Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 9 octombrie 2012

Mesajul lui Matei pentru luna octombrie 2012.



(24 sept 2012; channeler Suzanne Ward)

1. Sunt Matei, cu salutări pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pe această stație. 
Din punctul nostru de vedere, ceea ce se va întâmpla în viitorul imediat ar putea fi asemănat cu un uragan planetar format de milioane de vârtejuri care înconjoară o zonă de liniște: violența ce erupe în Africa de Nord și in Orientul Mijlociu, acte spontane de violență în diverse alte zone, economii naționale fragile sau falimentare, regimuri tiranice aflate încă la putere, numarul refugiatilor în continuă creștere etc.

2. Oricât de trist ar fi că aceste situații mai afectează încă preaiubita noastră familie pământeană, nimic nu este surprinzător în acest stadiu final al ascensionării Pământului din cea de-a treia densitate. Calea sa, care în ultimii 70 de ani a fost o trecere pe nivele vibraționale superioare succesive, a ajuns acum la nivelul extremelor pozitive și negative ale dualității. La această răscruce, conf. Planului Divin inițial al edificării Epocii de Aur, ar fi trebuit să rămână pe planetă, numai câteva rămășite ale negativității.

3. Planul general a trebuit însă revizuit de mai multe ori, pentru a ține cont de realitățile existente pe Pământ. Am vorbit deja în mesajele anterioare – iar Hatonn, chiar în ultimul mesaj – despre întârzierea de zece ani în inițierea măsurilor de salubrizare care să elibereze lumea de violență, lăcomie, corupție, minciună, dezbinare, boală și frică, toate acestea producând o cantitate imensă de negativitate.

4. Întârzierea cu un deceniu se datorează faptului că, în urmă cu zece ani, sufletele care fuseseră de acord să joace roluri întunecate, pentru a acorda astfel maselor de oameni posibilitatea de a-și completa karma celei de-a treia densități, își încheiaseră o parte a angajamentului lor. Cealaltă parte din contract prevedea faptul că acele suflete vor trece de partea forțelor luminii, pentru a pregati Pământul și locuitorii săi pentru Epoca de Aur, ceea ce nu s-a mai întâmplat.  
Dacă planul inițial s-ar fi respectat, n-ar mai fi fost astăzi violență, haos, neliniște, saracie sau manifestări climaterice nefavorabile. Însă aceste suflete  au ales să nu respecte contractul de a înceta acțiunile întunecate și de a se alătura Lucratorilor întru Lumină. Au continuat, în schimb, acțiunile de devastare a planetei și creare a din ce în ce mai multă negativitate.

5. Procesul prin care vechile sisteme fac loc noii lumi s-ar fi desfășurat și el mult mai ușor, cu un deceniu în urmă – atunci când vibrațiile joase ar fi avut efecte mult mai mici asupra oamenilor și evenimentelor. (Nota C.M.: Explicația constă în faptul că acum zece ani frecvența de vibrație în sistem – planetă, ființe, natură etc.- era mai scăzută, ceea ce făcea ca negativitatea să poată fi mai ușor de suportat, de cei care eram atunci, căci aveam și noi, ca indivizi, o vibrație mai joasă. Acum însă s-a mărit ecartul între frecvența de vibrație a celor care s-au înscris pentru ascensiune, inclusiv planeta, ca entitate, și zonele unde se mai păstrează, sau chiar se mai produce, energie negativă.)
Vibrațiile mult mai inalte ale prezentului amplifică mult tot ceea ce se bazează pe negativitate, deoarece această energie a ajuns acum la apogeu. Nici nu poate fi altfel deoarece criza de timp în care s-a intrat, grăbește procesele pentru ca momentul de salt în dimensiunea a 4-a să nu fie ratat.

6-7. Un alt efect al acestei întârzieri l-a constituit continuarea desfășurării ciclului karmic, caracteristică a celei de a treia dimensiuni. Multe suflete care s-au încarnat în ultimii zece ani s-au grăbit să vină pentru a mai prinde pe Pământ dimensiunea a 3-a, care le era necesară pentru completarea lecțiilor karmice. [Nota C.M.: Acele suflete care nu-și completaseră ciclul karmic, aveau pe Pământ obiective de îndeplinit (recompense de primit sau datorii de achitat), anihilarea efectelor karmice fiind mult ușurată dacă totul se petrece în locul în care au avut loc]. În general, pentru stingerea datoriei karmice, sufletele implicate și-au ales experiențe și acțiuni care să echilibreze balanța, dar care au putut produce negativitate. [Nota C.M.: Dau un exemplu: să spunem că într-o viață anterioară cineva a săvârșit un act de nedreptate, o crimă, un furt etc. și nu a reușit ca în acea viață să “plătească” pentru fapta sa. S-a reîncarnat în prezenta viață pentru a i se “plăti cu aceeași monedă”. Dacă a săvârșit o crimă, va trebui să lase (la nivel inconștient, evident) să se creeze condițiile ca el să își piardă viața. Acțiunea aceasta, deși benefică pentru evoluția lui, va produce negativitate (prin suferința familiei, a prietenilor care-l regretă, suferința criminalului care-și va ispăși pedeapsa și familiei acestuia pentru că el va sta în pușcărie etc. Pe total, va exista în sistemul nostru planetar un aport de energie negativă, chiar dacă în cazul particular al celui revenit pe Pământ s-a produs o “reglare de conturi” favorabilă sufletului său.)]
În general, sufletele reîncarnate și-au ales condiții de viață dintre cele mai grele, pentru a-și stinge datoriile acumulate, din dorința de a-și crește suficient frecvența de vibrație, pentru a putea ascensiona odată cu planeta, și a accede în Epoca de Aur, sau pentru a ajunge în Nirvana (aflată, amintesc, în dimensiunea a 4-a).
Dacă aceste doua situații, aflate în desfășurare, pot fi considerate „veștile proaste”, vestea bună este că nimic din toate astea nu a încetinit ritmul Pământului și nu i-a afectat, în vreun fel, cursa spre ascensionare. Planeta își va atinge ținta de a ieși din cea de a treia densitate, cu puțin înainte sau puțin după sfârșitul acestui an, lăsând toată negativitatea în urmă.

8. Această realizare uimitoare se va datora, în mare parte, milioanelor de „ochi ai furtunii globale” – acelor suflete a caror Lumina strălucește puternic, în ciuda tulburărilor care le înconjoară. Toate Ființele de Lumină din univers vă onorează pe voi, cei care stiți că sunteti Lucratori întru Lumină și pe milioanele de oameni care încă nu sunt conștienți de faptul că viețuirea lor îndumnezeită a ajutat Pământul să se înalțe. Statornicia voastră colectivă în Lumină, daruirea, răbdara, curajul și perseverența voastră sunt de toată lauda în univers.

9. E normal să vă intrebați cum poate fi curațată toată această mizerie din lumea voastră, în timpul scurt care a mai rămas, înainte de instaurarea Epocii de Aur. Nu,nu poate. Niciodată nu s-a preconizat că minunata Epoca de Aur vă va întâmpina în întreaga ei mareție, imediat ce îi veți trece pragul. Însă, datorită acestei întârzieri, de zece ani, nu vor mai exista nici acele etape pregătitoare ale marilor schimbări din viața voastră, după cum erau ele prevăzute inițial, de către cei care au elaborat Planul General de acțiune.

10. Prin urmare, „curațenia generală”, ca să spunem așa, va începe mai tarziu. Oricum, prin eliberarea propriilor voastre tehnologii de controlul întunecaților, și cu ajutorul tehnologiilor altor civilizații, eforturile vor putea începe simultan, pe mai multe fronturi.

11. Prima prioritate o constituie asigurarea minimului necesar pentru supraviețuirea popoarelor aflate în zonele afectate de război și în taberele de refugiați, precum și a membrilor triburilor indigene și nomade, aflate în dificultate.

12. Razboaiele vor înceta, dar vor rămâne multe de facut după asta. Construcția sau reconstrucția infrastructurii țărilor, a centrelor comerciale și a caselor, va fi realizată rapid, nu numai pentru locuitorii actuali, ci și pentru ca refugiații să se poată intoarce în satele sau orașele lor, unde vor găsi reconstruite locuințe, spitale, școli și resurse corespunzătoare de apă și de hrană.

13. Corupția din economia mondială va fi eradicată simultan cu cea din guverne, astfel încât domeniile de importanță majoră din viața voastră să poată începe să funcționeze în onestitate și corectitudine, inerente conducătorilor morali și spirituali.

14. Apele voastre, solul și aerul vor fi purificate iar deșeurile toxice, inclusiv materialele radioactive, vor fi dematerializate. Focarele de boală, datorate condițiilor de viață insalubre, vor fi asanate.

15. Alte reforme ce vor fi instituite rapid, vor cuprinde încetarea practicilor culturale și a obiceiurilor nedrepte, injurioase sau mortale și abolirea tuturor legilor și reglementărilor injuste. Milioanele de oameni aflați acum în închisoare pe baza unor acuzații false, pentru infracțiuni minore sau, pur si simplu, ca rezultat al faptului că se aflau în război „de partea celorlalți”, vor fi eliberați. Nu vă faceți probleme, va fi foarte ușor să se facă identificările necesare.

16. Acestea vor fi primele schimbări, deoarece, în prezent, starea de fapt este intolerabilă pentru popoarele afectate. Calvarul multor milioane de animale – specii pe cale de dispariție și animale care au devenit parte a dietei voastre – reprezintă o altă situație care va fi abordată cu prioritate..

17. Structurile inițiale – în special locuințele pentru cei lipsiți de adăpost în propria lor țară sau dezrădăcinați din cauza violenței, și clădirile destinate îngrijirilor medicale sau educației – vor fi, poate, la inceput, provizorate. Cât mai rapid posibil, acest gen de clădiri va fi însă înlocuit cu altele durabile.

18 Enegia din surse gratuite și regenarabile va înlocui, treptat, dependența actuală de petrol și gaze naturale. Alte măsuri ce vor fi implementate curând, vor veni în sprijinul eforturilor făcute de planeta însăși, pentru a-și restaura zonele cel mai puternic afectate de efectele negative asupra mediului înconjurator, astfel încât să poată fi obținute, din nou, culturi din abundență, pădurile să își revină și râurile să-și facă albie pe unde a dorit mama Natura.

19. Conform Planului General, inițial al Epocii de Aur, toate aceste îmbunătățiri importante ale lumii voastre ar fi trebuit să se fi întâmplat până acum. Rețeaua globală de corupție, care le-a permis atâta vreme intunecatilor să dețină controlul asupra popoarelor, ar fi căzut și adevăruri ascunse de mult ar fi ieșit la iveală treptat, dându-i populației timpul necesar să a accepte mai ușor aceste realități.

20. Vă apropiați de continuum, în care nu veți mai avea încă zece ani (liniari, de-ai voștri) pentru a putea asigura etapele de acomodare cu tot ce va urma – și atunci, soluțiile trebuie să se pună în mișcare, cu maxim de viteză și eficiență. Prin urmare, având în vedere graba cu care vor fi puse în aplicare cele mai importante schimbări, nu va poatea fi evitat un anumit nivel de neclaritate, de confuzie și indecizie – aceasta fiind, însă, de scurtă durată. Mințile și inimile întunecate, care ar încerca să creeze haos, pentru a împiedica aceste schimbări, nu vor mai fi atunci pe planetă, cei care vor rămâne vor fi cu toții iubitori, săritori și cooperanți.

21. Mama mea a primit numeroase întrebări, stârnite atât de comentariile lui Hatonn cu privire la programarea prezentării familiei noastre universale și la importanța vitală a alegerilor din Statele Unite, cât și la anumite probleme conexe, care preocupă multe minți. Suntem bucuroși să răspundem la întrebari din această categorie.

22. Membrii familiei noastre universale nu pot și nici nu vor „să vina și să pună imediat lucrurile la punct”. Momentul aterizării și al prezentării fraților și surorilor aflați deja pe planetă este stabilit de Consiliul Universal Suprem, care acționează sub îndrumarea lui Dumnezeu. Cel mai bun moment pentru binele celor implicați poate fi stabilit numai de la nivelul Conștiinței Supreme.

23. Scopul a ceea ce numim, în mod curent, dezvăluire, nu are absolut nimic de-a face cu niciun sistem politic național. Scopul este acela de a dovedi ceea ce a fost ignorat sau negat de guverne – și anume, că există multe civilizații avansate în acest univers și că unele dintre acestea se află deja în mijlocul vostru.

24. Da, este posibil să se creeze multă agitație în momentul aterizării navelor – dar, în prealabil, unii dintre conducatorii voștri, împreună cu extratereștrii care trăiesc deja în mijlocul vostru, vor face tot ce este posibil pentru a preîntâmpina „isteria în masă”. Puteți ajuta și voi, pregatindu-vă familia și prietenii, spunându-le că numeroasele apariții, de-a lungul anilor, ale unor obiecte zburătoare neidentificate, indică faptul că extatereștrii din alte civilizații sunt pașnici – pentru că, dacă nu ar fi fost, v-ar fi invadat cu mult timp în urmă.

25. Conform legii Creatorului care guvernează acest univers, Ființelor de Lumină nu le este niciodată permis să intervină în liberul arbitru al vreunei ființe. Și asta include și pe membrii familiei noastre, care locuiesc pe Pământ și care pot lua decizii ce îi conduc la greutăți pe care nu le-au ales în contractul sufletului lor.

26. Singura excepție de la Legea Liberului arbitru este a Creatorul însuși:  liberul arbitru nu poate fi folosit pentru declanșarea unui război nuclear. Conform deciziei libere a Pământului, luată imediat dupa 11 septembrie 2001, nu va mai avea loc nici un fel de act de terorism major. In ambele cazuri, este responsabilitatea lui Dumnezeu de a preîntâmpina asemenea încercări. El a autorizat civilizațiile dotate cu tehnologie preventivă, să-și utilizeze tehnica și ele au făcut asta cu succes, de mai multe ori până acum.

27. Ce li se permite tuturor Ființelor de Lumină să facă – și o fac cu bucurie! – este să emită fascicule de Iubire-Lumină către toate sufletele de pe Pământ, pentru a le ajuta la înălțarea conștiinței și dobândirea clarității spirituale. A atinge, voit și spiritual, unele nivele superioare ale constientizării, reprezintă tot ceea ce își doresc, la nivel sufletesc, toate ființele din întreg acest univers.

28. Cei care primesc Lumina încep să își deschidă mințile și inimile – și asta conduce la decizii mai ințelepte și la acțiuni mai blânde. Fiecare individ are însă liberul arbitru de a face sau nu asta – o Ființă de Lumină nu își va exercita niciodată influența, altfel decât prin transmiterea esenței de Lumină-Iubire pură a Creatorului.

29. Nu puteți măsura cantitatea de Lumină pe care o trimit celelalte civilizații spre Pământ și, prin urmare, nu există nicio bază pentru a vă gândi că, dacă vor mări această cantitate, întunecimea va putea fi eliminată în totalitate. Acest gând omite liberul arbitru pe care îl are toată lumea, cu excepția celor două situații menționate mai sus.

30. Gaia, sufletul Pământului, dorește ca toate formele ei de viață, aflate pe corpul său planetar, să înflorească în belșug și să trăiască în pace, iubire și armonie cu Natura. Pregătirea terenului pentru intrarea Pământului în Epoca de Aur și materializarea viziunii Gaiei transcend toate aspectele celei de-a treia densități – indiferent dacă acestea au baze politice, ideologice, culturale, sociale, economice sau se datorează separatismului religios.

31. Dacă vă doriți ca urmașii voștri să moștenească o lume liberă de întuneric, împărtășiți viziunea Gaiei. Dacă vă doriți conducatori la orice nivel, care să coopereze pentru îmbunătățirea stării tuturor popoarelor, împărtășiți-i viziunea. Dacă vreți ca iubirea, onestitatea, bunătatea, generozitatea și dreptatea să învingă în lume, împartășiți viziunea Gaiei. Dacă vreți ca toată lumea să respecte sufletele animalelor și să trăiască în armonie cu întraga Natură, împărtășiți-i viziunea.

32. Și acum, pe scurt, despre alte intrebari.

33. Este adevărat că iluminații au avut o contribuție la izbucnirea violențelor în țările nord africane. Baza puterii lor globale s-a năruit, dar agenții „operațiunilor lor negre” mai ațâță încă, ori de cate ori pot. Cu ajutorul publicității făcute unui film provocator și irațional, agenții au manipulat cu ușurință o explozie de furie în rândul multor musulmani, în timp ce mulți alții, având aceeași credință, își arată regretul pentru reacțiile violente. Acesta este un exemplu al modului în care vibrațiile înalte predominate întensifică toate caracteristicile și comportamentele, pe modelul bine-mai bine, rău–și mai rău.

34. Descoperirea recentă a unui fragment dintr-un document care o menționează pe soția lui Iisus nu este întamplatoare – nimic nu este întâmplător! El a ieșit la iveală ca un prim pas care îi poate inspira pe creștini să fie mai receptivi la adevărurile legate de lunga viață lui Iisus, alături de preaiubita lui Maria Magdalena și de copiii lor.

35. Chiar dacă fiecare caz este la fel de unic ca și persoana în cauză, în general vorbind, bolile cronice nu vor fi vindecate, imediat ce persoanele afectate vor face trecerea în cea de a patra densitate, ci ele vor diminua treptat până la atingerea sănătății depline. Procesul de reîntinerire va fi și el treptat, iar regenerarea organelor, a membrelor și a dinților lipsă va fi si ea treptată.

36. Procedurile și terapiile medicale curente nu se vor schimba brusc, la sfârșitul acestui an, însă terapiile și substanțele benefice, care au fost interzise până acum, vor deveni disponibile. Da, asta include și marijuana, și oamenii vor alege să o folosească corect. Companiile farmaceutice ale iluminaților, care influențează deciziile autorităților de omologare și autorizare a medicamentelor, au trecut în ilegalitate tot ce amenința să le scadă profiturile – aceste companii nu vor mai exista, pentru a impune aceste hotărâri.

37. Deosebirile de neconceput, dintre cei care au și cei care nu au, vor lua sfârșit – dar nu luând banii de la oamenii care i-au câștigat cinstit și dându-i săracilor. Nu cunoaștem detaliile procesului de redistribuire, dar vă putem asigura că va fi corect și nu-i vor afecta pe cei care și-au stâns averea   prin muncă cinstită. Intenția este de a recupera averile, aproape incomensurabile, care au fost dobândite fără scrupule și ilegal, pentru a fi tezaurizate și de a folosi aceste fonduri pentru ridicarea nivelului de trai al poporelor sărăcite, din întreaga lume. Aceasta redistribuire este separată atât de noul sistem monetar, bazat pe metale prețioase, cât și de realocarea bogățiilor naturale, aflate sub controlul iluminaților.

38. Nu știm cât îi va lua planetei să facă trecerea din a patra în a cincea densitate – depinde de conștiința colectivă a locuitorilor Pământului. Amintiți-vă, vă rugăm, că ridicarea planetei din adâncurile celei de-a treia densități și intrarea în cea de-a patra, într-un interval de 80 de ani, este unică în acest univers! Unele civilizații au avut nevoie de multe mii de ani pentru a realiza asta, dar, este adevărat, niciuna nu a primit un sprijin atât de amplu, intens și constant, cum a primit Pământul.

39. Nu ar fi realist să vă gândiți că trecerea din a patra în a cincea densitate se va petrece cât ai clipi, din punct de vedere universal, vorbind. Odată ce planeta se va afla ferm în cea de-a patra densitate, și toate reformele profunde vor fi fost încheiate în întraga lume, ființele foarte evoluat care au venit să vă ajute să realizați toate acestea, vor dori să se întoarcă acasă.
Pe tot parcursul restului călătoriei către cea de-a cincea densitate, Pământul va fi pe cont propriu și ritmul înălțării sale va fi în conformitate cu conștiința colectivă a popoarelor sale, care nu vor mai beneficia de asistrența civilizațiilor avansate care vă ajută acum.

40. Preaiubită familie pământeană, viața în iubire necondiționată este o bucurie fără seamăn.
Dorim fiecăruia dintre voi să ajungă să o trăiască cât mai curând.

IUBIRE SI LUMINA
Matei
Suzanne
 [NOTA de la Suzy: Acest mesaj, pentru luna octombrie, se recepționează și se postează mai devreme deoarece Grupul Administrator Yahoo va fi plecat în vacanță și va reveni după 14 Octombrie 2012]

SURSA: www.matthewbooks.com

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu