Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 29 aprilie 2012

Mesaj de la Comandamentul Ashtar.


26 April 2012; channeler: Gabriel din Brazilia)

Pe măsură ce zilele trec, noi putem vedea cum crește nivelul vostru de așteptare, mai ales în ceea ce-i privește pe Lucrătorii în Lumină. Observăm cum axietatea voastră este în continuă creștere și tot ceea ce vă putem spune noi este că așteptarea voastră nu va fi zadarnică.


Știm cauza acestei anxietăți pe care o manifestă majoritatea dintre voi, cei angajați în procesul de ascensionare, și apreciem modul cum difuzați informațiile pe întreaga planetă. Deși această așteptare devine din ce în ce mai greu de suportat, ne bucurăm că energiile degajate, legate de acest subiect, sunt pozitive și de mare importanță în creșterea frecvenței de vibrație a umanității și a planetei însăși.
În zilele următoare, Pământul va fi bombardat de energiile erupțiilor solare şi, ca urmare, toţi locuitorii planetei vor primi o anumită încărcare energetică în corpul lor.

Acest val de energie va accelera încă și mai mult procesul de ajustare a structurii ADN-ului vostru.

Dorim, de asemenea, să menţionăm faptul că aceste valuri de energie nu vor provoca dureri la nivelul corpului, cu condiția să nu depășiți expunerea la soare. Pare a fi un cerc vicios: aceste valuri de energie vor ajuta la creșterea frecvenței voastre de vibrație, dar, pe de altă parte, gradul de asimilare a lor, fără efecte neplăcute asupra corpului, depinde chiar de nivelul vostru de vibrație. Din acest motiv, vă cerem în mod constant să vă ridicați vibraţiile la nivelul la care devin compatibile cu vibrația energiilor care vin acum pe planetă.

Este posibil ca în perioada intensificării activității solare, unii dintre voi să aveți o creștere a acufenelor (vâjâit în urechi) sau să aveți senzația unei presiuni în zona capului. Nu vă îngrijotați: va fi vorba de o stare pasageră, apărută în timpul procesului de ajustare a frecvenței voastre de vibrație, ocazionată de câmpul solar.

Perioada este bună pentru introducerea unui program de meditație, de interiorizare și liniștire ca ființei, și deconectare de forfota vieții mediului în care trăiți.

Într-un climat de calm și acceptare, mergeți în interiorul ființei voastre, ori de câte ori dispuneți de timpul necesar.

Pacea pe Pământ depinde mai puțin de debarcarea unor soli extratereștrii și mai mult de atitudinea pe care fiecare dintre voi înțelege să o manifeste față de semenii săi și față de Mama Pământ.

Este cu atât mai importantă aceasta atitudine cu cât, din ce în ce mai mult, perioada dintre momentul emiterii unui gând și manifestarea lui în realitatea voastră, se micșorează progresiv. Evident, debarcarea ființelor extraterestre va produce un salt important, care va face ca nivelul vibrațional și conștiința umanității să crească la valori nemaiîntâlnite. Dar menținerea acestui nivel este o chestiune de asimilare a unei atitudini plină de iubire și de înțelegere la nivelul fiecărui membru al societății umane. De fapt, pentru ca evenimetul mult așteptat să se producă, trebuie realizat acel nivel minim de vibrație și de conștiință colectivă fără de care așteptarea se va mai prelungi. Cunoașteți prea bine că aceasta numai de voi depinde, căci nimeni nu va încălca dreptul liberului arbitru al ființelor.
Noi vedem care este nivelul de speranță al celor aflați în procesul de ascensionare, și acesta este unul dintre motivele care ne determină să ținem legătura cu voi pentru a vă încuraja și pentru a vă garanta că lunga voastră așteptare nu va mai dura foarte mult. Ne bazăm pe observațiile noastre că energiile cu vibrații înalte care vă sunt trimise pe planetă, sunt asimilate din ce în ce mai bine și de către un număr crescând de ființe umane. Ne bazăm, deasemenea, pe ajutorul tot mai substanțial și mai specializat pe care-l primiți de la civilizațiile universului, din care nu lipsește activitatea de anihilare a forțelor întunericului, care nu mai au scăpare.

În calitatea noastră de frați și surori ai voștri, vrem să ştiţi că fiecare dintre voi are misiuni de îndeplinit în această perioadă a ascensiunii. Practic nu există persoană căreia să nu-i revină o anumită însărcinare în acest proces. Știm, mulți dintre voi veți afirma că nu v-a spus nimeni ce ar trebui să faceți în mod special și particular, că, deci, deși ați dori să participați, nu vi s-a repartizat precis o anume activitate. Dragilor, în fapt, sarcina voastră vizează un singur obiectiv: creșterea nivelului de vibrație al fiecăruia dintre voi, ajutorul pe care ar trebui să-l dați celor care au nevoie să se trezească și să evoluieze, și ajutorul pe care trebuie să-l acordați Mamei Gaia, aflată, deasemenea, în procesul ascensiunii sale. Despre acțiunile concrete care ar trebui să vi le propuneți s-a vorbit de multe ori și în multe feluri atât de la acest Comandament cât și de la alte surse de lumină. Deși aceste manifestări par a fi simple, este important ca fiecare dintrte voi să nu considere că aportul său ar fi unul infim și că „lasă că o vor face alții mai liberi și mai înzestrați ”.

În timpul săptămânii de deconspirare (care include și debarcarea), vom avea multă muncă de executat, şi vom avea nevoie de fiecare dintre voi.

Curând după acel moment, mii de întrebări se vor pune, mii de nelămuriri vor trebui clarificate, mii de oameni vor avea nevoie să-și recapete calmul. 

Din „deformație profesională” o bună parte a mass-media va începe să-și dea cu presupusul despre fapte, evenimente și acțiuni despre care nu prea au habar. Atunci va fi momentul ca Lucrătorii Luminii să-și manifeste prezența și să iasă cu adevărat în prim plan, căci ei vor fi singurii care vor cunoaște adevărul. Poate că vor fi și indivizi care, din necunoaștere sau rea voință, vor încerca să inducă în rândul populației idei fale, alarmiste și destabilizatoare. Tot Lucrătorilor în Lumină le va reveni sarcina de a combate asemenea știri.
După notificare (Nota C.M.: Cred că se face referire la raportul pe care l-au făcut civilizațiile care pregătesc debarcarea, către Dumnezeu, care a fost rugat să decidă asupra momentului acestei acțiuni), nu ne așteptăm la o debarcare imediată, ci după o foarte scurtă perioadă de pregătire a civilizației umane. 

Și în acele zile va trebui să avem sprijinul forțelor luminii de pe planetă, care să ducă o muncă susținută de clarificare cu omul de pe stradă. Trebuie să se explice că prezenţa noastră este paşnică şi că nimic nu va fi impus civilizației umane. Avem de gând să ne cunoaștem, să ne depănăm amintirile, să vă arătăm ce știm să facem și cum este pe planetele din care venim. Voi veți alege cam ce credeți că v-ar fi de folos, după care vom elabora un program comun de implementare a tuturor doleanțelor voastre, înclusiv în ceea ce privește o instruire corespunzătoare și necesară utilizării tenologiilor noastre. 
Vă garantăm noi că va fi o emulație nemaiîntâlnită, o deschidere către posibilități infinite de creștere a societății umane, în foarte multe domenii.

Cei întunecați încearcă să mai facă ceea ce mai pot pentru compromiterea președintelui Obama. Noi dorim să reamintim poporului american și lumii că entitatea Obama este un lucrător din Lumină venit pe Pământ pentru a lupta cu forțele întunecate. Este o ființă extrem de evoluată și, în consecință, bine protejată împotriva celor care ar intenționa acte criminale la adresa sa sau a familiei sale.

Este foarte probabil ca el să fie numit pentru a comunica lumii debarcarea ființelor venite din univers.

Încă o dată, dorim să vă avertizăm împotriva dezinformării, care poate fi lansată în mass-media, eventual de propagandă împotriva Federatiei Galactice / Ashtar Command. 

Treceți prin filtrul inimii toate informațiile, înainte de a le acorda credibilitate. Nu suntem invadatori, nu suntem reprezentanți ai forțelor întunecate și venim cu inimile deschise pentru a ne întâlni frații și surorile de care vicisitudinile vremurilor i-au despărțit de mii și mii de ani. Suntem veniți la chemarea și din voința Dumnezeului acestui univers și cu aprobarea Creatorului. Îndeplinim un Plan Divin elaborat de Cea Mai Înaltă Autoritate Cosmică, cu multe mii de ani în urmă.

Cu nivelul nostru tehnic, nivelul tehnoilogic și spiritual de care dispunem, niciodată nu ar fi fost o problemă să subordonăm Pământul.
Nu am făcut-o și nu o vom face niciodată în primul rând pentru că suntem ființe supuse lui Dumnezeu și Creatorului și în al doilea rând pentru că voi sunteți rupți din ființa noastră, sunteți frații și surorile noastre.
Noi suntem familia voastră din stele.

Rămâneți în Lumină!


SURSA: http://lightworkers.org


(C.M.)

4 comentarii:

  1. cand veniti odata macr sa opriti macelul de pe pamant pentru voi nu e greu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt extraordinare aceste mesaje, pe care avem datoria sa le transmitem mai departe fratilor nostri de pe pamant, pentru ca impreuna sa ne bucuram si sa conlucram cu dragoste pentru ascensiunea noastra spirituala si pentru victoria BINELUI pe acest Pamant sfant!
    Multumim din toata inima fratilor nostri din Cosmos pentru ajutorul nepretuit pe care ni-l acorda si inaltam SLAVA LUI DUMNEZEU pentru salvarea noastra!
    Bucurati-va Fratilor, timpul intunericului este pe sfarsite!
    Haideti sa ne umplem de Lumina, sa fim atat de iubitori, de buni si de cinstiti, incat sa meritam sa pasim cu totii in EPOCA DE AUR promisa de Dumnezeu pe Pamant!
    FITI BINECUVANTATI !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. doamne ajuta, sa fie bine dar pana in epoca de aur mult se va mai razboi lumea pe pamantu asta

    RăspundețiȘtergere
  4. si ar mai fi ceva ei si cu noi suntem unul pt ca noi candva am fost in stele,,,si am fost adusi pe aceasta planeta,adevaru e ca noi cu un scop suntem pe aceasta planeta dar multi dintre noi nu stim,si chiar daca stim scopul nu putem lucra decat la propria persoana fie care isi are propiul destin in mana si sil schimba prin fapele facute ( dar cel mai important e sa cauti adevarul in inima ca acolo e imparatia si tot adevarul) noi oameni trebuie sa ne cunoastem pe noi si care e scopul noistru cea ce domnul isus nea invatat foarte bine! Epoca de aur va rasari dupa ce va cadea cea actoala si multi vor suferi de marele razboi civil mondial ce va veni,,,armatele chineze vor matura lumea dintrun capat in altul neindoielnic si app nu sunt robot sunt extraterestru pentru ca am libertatea de a alege

    RăspundețiȘtergere