat, au loc diferite ajustări necesare stabilizării sale, la nivel de planetă și la nivelul conștiinței umane. Un aspect ar fi conștientizarea de către indivizii care până acum au trăit în ignoranță, că situația în care s-au complăcut a devenit intolerabilă în sensul că până acum au acceptat starea de sclavie și de suferință consecință a credintei eronate că bogăția materială aduce fericire, liniște și împăcare. Niciodată banii nu au adus fericirea, ei fiind totdeauna sursa grijilor, a fricii că-i poți pierde. Atunci când bogățiile au fost acumulate prin necinste, înșălătorie sau jaf, starea de nesiguranță domină mintea îmbogățitului care nu-și va mai recupera liniștea niciodată.

Mulți oameni sunt în faza în care caută informații din cât mai multe surse dar pe care, de multe ori, nu le trec prin filtrul inimii lor, poate nici al minții lor, neștiind, până la urmă care informații exprimă adevărul și care nu. Îi putem compara cu un câine Basset care-și bagă nasul peste tot pentru a găsi ceva deosebit. Contează foarte mult discernământul, care lucrează corect doar atunci când ființa umană apelează la alegerile pe care le poate face corect doar inima. Înțelepciunea vine atunci când practicați meditația, care vă trimite în profunzimile ființei voastre.
Cunoscător, înțelept și bogat este cel care are grijă de creșterea sa spirituală, nu de acumularea de averi materiale, care nu aduc nici liniștea, nici fericirea. Aproape în toate cazurile, îmbuibarea îi face pe oameni insensibili la nevoile altora dar și nefericiți din cauza grijii pe care le-o aduce bogăția materială și sentimentul însingurării de ceilalți. În plus, bogățiile fizice tentează la o viață dezordonată, de îmbuibare și de frica de a nu ți se fura ceva din avuția pe care ai acumulat-o. Grijile, nesiguranța, teama că ai putea rămâne fără agoniseală (obținută, de regulă, prin afaceri dubioasre, înșelătorie, corupție, hoție) provoacă stres iar stresul prelungit duce la îmbolnăvire și la moarte. Vedeți dară cam care sunt ”avantajele” omului bogat material. Din păcate, goana nestăvilită după și mai multe acumulări face ca nivelul ego-ului uman să ia proporții, manifestarea lui în societate putând fi observată prin: infatuare, pierderea simțului măsurii și a bunului simț, lipsa înțelegerii necazurilor celor sărmani sau bolnavi, credința că ție ți se cuvine totul, lipsa de iubire etc.

Dragilor, acum, că Pământul este în dimensiunea a 5-a (Nota C.M.: de fapt, Gaia și doar anumite zone punctuale ale planetei fizice) este posibil ca inteligența superioară a unora dintre voi (care ați atiuns un nivel vibrațional corespunzător) să înceapă să fie remarcată. În perioada imediat următoare, majorității celor care au trecut ”pe drept” în 4D, și care-și continuă înaintarea spre 5D, li se vor activa cele 12 spirale ale ADN-ului.

Acesta este un cadou făcut celor virtuoși, celor conștienți de scopul prezenței lor în această viață, în această perioadă foarte specială a evoluției sistemului vostru planetar. Aceste ființe sunt conștiente că cel cu care trebuie să lupte acum cel mai aprig este ego-ul lor lumesc. Am spune că elevarea sufletului este indispensabil legată de un program de meditație și contemplare, de interiorizare și de izolare de nimicnicia intereselor materiale excesive. Refacerea celor 12 spirale ale structurii ADN-ului vostru, este, în fapt, recuperarea dreptului vostru din naștere.

După ce aceste 12 spirale vor fi complet crescute, multe abilități veți căpăta, printre care: telepatia, levitația, teleportare, trecerea prin corpuri materiale (ziduri, de ex.), călătoria în alte dimensiuni etc. O ființă umană cu 12 spirale ADN, alege dacă și când dorește să-și părăsească corpul fizic, pentru a începe o nouă viață pe un alt tărâm și într-un plan dimensional corespunzător evoluției pe care a atins-o. Practic, o asemenea ființă nu se mai îmbolnăvește, este imună la orice boală și orice otravă.

După intrarea în Zona Punctului Energetic Zero și după ”dezvăluire” (n.m. recunoasterea oficială a existenței civilizațiilor ET și întâlnirea lor cu civilizația noastră în plan fizic), Pământul va intra în cea de a 9-a Poartă Stelară. Toate aceste momente se preconizează a avea loc foarte curând, una dintre ele chiar luna viitoare. Când planeta se va afla efectiv intrată pe poarta a-IX-a Stelară, ea va fi calificată pentru a plonja spre centrul Galaxiei, adică spre steaua pe care voi o puteți vedea în centrul Centurii ORION, Al Nilam, spre soarele Central Alcyone care are trei inele (semănând cu inelele lui Saturn), fiecare dintre ele având energii specifice. (Nota C.M.: este posibil ca planeta Pământ să treacă prin cel puțin unul dintre aceste inele, depășind Soarele Central, Alcyone, pentru a se stabiliza pe o orbită care i-a fost rezervată).
Această ”relocare” va aduce Pământul în UNIVERSUL MATERIEI LUMINOASE numit ON, universul nostru geamăn; noi suntem în NEBADON, UNIVERSUL MATERIEI ÎNTUNECATE.
Această întoarcere a Pământului, prin ochiul format, va fi următoarea mișcare majoră de care sunt legate potențialități nelimitate, imposibil de înțeles și de anticipat acum. Iată deci ce etape magnifice, mărețe și gigantice sunt rezervate în viitorul nu foarte îndepărtat planetei voastre Pământ. Din câte cunoaștem, totul se va petrece în următoarele două decenii. Nu știu dacă prea mulți dintre voi vor prinde, în actualul corp fizic, aceste evenimente, dar copiii voștri, cu siguranță. Din acest motiv, vouă, părinților, vă revin sarcini deosebite legate de creșterea și educarea copiilor voștri, în așa fel încât să fie cât mai bine pregățiți pentru acele extraordinare transformări. Cei care doriți mai multe informații legate de acest șir de evenimente, puteți urmări mesajele pe care cu regularitate vi le trimit Arhanghelul Mihail și Arhanghelul Metatron prin acest channeler sau prin alte canale autentice. Cel mai bine ar fi ca prin meditații să reușiți să întrați în comunicare cu aceste entități divine. De asemenea, fiți preocupați de a intra în comunicare cu Sinele vostru Superior, care este Dumnezeul din ființa voastră.

Noi și voi, cei treziți și angajați pe calea evoluției, avem datoria de a aduce în lumină și a-i inculpa pe toți cei care, prin tot ceea ce au făcut, au contribuit la stagnarea evoluției planetei și umanității. În această categorie trebuie introduși și aceia care se opun întâlnirii noastre ”față în față”, din interese meschine. Când spunem asta ne referim și la acea parte a mass-mediei care, pentru interese materiale și din lipsă de conștiință, fac jocul magnaților care-i plătesc dar le calcă în picioare demnitatea de ființe umane responsabile.

Francis Bacon, un avatar al lui Saint-Germain a spus: "Adevărul este atât de greu de spus, încât, uneori, este nevoie de ficțiune pentru a-l face cunoscut ". Nu aveți decât de pierdut dacă veți continua să întoarceți spatele adevărului. Folosiți-vă inteligența atunci când se impune să fiți ascultați. Noi suntem aici pentru a vă ajuta, numai să apelați la noi cu toată deschiderea și încrederea. 

Instituții cândva prestigioase precum Boys Club în cadrul ANS, DOD, DIA, CIA, Curtea Supremă de Justiție, Congresul, Federal Reserve si IRS se clatină sau dispar. Asta ar trebui să le dea repede de gândit.

Ce ar trebui să faceți pentru a maximiza creșterea Sufletului vostru în acest moment?
Când deschideți ochii dimineața și capul tău este încă pe pernă, cereți lui Dumnezeu: ” Doame, învață-mă ce trebuie să știu și să fac pentru a te servi cât mai bine în această zi care începe!” Dacă sunteți ateu, adresați această cerere Sinelui vostru Suprem. 

Beth
Propuneți-vă ca în fiecare zi să faceți ceva care să ocrotească planeta, sau măcar să nu fie vătămată. În dimensiunea 5-a veți constata că aveți o dorință fierbinte de a fi tot timpul în comuniune cu Dumnezeu.
În dimensiunile superioare, ego-ul se comportă nu ca un dictator (așa cum se întâmplă în dimensiunea 3D) și ca un copil care tânjește ca mama să-i acorde și lui măcar un pic de atenție. 

Când veți ajunge să vorbiți tot timpul cu Dumnezeu, veți constata că aveți mult mai multă putere, mai multă înțelegere, mai multă iubire și mai multă fericire. Veți începe să percepeți foarte clar ajutorul pe care-l primiți de la Dumnezeu. Ca răspuns al bucuriei de a-L avea aproape, se va crea o reacție în lanț, prin care mereu veți dori să vă apropiați încă și mai mult de Dumnezeu. Veți avea dese stări de extaz din care veți ieși cu nerăbdarea de a reface acea stare. Stabilitatea voastră financiară își va face simțită prezența iar sincronicitățile în realizarea obiectivelor pe care vi le veți propune vor deveni obișnuințe. 
Întregul proces de realizare etapizată s-a declanșat cu deosebire odată cu momentul 21 dec.2012.
 

Dragilor, nu trebuie să vă mai considerați victime ale nimănui. În dimensiunea 5D, către care vă îndreptați, fiecare dintre voi va fi un Creator-Dumnezeu. Și pentru asta, permiteți-mi ca încă de pe acum să vă felicit! Felicitări! Ați făcut-o și pe asta! Pineala voastră se imbibă rapid cu praf de aur și asta o va activa complet. Cu acest centru activat, legătura voastră cu Nibiru va fi mai stabilă și mai viguroasă.
Codurile luminii solare vor fi mult mai repede transmise ființei voastre și veți auzi muzica sferelor înalte.
Viteza cu care conștiința voastră colectivă avansează, depinde de voi, de gândurile, sentimentele, cuvintele și faptele voastre. Depărtați-vă de gândurile meschine, mercantile, gândurile josnice de îmbogățire.Veniți, dragi copii în lumea iubirii, a bucuriei și îndestulării. Când simțiți că vă este greu, invocați-ne ajutorul, și-l veți primi. Vom fi instantaneu lângă voi. 

Contribuiți cu toată deschiderea la creșterea conștiinței colectivității umane. Este foarte important acest efort. 
Tot ceea ce vă rugăm să faceți este extrem de simplu. Totul este să vă gândiți permanent la aceasta și să aveți toată deschiderea pentru a vă crește frecvența de vibrație.
Este atat de simplu! Aveți la dispoziție tot ceea ce sufletul vostru a cerut. 

Namaste!

Mama Sekhmet.

SURSA: http://GalacticRoundTable.org.
(C.M.)

sâmbătă, 30 martie 2013

Bazele subterane, interpretarea dimensională, responsabilitatea în creație


Un mesaj de la Consiliul Superior Pleiadian

(25 mart.2013; channeler Wes Annac)
(ultima parte)

Introducerea energiei libere 


Wes: În timpul ultimului nostru "interviu", ați spus că ”dezvăluirea” se face treptat, în prezent, și că va continua până când necesitatea se va impune de la sine. Există actualizări pe acest front?
CSP: Evenimentele se produc într-un ritm acceptabil, într-adevăr, și vor continua cu comunicări despre noi și alte planete, asemănătoare Pământului. NASA are rolul de a ascunde activitățile spațiale ale cabalei, dar în ultimii zece ani a realizat destul de puțin comparativ ci perioada anterioară. Acum se produc schimbări de tehnologii care vor fi implementate astfel că vor apărea realizări importante într-o perioadă scurtă de timp.
Ne dorim să subliniem faptul că energie liberă și dispozitivele de utilizare afernte vor fi preocupări majore în curând, astfel că aceste adevărate miracole să intre în obișnuitul cotidian al vieții civilizației umane. Până acum mai toate progresele în societatea voastră au fost controlate de cabală, care nu a acceptat punerea în practică a tehnologiilor avansate pe care noi și Zetanii le-am pus la dispoziția pământenilor. Noi credem că într-o perioadă scurtă, de cca 40 de ani, toate aceste tehnologii vor fi implementate pe Pământ, cu marile avantaje care decurg din aceasta.
Reabilitarea Pământului va continua în ritm susținut. Ne referim la faptul că aplicarea multor tehnologii nu va avea nevie de zeci de ani, ci se va face mai repede decât s-a preconizat inițial.
Cu toate acestea, este important să ne amintim că restaurarea completă, vindecarea zonelor compromise de activitatea umană, refacerea solului, florei și faunei, degradate în secole de exploatare irațională, va fi un proces continuu care se va întinde pe o perioadă relativ lungă de timp. Pentru toate lucrările necesar a fi făcute , noi vă vom pune la dispoziție întreaga tehnologie necesară.

Mai multe dezvaluiri despre planete din cristal (diamant) vor apărea și va începe să iasă la suprafață în mass-media de masă, precum și știința și spiritualitatea vor fuziona dramatic ca revelații mai multe și mai multe sunt expuse și în timp ce unii dintre voi simtiti ca si cum nimic nu se întâmplă pe suprafața de lumea ta frumoasa în prezent, nimic nu poate fi mai departe de adevăr și acest adevăr devine evident pentru oricine se uită la modul în care evenimentele de pe scena lumii progresează.

În viitorul apropiat mass-media va începe să vorbească despre ridicarea unor pământuri de cristal (diamant) asupra cărora vor exista atât interpretări științifice cât și spirituale. Dealtfel stiința se va apropia din ce în ce mai mult de spiritualitate care, până la urmă, vor fuziona în mod aproape dramatic pentru cei exclusiviști. Multe completări în cunoaștere se vor face cu ajutorul revelațiilor. Cu toate acestea vor fi mulți dintre voi care nu vor avea percepții sau revelații, astfel că, pentru ei, nimic nu va părea că s-a schimbat. Aceștia vor fi înafara adevăratelor realități pe care vor continua să le nege cu înverșunare. 

Wes: Va mulțumesc foarte mult, dragi prieteni. Vreau să vă pun o întrebare care sper să nu vă surprindă: pe planetele voastre aveți baze de genul celor pe care le-ați înființat pe Pământ?
CSP: Într-adevăr, avem, avem baze interioare și baze pe suprafața planetelor noastre, așa cum sunt cele pe care le-am construit în interiorul Pământului dar și în jurul planetei voastre. Cele de aici sunt conectate cu cele de la noi printr-o poartă stelară, prin acest ”coridor” circulând frecvent navele voastre spațiale, care fac legătura cu cele două puncte terminale. Există o conectare constantă între bazele noastre și cele pe care le-am înființat aici. Într-adevăr, noi exercităm o monitorizare permanentă în lumi din cea de a 5-a dimensiune (si nu numai) pentru ca nimic negativ să nu se producă și care ar schimba echilibrul și liniștea acel sector al galaxiei. Pentru aceia dintre voi care au atins nivele vibraționale suficient de înalte, ceea ce spunem noi acum nu este o noutate, ei cunoscând deja multe realități din univers, în modul cel mai direct. Am vrea să spunem că mulți dintre cei care urmăresc aceste comunicări au făcut parte din echipajele noastre care au călătorit între cele două lumi, atât în corp fizic (cu nave spațiale) cât și în corp astral. Parte din ei au lucrat sau lucrează atât în bazele noastre de aci de pe Pământ cât și în cele de pe planetele de unde venim. 


Asumarea responsabilității pentru creatiile voastre.
Wes: Multe mulțumiri pentru răspuns, dragi prieteni. Voi merge mai departe cu întrebările pe care le-am pregătit.

CSP: Ai aprecierea și recunoștința noastră deplină, dragă Wesley. 
Suflete frumoase trezire, vă rugăm să vă deschideți suficient pentru a crea posibilitatea de a se întâmpla cu adevarat în realitatea voastră, ceea ce vă imaginați. Dacă ați fost capabili să evoluați repede într-o perioadă scurtă de timp, suntem siguri că veți găsi în voi puterea de a îmbunătăți și extinde capacitățile voastre de co-creare, renunțând la orice fel de limitare și constrângere. Pe măsură ce capabilitățile voastre de a crea se vor dezvolta, se va impune ca, în egală măsură, să vă creșteți și responsabilitatea pentru ceea ce creați.

Puterea voinței colective.

Vrem să facem referire la puterea conferită de voința și acțiunea colectivă. Încercăm să vă convingem de utilitatea focalizării colective a gândurilor voastre. Meditațiile într-un cadru colectiv, asupra unor teme alese, au o mare și rapidă influență în transpunerea în realitatea voastră a doleanțelor pe care le intenționați. Dacă, de exemplu, suficiente grupuri de meditație și-ar alege ca temă implementarea tehnologiilor înalte de captare și conversie a energiei libere, s-ar putea grăbi mult realizarea acestui obiectiv.
În viețile pe care le-ați avut până acum pe Pământ, v-ați îndepărtat tot mai mult de puterea voastră de a transpune în realitate dorințele comune ale comunității. Oamenii au început să creadă tot mai mult în inutilitatea gândului comun, utilizat ca mijloc de materializare a unor obiective. Din cauza dualității, distanța dintre intenție și realizare a crescut atât de mult încât majoritatea dintre voi n-ați mai făcut o legătură între ele. În trecutul vostru nu foarte îndepărtat practicile colective de concentrare asupra realizării unor obiective erau utilizate destul de frecvent, cu rezultate pe care astăzi voi le-ați considera imposibile sau doar povești de adormit copiii.

Bucurați-vă de experiența voastră
Bucurați-vă de experiența prin care ați trecut până acum, dragi ființe pământene, căci, cu toate greutățile, lipsurile și suferințele care v-au marcat, ați ajuns în acest punct al evoluției voastre, suficient de experimentați, de căliți în a face față greutăților existențiale pe care vi le-a oferit dualitatea, ca dimensiune aleasă de voi prin liberă voință. Desigur că dacă ați fi cunoscut mai mult, poate nu v-ați fi lăsat ademeniți și ați fi ales altceva. Important a fost însă că tot ceea ce ați făcut a fost cu cunoașterea și aprobarea voastră. O dată cu ascensiunea voastră în dimensiunea de tranziție, realizați tot mai mult care vă sunt obțiunile cele mai avantajoase pentru evoluția voastră. În fiecare clipă vă îndepărtați tot mai mult de dimensiunea 3D și avansați cu din ce în ce mai multă conștiență spre cea de a 5-a dimensiune. Procesul de curățare a ființei voastre de furie, durere și de frică se finalizează, concomitent cu stabilizarea sentimentului de pace și fericire. Ființa voastră va lucra tot mai mult pe centri de forță (chakre) superiori.
Noi așteptăm cu nerăbdare ca energiile pe care le-ați asimilat sau cele pe care le veți primi, să vă accelereze nivelul de cunoaștere și de conștiință astfel încât să vă puteți acorda tot mai perfect la domeniul frecvențelor înale ale dimensiunii 5D. Multe depind de determinarea voastră.

Wes: Mulțumesc Consiliului Pleiadian și aștept o nouă comunicare în viitor.

SURSA: http://wesannac.co

(C.M.)

joi, 28 martie 2013

Bazele subterane, interpretarea dimensională, responsabilitatea în creație.


Un mesaj de la Consiliul Superior Pleiadian
(prima parte)
(25 mart.2013; channeler Wes Annac)

 
Wes Annac: Salutări în această zi frumoasă, prieteni dragi! Cititorii mei mi-au trimis unele întrebări cu rugămintea ca voi, reprezentanții Consiliului Superior Pleiadian, să le dați unele răspunsuri. Încep cu o întrebarea dacă bazele voastre amplasate în interiorul planetei noastre țin de Federația Galactică și/sau de Consiliu?


Consiliul Superior Pleiadian: Cu salutări pline de afecțiune și iubire pentru fiecare dintre cititorii articolelor tale, dragă Wes. Într-adevăr, bazele noastre aparțin Federației și noi acționăm de la aceste baze pentru îndeplinirea diverselor misiuni legate de ascensiunea Pământului și în special pentru ridicarea Atlantidei la suprafață. Efectuăm multe acțiuni de la bazele noastre subterane, toate menite să sprijine Pământul și pământenii. Mulți dintre noi sunt oameni de știință și cercetători care studiază compoziția rocilor, magmei vulcanice, formarea și compoziția apelor subterane și traseele lor spre suprafață.
Pentru a nu înfricoșa lumea pământeană, noi evităm întâlnirile cu voi motiv pentru care ieșirea sau intrarea la bazele noastre subterane se face în zonele acoperite de apele oceanelor, acolo unde navele noastre nu pot fi observate. Sigur, ne-am dori ca nimic să nu fie ascuns cunoașterii voastre însă, la mantalitatea de acum a omenirii, greu am putea găsi adepți ai prezenței noastre care, de fapt, nu urmărește decât sprijinirea sistemului vostru planetar și prevenirea oricăror accidente. Se întâmplă însă, nu chiar foarte rar, ca marinarii sau aviatorii voștri să asiste cum, la o distanță destul de mare, vehicule necunoscute intră sau ies în/din apa oceanelor cu viteză de neconceput pentru voi. După ”dezvăluirea” preconizată, mulți dintre voi vor fi invitați să viziteze aceste baze subterane, atât de utile sistemului planetar al Pământului.


Observarea, studierea și atenuarea efectelor modificărilor în structura Pământului.

Wes: Înțeleg și vă mulțumesc, dragi prieteni. Totuși, mai concret, ce anume faceți în aceste baze subterane?
CSP: Facem studii de explorare și cunoaștere a compoziției și proprietăților fizico-chimice ale rocilor, a tensiunilor din scoarța și adâncimile planetei. Vrem să cunoaștem cu exactitate impactul pe care-l au asupra planetei, extracțiile de petrol, gaze, minereuri valoroase (aur, argint, uraniu, cupru etc). Vrem să știm ce impact are sărăcirea interiorului planete de aceste bogății și cum pot fi diminuate efectele. Planeta trebuie privită ca o entitate vie care mereu a fost ținută pe masa de operație pentru a i se extrage câte ceva. Nu se poate ca asemenea manifestări să nu aibă urmări.

Pe acestea dorim să le prevenim.Toate dezastrele ”naturale” sunt consecințe clare ale intervenției nepermise a omului în unele locuri vulnerabile ale planetei. Studiem, de asemenea, care este impactul asupra vitalității planetei provocat de defrișări, schimbarea cursurilor de apă, topirea ghețarilor, poluarea, exploatarea intensivă a solului planetei. Vrem să cunoaștem ce modificări au loc în dinamica Pământului atunci când se redistribuie masa planetară ca urmare a unor construcții, forări, extracții, construcții de canale, baraje și lacuri artificiale. Încercăm să înțelegem cum poate fi menținut echilibrul stabil al planetei și care este tendința deplasării plăcilor tectonice. Toate datele și măsurătorile pe care le facem în bazele subterane sunt transmise la bordul navelor spațiale mamă, aflate la anumite distanțe de Pământ. Datele sunt prelucrate și, pe baza rezultatelor obținute, se elaborează modele comportamentale ale sistemului planetar, care ne permit găsirea celor mai adecvate soluții de prevenire a unor catastrofe (alunecări de teren, cutremure, erupții vulcanice etc).
Dar în preocupările noastre s-au regăsit și acivități de negociere cu forțele întunecate pentru a le determina să renunțe la intențiile lor distructive și să părăsească planeta. Atunci când nu am avut alternativă, am procedat la distrugerea bazelor lor subterane.
Am contribuit efectiv la alungarea forțelor întunericului de pe planetă și am creat cele mai bune condiții de recepție, ”ancorare” și asimilare a energiilor luminoase care au fost trimise pe planetă. Facem tot ceea ce știm pentru ca lumea voastră să pășească în Noua Era, a păcii, belșugului și iubirii. Multe întâlniri au avut loc între reprezențanți ai Federației Galactice și cei de la bazele noastre specifice, subterane.
Wes: Prin "baze subterane specifice" înțelegeți bazele subterane ale pleiadienilor?

CSP: Într-adevăr, suflet drag, dar nu vrem să pară ca numai păleiadienii au baze în interiorul planetei! (Râsete).
Mai precis: fiecare rasă extraterestră venită să vă ajute pentru salvarea și ascensionarea voastră și a planetei, are cel puțin o bază de cercetări subterană. Sunt frecvente întâlnirile dintre reprezentanții acestor baze, care colaborează la schimbul de informații și coordonarea genurilor de activități. Evident că asemenea întâlniri au loc și pe navele-mamă aflate înafara planetei.Trebuie să spunem că deplasările noastre de la bazele din interior la navele-mamă le putem efectua și individual, fără a utiliza mijloace de transport specifice (n. m., prin dematerializarea-materializarea corpului). De asemenea abilități vă veți putea folosi și voi, sperăm, nu peste prea mult timp. Aceasta nu trebuie să vă sperie; noi ne folosim de ele de foarte mult timp și cu imense beneficii. 


Efecte ale canalizării cu tărâmuri superioare.
Wes: Vă mulțumesc, dragi prieteni.Trebuie să spun că, atunci când îndeplinesc rolul de channeler în relația cu voi, mă simt într-o stare de puritate deosebită, o stare de beatitudine. Puteți face unele comentarii asupra efectului pe care-l au canalizările acestea asupra minții și inimii channeler-ului?

CSP: Suntem bucuroși să vorbim despre asta, dragă Wesley. Ai început să descoperi singur efecte ale rolului de canalizator într-o relație cu tărâmurile superioare. Cel puțin în timpul în care se stabilesc aceste relaționări, persoana în cauză se află la un nivel mai înalt de conștiință și conștientizare. Energiile cu vibrații mai înalte trec în ființa celui care face channeling-ul și îi induc o stare de fericire și iubire mai deosebită.
Desigur, nu dorim să ne arogăm rolul de ”sfinți” dar este normal ca energiile cu înalte vibații să aibă o influență benefică asupra ta, aceasta deoarece noi trăim într-o dimensiune superioară celei în care, deocamdată, mai exiști tu. Cunoști foarte bine că schimbul de energii are loc și între voi: când două persoane relaționează, cea care are vibrația mai înaltă cedează energie celei cu vibrație mai joasă. În cazul nostru nu se pune problema ”vampirismului” energetic dat fiind faptul că rezervele noastre de energie înalt-vibrațională se pot reface instantaneu.
In ceea ce privește lucrul cu distorsiunea timpului, vrem să facem precizarea că noi existăm în afara conceptului de timp și, ca atare, comunicările noastre cu tărâmuri cu concepte diferite, unde se produc distorsionări ale timpului și spațiului, nu au o influență observabilă asupra noastră, noțiunile de timp și spațiu neproducând efecte. Wesley, ai putea vedea că această comunicare a fost deja făcută, prin ceea ce ai simțit, atunci când ai fost în legătură telepatică cu draga noastră SanJAsKa. Adică acele energii, sentimente, impresii, au fost reverberate și ele se regăsesc și în ceea ce simți tu acum, când ești în legătură cu noi.

Wes: Înțeleg și spun că ceea ce-mi comunicați este foarte inedit și interesant, dragi prieteni. Fapt este că după încheierea unei comunicări cu voi, impresiile își continua efectele asupra mea și, probabil, ajung și la cititorii mei. Asta vreți să spuneți?  
CSP: Într-adevăr, și asta pentru că impresiile noastre colective sunt prelucrate și amplificate în echipamentele noastre de înaltă tehnicitate care vă vor ajuta să simțiți o influență puternică și după ce le ascultați sau citiți. Deci, efectele mesajelor noastre se vor manifesta asupra voastră, cu o anumită intensitate, și după ce, în fapt, comunicarea s-a încheiat. Aceasta va ajuta la o mai bună înțelegere, la păstrarea unei stări de bine pe o durată mai mare de timp și, deci, la menținerea unei frecvențe de vibrație corespunzător mai înalte. 
Inima primește, Mintea interpretează.
Tu poți simți în continuare vibrațiile înalte ale fericirii și armoniei, mult după ce inima ta a primit energiile noastre înalte. Mintea ta va avea însă nevoie de un timp suplimentar de decodare a informațiilor primite, informații pe care le va transpune apoi în gânduri și cuvinte exprimabile, care să reproducă cât mai exact impresia (emoția) pe care a lăsat-o informația asupra inimii. Aceasta explică persistența acestor informații într-o anumită perioadă de timp. Wesley, îți poți imagina că toată această comunicare a fost făcută? Fiecare întrebare pe care ne-ai adresat-o și fiecare răspuns pe care noi ți l-am dat au fost recepționate anterior comunicării de către inima ta, adică atunci când inima ta a intenționat să ni le pună și când noi am intenționat să-i răspundem. Și asta s-a întâmplat înainte de a avea noi această ”conversație”. Abia după această fază, mintea ta a preluat informațiile, le-a decodat, le-a interpretat, apoi tu ai început să le treci în cuvinte pentru ca cititorii tăi să le citească. O groază de timp!

Wes: Dar ce poți spune despre schimbul întrebare-răspuns? Inima mea a primit deja informația înainte ca eu să formulez întrebarea?  
Wes
CSP: Într-un sens mai profund, dragă Wesley, inima ta deja știa exact ceea ce aveai de gând să întrebi. Deci, da, inima ta primise deja întrebările pe care urma să ne le pui, nu de la noi, ci de la aspectele cele mai profunde ale Sinelui tău Superior, care dorea să o facă pentru tine și pentru cei care așteaptă această comunicare despre noi și preocupările noastre. Așa dar, are loc, mai întâi, o comunicare între aspectele Sinelor Superioare ale celor interesați, după care acestea transferă aceste întrebări inimilor celor implicați și abia după asta îți ”vine ție ideea” ce vrei să întrebi. Tot așa, cititorii care au contribuit, prin Sinele lor Superior, la formularea întrebării, preluată de Spiritul tău Superior>inima ta>mintea ta, vor primi răspuns pe filiera: inima ta>mintea ta>scrisul tău> internet>cititor. O parte mai profundă din voi deja știe ce aveți de gând să cereți, înainte de a o face. Acestea sunt niște însușiri ale ființelor multidimensionale pe care voi începeți să le înțelegeți abia acum. 


Wes: Vă mulțumesc foarte mult pentru acest răspuns și sper ca toți prietenii mei cititori să-l înțeleagă. 
CSP: După cum știi, noi suntem totdeauna fericiți când, în urma explicațiilor pe care le dăm, cititorul este capabil să exclame cu placere: "Aha!" Aceste momente ne fac fericiți.
 

SURSA- http://wesannac.com
(C.M.)

duminică, 24 martie 2013

MESAJ DE LA ARCTURIENI



Bine ați venit la Școala Adevărului!

Acest site web este dedicat promovării adevărului și Luminii în acest moment al  puternicei evoluții în care ne-am angajat.

Omenirea a călătorit prin vieți în care conceptele false, convingerile și temerile au fost acceptate orbește ca fiind adevăr. 
Ignoranța noastră ne-a făcut să ne cedăm puterea în mâinile celor care am crezut că ne vor binele. Abia acum înțelegem că am greșit, am fost creduli și ne-am lăsat mereu păcăliți. Adevărul a fost mereu lângă noi dar nu l-am văzut din cauza ignoranței și egoismului nostru.
Un grup de arcturieni, ființe foarte evoluate, doresc să ne prezinte mesajele lor de iubire și oferta lor de a ajuta umanitatea Pământului să cunoască înaltele adevăruri ale universului. Ei sunt gata să ne ajute tehnic și spiritual, în acest moment critic în evoluția noastră. Singura condiție este ca noi să acceptăm oferta lor.
Primim în mod constant, pe diferite căi, informații care vin de la surse din Lumină. Vârful evenimentelor a avut loc la sfârșitul anului 2012, dar procesul de ascensionare nu s-a încheiat, deși am trecut granița în dimensiunea de tranziție 4D. Pentru a putea continua călătoria, trebuie să cunoaștem adevărul și să ne eliberăm de frică. Noi și Gaia am promovat într-o clasă în care ni se vorbește numai despre adevăr.

 Channeler-ul.

MESAJ DE LA ARCTURIENI


(10 mart.2013)


Dragii noștri, ne prezentăm astăzi la întâlnirea cu voi, prin mijlocirea channelerului, pentru a vă da un semnal de încurajare pentru a vă face așteptarea mai ușoară și pentru a vă crește încrederea în ceea ce urmează. Dorim să vă asigurăm că impresia că nimic nu se întâmplă în lumea și sistemul vostru planetar, care să confirme înaintarea spre granița celei de a 5-a dimensiuni, nu este exactă. Multe schimbări au loc, multe procese se desfășoară, toate cu scopul ca derularea programului vostru de ascensionare să nu se oprească. Planeta voastră primește, în această perioadă, energii puternice de care, majoritatea dintre voi nu sunteți conștienți. Aceste energii au impact benefic asupra voastră, mulți constatând că au mai multă intuiție ca în trecut, înțeleg mai bine ceea ce se întâmplă în jurul lor și sunt mai capabili și mai determinați ca altă dată să despartă binele de rău. Dragilor, astea nu sunt vorbe de circumstanță, care să vă asigure liniștea sau să prevină stări de frustrare. Procesele chiar au loc cu rapiditatea programată și cea rezultată din alegerile voastre.
Este posibil ca, uneori, imboldul de a acționa diferit de cum ați fi făcut-o altă dată, să vă creeze stări de confuzie și perplexitate, voi nerecunoscându-vă că ați fost în stare să acționați în acel mod.
Adevărul este că ființa voastră suferă schimbări și se aliniază din ce în ce mai bine noilor parametri energetici care se stabilizează acum în sistem. Am face o comparație cu un făt care se dezvoltă în pântecele mamei sale și care, își influențează mama căreia-i crează diferite stări cu care ea nu se mai întâlnise înainte (precum gusturi culinare deosebite, sensibilități olfactive mai accentuate, dorința de a consuma mai multe alimente și lichide etc). Iată cum, viitorul nou-născut își manifestă prezența și se face cunoscut celor din apropiere, chiar dacă o face în mod indirect. Altfel spus, el își impune condițiile și-și revendică drepturile deși încă n-a ”ieșit” în lume.

Acum este momentul pentru a vă concentra și înțelege propria voastră divinitate.
Acesta este momentul liniștii în care se sedimentează adevărurile care vă vor ajuta să vă creșteți nivelul de conștiință. Pacea și tăcerea sunt vitale pentru creșterea nivelului de înțelegere și pentru înălțarea spirituală. Viața trepidantă, bombardamentul cotidian al evenimentelor din viața materială, nesemnificative până la urmă, gândurile care aleargă dintr-o parte în alta, distragerea atenției, în greneral, fac greu sau imposibil de auzit vocea voastră interioară.
Dragii mei, acesta este o perioadă importantă în care a nu face nimic, a rămâne în espectativă (n.m. Dincolo de ”gărduleț”, cum spunea Tobias) poate fi un mare avantaj deoarece permite ființei voastre să se păstreze în echilibru, centrată pe dorințele sufletului. În această atmosferă de calm și neimplicare în evenimente exterioare, permiteți incubarea adevărurilor mai înalte și deveniți mai conștienți asupra sensurilor profunde ale  acestor evenimente. Măsura evoluției voastre nu este dată de nivelul de implicare în ceea ce se întâmplă în jurul vostru. A fi permanent ocupat cu rezolvarea problemelor cotidiene, nu este o probă a preocupării pentru propria evoluție. Este mult mai benefic să treceți de la ” a face” la  ”a fi în interior” . Mulți dintre voi cereți și vă educați copiii să facă tot ceea ce pot pentru a fi cât mai ” în față”. Noi vă spunem că decât ”să faci o groapă pentru a planta un stâlp”, este mai util sufletului vostru ”să contempli un apus sau un răsărit de soare”. Invățați să ”ascultați tăcerea!” Este mult mai util evoluției voastre.

Mintea este un instrument care vă permite să conștientizați, dar ea nu este șeful. Mintea face comparații cu ceea ce a mai întâlnit și, în funcție de aceasta, decide dacă este bine sau rău. Deci, mintea se limitează la un domeniu cunoscut. Dar pentru a vă extinde cunoașterea dincolo de ceea ce vă poate oferi experiența voastră, este necesar să apelați la intuiție, care este o caracteristică a creației și este un instrument propriu minții subconștiente.

Milioanele de gânduri expulzate de mințile ființelor mai mult sau mai puțin raționale, plutesc și se răspândesc în intregul univers. Există un câmp enorm al conștiinței umane universale. Orice gând are anumite caracteristici, printre care puterea și frecvența de vibrație sunt cele mai importante. El poate fi interceptat de alte gânduri dacă are loc o aliniere, o ”potrivire”. Când aceasta se întâmplă, mintea interceptoare poate primi acel gând sub formă de intuiție. Dar influențarea minții de gândurile care circulă necontenit în câmpul universal, nu este obligatorie. 
Mintea receptoare poate deschide sau închide poarta de intrare pentru accesul gândurilor din univers. Deci, fiecare dintre voi are capacitatea de a fi selectiv cu gândurile care așteaptă să intre. Cu gândurile pe care le acceptați, puteți construi sau distruge. De fapt, procesul este mai complex decât atât, în sensul că, atunci când un gând din exterior este receptat, el lucrează precum un diapazon: face să vibreze în subconștientul vostru acel gând care este în rezonanță cu el. Asta este posibil deoarece tot ceea ce există în univers se află și în subconștientul minții voastre, pentru că, amintiți-vă, noi toți suntem UNA. Capacitatea fiecăruia de a capta, interpreta și utiliza gânduri din Univers și Cosmos este indisolubil legată ce nivelul de conștiință al fiecărei ființe.
Deseori, un gând interior, emanație a minții conștiente, se poate confunda cu un gând exterior, primit pe filiera minții inconștiente. Majoritate dintre voi nu aveți capacitatea de a ști dacă un gând  ”care v-a venit în minte” este al vostru sau este captat din exterior. Cu timpul, veți învăța să sesizați diferența. Oricum, este corect și indicat ca orice gând să fie trecut prin filtrul sufletului, al minții, înainte de a i se acorda permisiunea să se manifeste. De fapt, nu este atât de dificil să aflați natura și proveniența unui gând. Dacă vă este clar că acțiunea care ”încolțește” în mintea voastră este nu numai împotriva convingerilor voastre dar și în deserviciul a ceea ce numiți voi umanitate, este corect și indicat să vă declarați refuzul, prin emiterea unui gând de întâmpinare de genul: "Nu, eu nu accept ca acest gând să aibă acces în mintea mea”.

Anumite gânduri, cu anumite caracteristici, pot solicita accesul într-o ființă anume și dacă într-o viață anterioară erau niște ”obișnuiți ai casei”. Acest tip de gânduri se vor manifesta mai insistent, vor încerca să revină, dacă nu li s-a ”deschis ușa” de la început, revendicând, poate, și anumite ”drepturi de moștenire”. În asemenea cazuri, dacă este vorba de gânduri malefice, trebuie să aveți o atitudine intransigentă. Când nu scăpați de insistența unui gând, apelați la îngerul vostru păzitor, la ghidul spiritual sau la o entitate din lumină.

Nu foarte rare sunt situațiile în care anumiți oameni sunt influențați empatic de alte ființe care au o stare de sănătate precară. În asemenea situații, ființa receptoare poate acuza exact stările de boală ale celui bolnav. Imediat ce aveți asemenea manifestări, luați un moment de pauză și gândiți-vă la persoana bolnavă cu iubire și încurajare fără a accepta să-i preluați suferința. Faceți adică o ”binecuvântare” în folosul acelei persoane [Nota C.M.: iată textul unei binecuvântări practicată de yoghini:” Tată ceresc și suprem, cu umilință te implor, dacă ființa umană (numele de botez) merită, miluiește-o, revărsând asupra ei, prin mine, grația ta supremă! Facă-se voia Ta! Amin!” Bine este dacă în timpul cât faceți acestă binecuvântare, veți stă în picioare, cu fața către locația în care se află acea persoană, cu mâna dreaptă îndoită de la cot și palma deschisă către înainte. Repetați de trei ori, după care mulțumiți: ”Mulțumesc, Tată ceresc, că ai permis ca vasul meu să servească vindecării ființei umane..x.!”
Dacă boala celui pentru care vă rugați este prinsă în programul său de viață, foarte posibil ca însănătoșirea să nu se producă. Asta nu înseamnă că cererea voastră nu a fost recepționată, însă Legea Liberului Arbitru nu poate fi eludată.

În procesul evolutiv în care vă aflați, după parcurgerea anumitor etape și când nivelul conștiinței voastre va fi crescut suficient, vi se va restitui puterea care vi s-a atribuit de la început, putere de care nu ați fi fost capabili să vă folosiți fără erori, în dimensiunea inferioară 3D.

Nu uitați niciodată că fiecare gând pe care cineva l-a avut vreodată este o energie impersonală care se induce subliminal și care niciodată nu este prea departe de cel care ar dori să-l invoce. Efectele acestor gânduri nu pot fi ignorate dacă subiecții le acceptă.
Mai vrem să spunem că există multe energii emanate cândva în viețile voastre anterioare, energii care au nevoie să vină la suprafață (adică să fie conștientizate; n.m.), asumate cu iubire și eliberate. Aceste energii nu trebuie refuzate ci primite, înțelese, asumate, după care trebuie eliberate. În toate aceste analize, nu trebuie să uitați faptul că, deși pare ridicol, toate gândurile sunt entități cu existență independentă și infinită. Mai trebuie să luați în considerație că toate gândurile pe care le emanați, nu au nicio vină că s-au născut, ele sunt creațiile voastre pe care le-ați învestit cu anumite caracteristici, bune sau proaste. 
Fiecare creator, în calitatea lui de tată/mamă, are și responsabilități făță de ceea ce a dat naștere. Sunt extrem de multe gânduri, deci entități, născute cu multe deficiențe din cauza procesului de co-creare neîncheiat sau intențiilor neluminoase. Universurile sunt pline de ”schilozi-gând”, născuți și părăsiți de ”părinți” iresponsabili. Până când nu veți aduce ”reparațiile” moral-conceptuale necesare, nu veți scăpa de acești ”copii nedoriți”. Ei vor bate mereu la poarta părintească cerând recunoaștere, alinare, vindecare și eliberare.

Dragilor ”părinți” de gânduri, pentru a trece în dimensiunea 5D aveți nevoie să vă lichidați toate datoriile față de cei față de care aveți responsabilități. Asta înseamnă că aveți datorii și față de gândurile cărora le-ați dat viață. 
Cunoașteți, desigur, că voi aveți aspecte din viețile trecute, prezente sau viitoare, care există în diverse planuri, în diverse locații în univers. 
Înafara acestora, aveți gândurile cărora le-ați dat viață în toate existențele voastre. Fiecare dintre ele este legat de voi cu un fir energetic inimaginabil de fin. Voi sunteți ființe ancorate energetic de milioane, poate miliarde de fire de acest fel. Dacă vreți să vă înălțați, trebuie ca aceste ancore să fie tăiate. Una dintre metode este cea expusă mai sus. (Nota C.M.: în cărțile lui Calos Castaneda găsiți descrisă și o altă metodă, mai rapidă și mai eficientă).

Puteți îndeplini toate aceste cerințe care doar par imposibil de îndeplinit. Importantă este hotărârea voastră de a lucra pentru înălțarea ființe voastre. Stați aproape de sufletul vostru și țineți la respect ego-ul vostru uman, care acționează prin minte.
Mulți dintre voi dovediți multă determinare în a înainta pe cale. Rupeți toate legăturile care nu vă permit să mergeți înainte chiar dacă, uneori, poate fi vorba de ființe care v-au fost apropiate!

Noi suntem Grupul Arcturian.



SURSA: http://www.onenessofall.com

(C.M.)

miercuri, 20 martie 2013

SaLuSa, 15 mart.2013



Channeled by Mike Quinsey

SaLuSa
Deoarece accentul pentru modificări este preocuparea actuală a președintelui Obama, se uită, uneori, că această politică a Statele Unite va avea implicații mondiale. Mișcările spre schimbări au apărut peste tot în lume, deoarece oamenii sunt din ce în ce mai conștienți de necesitatea lor. Fiecare ființă umană dorește tot mai evident să-și poată exercita dreptul de a-și alege modul de viață, fără ca alții să i-l impună. Amintiți-vă că popoarelor nu li s-au recunoscut drepturile decât după ce cei nemulțumiți și-au impus voința, mai de fiecare dată prin confruntare. Noi, Federația Galactică a Luminii, în colaborare cu Lucrătorii întru Lumină de pretutindeni, v-am ajutat constant să vă obțineți drepturile nerecunoscute, decât în ultimă instanță, de cei care au tras foloase din exploatarea muncii voastre.   
Cunoaștem nivelul stresului prin care treceți în aceste vremuri volatile și strădania voastră de a vă menține în credința unor perioade viitoare mai bune. Fiecare suflet are un rol de jucat, indiferent de care parte se află. Dualitatea, așa cum ați experimentat-o de-a lungul vieților pe care le-ați parcurs, și-a încheiat ciclul de manifestare, odată cu trecerea sistemului vostru planetar în dimensiunea de tranziție. Multe mai sunt de făcut până când veți atinge linia de sosire în dimensiunea a 5-a. Important este că mulți dintre voi v-ați înscris în trendul crescător care vă va duce la țintă.   

Multe sunt acum neclare pentru mulți dintre voi, mai ales că umanitatea nu și-a făcut selecțiile, adică mulți dintre cei care au ajuns în 4D, nu au făcut nimic, sau au făcut oricum destul de puțin pentru a avea certitudinea că s-au stabilizat în această dimensiune, fie ea și tranzitorie. Perioada rămasă la dispoziție pentru ca ei să se alinieze la vibrația 4D este extrem de scurtă. Am mai spus-o și cu alte prilejuri: sistemul planetar global merge înainte și nu-i mai așteaptă pe cei rămași în urmă, să sosească. Singura posibilitate de aliniere este acum asigurată numai prin accelerarea corespunzătoare a îndeplinirii parametrilor impuși de dimensiunea superioară în care s-a intrat. Deci, cei din față, inclusiv Mama Gaia, nu-și vor mai încetini mersul pentru a putea fi ajunși de cei din urmă, care nu au decât alternativa de a ”grăbi pasul”. Când distanța se va mări suficient și cei din urmă vor fi pierdut contactul cu cei din față, atunci, ”ariergarda” va trebui să facă cale întoarsă, pentru a reveni în 3D. Această perspectivă va fi o tristă revenire în ”infernul 3D” a celor care nu au crezut în dumnezeirea lor. Scâteia divină din ființa lor va continua să le arate calea revenirii la Sursă, cale pe care, probabil, au rătăcit-o acum.
Cei care vă veți continua călătoria vă veți crește neîncetat frecvența de vibrație pentru a fi mereu în aliniere cu dimensiunea în care vă veți afla. După ce veți ajunge în 5D, unii dintre voi vor hotărî să nu se oprească nici în acea dimensiune. Oricum, toți aveți de străbătut întregul drum al revenirii la SURSĂ și asta înseamnă că veți face popasuri în multe alte dimensiuni, până când veți ajunge ACASĂ, pentru a depune la picioarele Tatălui toată experiența pe care ați acumulat-o în lunga voastră călătorie. După eoni, veți vrea să plecați într-o altă călătorie, și tot așa, în veșnicie, căci nimic în întreaga Creație nu poate să se oprească.
Deocamdată, în 5D veți făuri o Nouă Eră, o Nouă Lume de care să vă bucurați multe veacuri în viitor. În lucrarea pe care o faceți, veți avea în continuare sprijinul nostru frățesc. Pentru a vă accelera mersul, pentru a edifica Epoca de Aur, pe Noul Pământ, noi vă vom pune la dispoziție înaltele tehnologii și cunoașterea pe care am acumulat-o; asta vă va ajuta să înaintați pe cale mult mai repede decât ați putea-o face singuri. Ajutorul nostru este frățesc căci voi sunteți semințele stelare plecate cândva de lângă noi pentru a crea alte lumi în vastul univers al Creației.
Noi cunoaștem că magnații vechilor tehnologii, care și-au creat imperii bazate pe vechea energie în care injustiția și exploatarea au stat la baza tuturor realizărilor, se opun cu îndârjire aplicării noilor tehnologii. Vechile piețe de desfacere a produselor rezultate din exploatarea resurselor naturale ale planetei, nu vor mai avea căutare în viitorul destul de apropiat. În special extracția, prelucrarea și utilizarea petrolului și gazelor naturale nu vor mai fi folosite, căci omenirea va învăța să utilizeze infinita energie liberă. De altfel, această energie nu va costa aproape nimic și va înlocui rapid toate celelalte surse de energie (poate cu excepția energiei eoliene și a apelor). Marile avantaje ale energiei libere sunt cel puțin următoarele: costurile minime, lipsa poluării și ușurința proceselor de obținere și utilizare. Când baza energetică este asigurată, toate celelalte ramuri ale economiei se vor amplifica și diversifica  exponențial.
Ființele umane vor putea călători repede și în siguranță oriunde în univers și aceasta va însemna crearea posibilității de a cunoasțe multe tărâmuri, multe lumi din această galaxie sau din altele. Corespunzător, conștiința ființelor umane va crește repede iar abilitățile lor se vor diversifica. Cu adevărat, omul de pe planeta Pămând va fi o ființă multidimensională, omniștienă și omnipotentă, membru cu drepturi depline în marea familie universală.
 
Ce ar trebui să faceți voi pentru ca procesul transformărilor să decurgă cât mai bine pe planeta voastră?  Ar trebui să nu acceptați să faceți nimic din ceea ce v-ar putea scădea frecvența de vibrație. Implicit, trebuie să fiți deschiși atributelor Noii Lumi și să puneți la baza activității și gândirii voastre iubirea, compasiunea, onestitatea și credința.
Dragilor, munca voastră, cu deosebire a Lucrătorilor în Lumină, se bucură de multă apreciere în Federația Galactică a Luminii.
Noi sperăm că dezamăgirea care pe mulți dintre voi pusese stăpânire, în ceea ce privesțe evenimentul din 21 dec.2012, a trecut și voi ați înțeles corect că, deși lucrurile nu au decurs precum vă gâniserăți voi, ceea ce trebuia să se realizeze s-a realizat. În plus, trecerea în 4D a oferit tuturor celor aflați în corp fizic pe Pământ, posibilitatea de a merge înainte, de a ”promova clasa” cu condiția ca ”restanțele” să fie date în timp util.
Dorința noastră sinceră este ca ”procentul de promovabilitate” să fie de 100%, la sfârșitul perioadei de integrare în noul câmp vibrațional. Știm că asupra unora dintre voi mai acționează întunecații și slugile acestora și aceasta ne îndeamnă să vă rugăm să vă creșteți vigilența. Perioada când întunecații dispuneau de o puternică forță de manipulare a oamenilor a trecut, voi având acum de făcut față doar acțiunilor lor de la distanță sau celor ale slugilor lor umane lăsate pe planetă. 
La ordinea zilei este acum vindecarea rănilor planetei și ființelor umane. Vindecarea se obține în special prin utilizarea sunetului, culorii și tehnologiei cristalelor. În tehnicile de care vă veți folosi nu trebuie să uitați meditațiile și contemplațiile.
Încercați mereu să aveți un spațiu al vostru în care să vă retrageți ori de câte ori simțiți nevoia pentru a vă adânci în profunzimile ființei voastre, întenționând mereu să intrați în comunicare cu Spiritul vostru Înalt.


Mike
Vă rugăm să continuați a fi deschiși să primiți lumină de la ființele angelice și de la entitățile înalt-evoluate care vă stau la dispoziție. Faceți meditații pentru a intra în legătură cu sufletul planetei (Gaia). În prezent, corpul fizic al planetei mai are încă de lucrat la obținerea echilibrelor necesare unei depline stabilități. Aceasta înseamnă că încă vor mai fi unele mișcări tectonice, unele erupții vulcanie, dar, cu siguranță, nu unele de amploare. O mare parte din Atlantida se va ridica la suprafața apelor căci este necesar ca energiile acelor vechi și triste evenimente să fie eliberate. Și scufundata Atlantida vrea să fie vindecată. Nu uitați că mulți dintre voi, cei de astăzi, ați trăt în Atlantida. În adâncul memoriei inconștientului vostru mai stăruie amintirea scufundării acelor pământiri, care s-a petrecut cu cca 10.000 de ani în urmă.
Sunt SaLuSa de pe Sirius și vă las în Iubire și Lumină.

SURSA: Tree of the Golden Light

(C.M.)

marți, 19 martie 2013

CĂLĂTORIE ÎN ASTRAL



Comunicare de la Arhang. Mihail și legiunea sa angelică.


(3 mart. 2013; channeler Wes Annac)

În această săptămână (n.m.: 3-9 martie 2013), primim un mesaj special de la Arhanghelul Mihail. În această comunicare el se va prevala și de prezența grupurilor angelice pe care Arhanghelul le are. Nu știu ce intenționează să spună sau să facă. Vom vedea!
Pentru cei nefamiliarizați cu modul nostru de comunicare cu AA Mihail, menționăm că utilizăm aceeași metodă ca în cazul comunicărilor cu Hathorii.

Mi s-a indicat ca, în prealabil, să facem următorul exercițiu de imaginație: 
 Ne vom imagina că am ieșit în astral cu corpul nostru nematerial, și acolo ni se înfățișează o pădure frumoasă, plină de culoare, cu arbori cu trunchiuri groase și netede și de jur-împrejur un covor minunat multicolor de flori minunate care răspândesc un parfum înbătător. Peste tot, o vibrație plăcută se face sesizată de ființa noastră. În fața noastră, la o distanță oarecare, întrezărim o poiană mai mică decât un teren de fotbal obișnuit. Ne simțim atrași spre acel loc ce pare a fi o oază de verdeață în mijlocul pădurii seculare.
(Unul dintre cele mai importante lucruri ce trebuie cunoscute în astfel de ieșiri în astral, este capacitatea noastră nelimitată de a crea. Ne putem permite să creăm imaginar orice dorim și să încercăm, de fiecare dată când ”călătorim”, să regăsim acele peisaje pe care ni le-am format anterior, eventual îmbogățindu-le la fiecare revenire, așa cum se face la un obiectiv aflat în construcție. Dacă de fiecare dată vom reveni la acest peisaj creat imaginar, se va obține o anumită stabilitate a creației noastre, care ni se va părea din ce în ce mai veridică).
Aș dori acum ca voi să vizualizați cum un portal de energie se deschide chiar deasupra copacilor pădurii în care vă aflați. Portalul se așază cam la înălțimea copacilor dar este centrat deasupra acelei poienițe, spre care vă îndreptați, dintr-o dorință irezistibilă de a fi sub acea ”cupolă” prevăzută cu un fel de horn care duce în sus (N.M. un fel de pâlnie de gramofon). Imaginea este cunoscută de aceia dintre voi care au mai lucrat cu noi în momentele în care am avut comunicări de la Hathori sau cei care au activat ”cel de al treilea ochi”. 
După ce ați reușit să vizualizați acel portal amplasat deasupra poieniței, observați cum sub cupolă se formează un vârtej care coboară spre sol. Dacă priviți cu atenție acel vârtej, veți începe să deslușiți că în el începe să se contureze o ființă angelică, mai întâi foarte transparentă, după care, din ce în ce mai bine conturată. Făptura care vă devine din ce în ce mai clară, începe să semene cu chipul Arhang. Mihail. Totodată, observați cum el este urmat de ființe angelice, întregul grup coborând lin pe sol. Încercți să relaționați empatic cu acel grup angelic.

Declarați în sinea voastră ca ceea ce vedeți reprezintă energiile pure și holograma Arhan. Mihail și a îngerilor săi însoțitori. Întăriți-vă credința că acel grup nu este ”impostor”, format cumva din ființe cu conștiință inferioară, și invocați chiar sprijinul Arhan. Mihail pentru a vă feri de influența unor energii malefice.

Imaginați-vă cum, coborând la sol, grupul anegelic împreună cu Arhan. Mihail ajung pe o scenă, adhoc creată de voi. Percepeți cum un nimb (o aură) având o frumoasă culoare albastă, cu irizații strălucitoare, cuprinde acea zonă în care vă aflați și voi.
”Ascultați” acum mesajul pe care vi-l transmite Mihail, mesaj pe care-l auziți în inima voastră sau cu urechile voastre:
"Iubite ființe trezite, care călătoriți acum în astral, eu sunt Arhanghelul Mihail și vă urez bun venit în realitatea astrală pe care v-ați creat-o. Ați făcut mereu asemenea deplasări, chiar dacă nu ați fost conștienți de ele. De fiecare dată, ființele angelice v-au protejat în călătoria pe care o făceați, astfel că ați revenit nevătămați în corpul vostru fizic. Călătoriile voastre în astral v-au permis să vă expansionați și să vă îmbogățiți cunoașterea într-un plan în care n-ați ajuns cu corpul vostru material.      Pentru voi, Lucrătorii în Lumină, călătoriile în astral v-au dat ocazia să ajutați lumea din care faceți parte precum și alte multe lumi care urmează un program de înălțare. În viitor veți deveni mult mai conștienți de faptul că aceste călătorii nu sunt simple exerciții ale imaginației ci moduri existențiale pe care voi le încercați acum.
Toate acestea vă vor ajuta să vă creșteți abilitățile de maestru care lucrează cu energiile din tărâmurile superioare și experimentează diverse tipuri de construcție energetică astrală.
În viitor, vă veți întâlni cu noi din ce în ce mai des, atât în plan astral cât și în plan fizic. Suntem mândri de ceea ce ați realizat până acum și vă asigurăm de ajutorul nostru permanent, în munca voastră de co-creare a lumilor. Voi și planeta voastră vă aflați acum într-un amplu proces evolutiv care vă apropie tot mai mult de dimensiunile superioare, spre care vă îndreptați cu atâta hotărâre. 

  Între noi și voi se crează acum o legătură energetică foarte reală, capabilă să deschidă și să crească în voi noi capacități de ființe multidimensionale care vor putea efectua călătorii în diverse planuri și zone ale Creației.  
 Mai rămâneți în preajma noastră o vreme pentru ca în ființa voastră să se inducă o stare de pace și de bucurie care să vă permită să vă continuați drumul evoluției pe care ați ales-o.
Voi sunteți ființe nobile și vă salutăm deciziile și hotărârile pe care le luați în fiecare moment. Dacă vă veți hotărî să reveniți, ne veți găsi din nou în acest spațiu sacru. De fiecare dată vă vom ajuta să vă ” reîncărcați bateriile” pentru a putea înainta cu mai multă ușurință spre destinația minunată pe care v-ați ales-o ".

Îți mulțumesc foarte mult Arhan. Mihail pentru discursul plin de îmbărbătare și iubire. Cu siguranță că frumoasele tale cuvinte ne vor crește energiile și hotărârea de a ascensiona cât mai repede.
W.A.
 La rândul meu, încurajez pe cei care au citit acest mesaj să experimenteze cele de mai sus cu încrederea că ocrotitorul nostru Arhan. Mihail și grupul său angelic, ne așteaptă în planurile astrale pentru a ne încărca cu Lumină.
  Sper că noi vom folosi toate prilejurile de a răspândi această Lumină celor care încă nu s-au trezit sau nu sunt pe deplin conștienți de ceea ce ar trebui să facă în viitor.
Este nevoie de o trezire colectivă, în masă, a umanității.


SURSA: http://wesannac.com

(C.M.)