(din “A
douăsprezecea planetă” de Zecharia Stichin, apărută în ed. Aldo Press, 1999)
Din
cunoaşterea sumeriană.
ACTUL 1
Faza 1 (2+1)
- SOARELE (Apsu), “Cel care este de la inceput”,
- SOARELE (Apsu), “Cel care este de la inceput”,
- MERCUR (Mummu), “Sfetnicul si emisarul lui Apsu”,
- TIAMAT ,‘’Fecioara dătătoare de viaţă’’.
- TIAMAT ,‘’Fecioara dătătoare de viaţă’’.
Faza a
2-a (4 + 1)
- Soarele (Apsu),
- Mercur (Mummu),
- Tiamat.
- Soarele (Apsu),
- Mercur (Mummu),
- Tiamat.
Lor li s-au
adaugat
-VENUS (Lahamu), ‘’ Zeiţa luptătorilor’’,
- MARTE (Lahmu), ‘’ Zeul războiului ‘’.
Faza a 3-a (7 + 1)
- Soarele (Apsu),
- Soarele (Apsu),
- Mercur (Mummu),
- Tiamat,
- Venus
(Lahamu),
- Marte (Lahmu).
- Tiamat,
- Marte (Lahmu).
Lor li s-au adaugat :
-
JUPITER (Kishar),
‘’ Prinţul pământurilor’’,
‘’ Prinţul pământurilor’’,
- SATURN (Anshar),
‘’ Prinţul cerurilor’’,
‘’ Prinţul cerurilor’’,
- PLUTO (Gaga), ‘’ Sfetnicul si emisarul lui Anshar’’.
Faza a 4-a (9 + 1)
- Soarele (Apsu),
- Mercur (Mummu),
- Tiamat,
- Soarele (Apsu),
- Mercur (Mummu),
- Tiamat,
- Venus (Lahamu),
-
Marte (Lahmu),
-
Jupiter (Kishar),
-
Saturn (Anshar),
-
Pluto (Gaga).
Lor li s-au
adaugat:
- URANUS (Anu). ‘’ El, cel din ceruri’’
- NEPTUN (Ea), ‘’ Iscusitul creator’’
PĂMÂNTUL ŞI LUNA urmau să fie create ca
rezultat al unei coliziuni cosmice.
ACTUL 2
Familia
planetelor create nu se afla în stabilitate ca urmare a atracţiilor reciproce
si a dispunerii pe orbite încă nesigure.
Cea
mai mare conturbare o producea Tiamat, din cauza enormului sau volum, care
atragea în jurul sau celelalte planete, punând în pericol stabilitatea
sistemului solar format. In primul rând însă, cea mai ameninţată era însăşi
TIAMAT care, din cauza apropierii celorlalte planete, risca coliziuni radicale.
Soarele (Apsu) considera că prin acţiunile
lor, care puteau pune in pericol nu numai pe Tiamat dar şi restul sistemului
solar format, planetele aveau manifestări necugetate.
Pentru a evita colapsul, Apsu, sfătuit şi de
Mercur, sfetnicul său, a hotărât să intervină si să distrugă mişcarile
necugetate ale grupului de planete.
Insă Neptun, singurul care şi-a păstrat
calmul la aflarea planului lui Apsu, s-a hotarat să intervină în favoarea
grupului de planete, născocind un descântec prin care urma ca ,, somnul să cadă
asupra lui Apsu’’. (In inţelegerea astrofizicii, termenul de ‘’ descântec ‘’ se
referea la măsuri de diminuare a magnetismului solar, astfel ca emisiile
roadioactive ale Soarelui să nu mai poată afecta determinant planetele din sistem).
In felul
acesta, Soarele a fost trecut în planul al doilea, ca putere de decizie, astfel
că ‘’somnul a căzut peste Apsu’’.
Lăsând Soarele fără puterile sale creatoare,
prin stoparea emiterii de energie si materie, pentru a forma si alte corpuri
ceresti, grupul de planete a adus temporar pacea în sistem.Victoria a fost
întărită şi prin schimbarea locului şi menirii lui Apsu.
ACTUL 3
Liniştea a durat până când, din adâncurile
universului, şi-a anunţat sosirea un nou astru cu destin de planetă, dar cu
caracteristici deosebite, în sensul că era extrem de fierbinte si emitea un
câmp de radiaţii foarte puternic. Acest imens bolid incandeşcent se numea
MARDUK (Nibiru).
Planeta care a conceput un plan prin care
să-l folosească pe Marduk, în scopul stabilizarii sistemului solar în care urma
să pătrundă, şi care cuprindea, în principal, anihilarea lui Tiamat, a fost
Neptun (Ea), planeta, pe atunci, cea mai îndepărtată a sistemului solar.
Marduk a intrat în sistemul solar şi primul
cu care a interacţionat a fost Neptun.
Trecând pe lângă Neptun, presiunea
gravitaţională a acestuia a făcut ca o parte a lui Marduk sa se deformeze
"de parcă el ar fi avut două capete", dar nu s-a produs nicio
fragmentare a "vizitatorului". Când, însă, a ajuns în apropierea lui
Uranus (Anu), din acesta (Uranus) s-au desprins 4 bucăţi, care au devenit 4
sateliţi care au fost atraşi de Marduk, în jurul căruia se roteau cu mare
viteză.
Planetele pe lângă care a trecut Marduk
indică faptul că acesta a intrat în sistemul nostru solar din direcţie opusă
mişcării orbitale (invers acelor de ceasornic).
Continuâdu-şi drumul, nou-venitul a fost confruntat cu imensul câmp gravitaţional al planetelor gigant Saturn (Anshar) şi Jupiter (Kishar), în acest fel, direcţia sa de deplasare fiind deviată şi mai puternic spre centrul sistemului solar, implicit, spre Tiamat.
Apropierea lui Marduk a început curând să o
influenţeze puternic pe Tiamat şi planetele din proximitate (Marte, Venus si
Mercur).
In urmatoarea fază, bucăţi mari din Tiamat au început să se desprindă, formând în jurul ei unsprezece sateliţi, gata să o apere.
In urmatoarea fază, bucăţi mari din Tiamat au început să se desprindă, formând în jurul ei unsprezece sateliţi, gata să o apere.
Conform scrierilor mesopotamiene, cel mai important satelit format de Tiamat era uriaşul KINGU, care, supus atracţiei atât a lui Tiamat cât şi a lui Marduk, a început să se apropie tot mai mult de Marduk.
Se spune că din cauza mărimii sale, Kingu
avea o orbita planetară proprie, ceea ce facea ca Tiamat să poată fi
considerată o creatoare de planete, fapt neadmis în sistem unde, doar soarele
avea acest drept.
După ce a trecut de Neptun şi de Uranus,
Marduk s-a apropiat de Saturn, şi de inelele sale. Uriaşa planetă a intrat în
tratative cu Marduk căruia-i cerea să o distrugă pe Tiamat, drept plată,
oferindu-i acestuia o asemenea formă şi intensitate de câmp magnetic încât să-i
asigure luptătorului o orbită specială şi mareaţă în jurul Soarelui.
Inţelegerea fiind parafată, pentru a realiza ceea ce promisese, Saturn a renunţat la satelitul său PLUTO (Gaga), pe care l-a plasat pe o altă orbită, acesta devenind o nouă planetă (si cea mai îndepartată) a sistemului nostru solar.
In drumul său către
noua orbită, Pluto a convins toate planetele să aprobe înţelegerea lui Saturn
cu Marduk, care avea ca scop dezintegrarea lui Tiamat.
In lupta care se pregatea, Marduk se baza pe
cei patru sateliţi ai săi (primiţi cadou de la Uranus). Ei se numeau: Vântul de
Nord, Vântul de Sud, Vântul de Est si Vântul de Vest.
In plus, prin trecerea prin vecinatatea
planetelor gigant, Saturn si Jupiter, Marduk şi-a mai format înca trei
sateliţi: Vântul Turbat, Vârtejul si Vântul Neîntrecut. Toţi cei şapte sateliţi
au fost trimişi ca avangardă a lui Marduk.
Coliziunea cu Tiamat a înfăptuit-o unul
dintre sateliţii lui Marduk, care a fisurat uriaşa planetă în două, în
despicătura formată Marduk trimiţând un uriaş arc electric care a neutralizat
câmpul electric şi magnetic al lui Tiamat, lăsad-o fără viaţă.
Zece din cei unsprezece sateliţi ai lui Tiamat
au fost sfârtecaţi de agresori, din ei rezultând micile şi numeroasele corpuri
cereşti numite comete.
Interesant este că acest curs al
evenimentelor cosmice, de la formarea sistemului nostru solar, deşi neprobat
ştiinţific, răspunde cu exactitate tuturor întrebărilor încă nelămurite de
ştiinţă, privind unele particularităti (şi curiozităţi) întâlnite în acest
sistem solar.
Se explică astfel, raţional, naşterea
cometelor, aceste ‘’rebele ale sistemului’’care nu par a se supune nici uneia
dintre legile cunoscute.
Orbitele planetelor în jurul Soarelui (cu
exceptia lui Pluto) sunt aproape circulare în timp ce cele ale cometelor sunt
puternic alungite astfel că, multe dintre aceste corpuri reapar în apropierea
Pământului după sute sau mii de ani.
Cu excepţia lui Pluto, planetele se mişcă în acelaşi plan, în timp ce cometele trec prin mai multe planuri.
Şi, cel mai semnificativ fapt, mişcarea de
rotaţie a cometelor, care este inversă faţă de cea a planetelor.
La sfârşitul coliziunilor, Marduk i-a luat
lui Kingu ‘’tăbliţa destinului’’(orbita independentă) primită de la Tiamat.
Invingâd-o pe Tiamat, Marduk şi-a continuat drumul prin ceruri, în jurul Soarelui, trecând, din nou, pe lângă planetele ‘’de sus’’, a căror dorinţă o îndeplinise.
Pe noua sa orbită, Marduk va reveni, dupa
lungi perioade, la locul bătăliei în care a triumfat.
ACTUL 4
La prima sa revenire, Marduk
însuşi a lovit defuncta planetă Tiamat, secţionând-o în două părţi inegale. Apoi,
un alt satelit a lui Marduk s-a prabuşit peste partea superioara (ţeasta)
desprinsă din corpul lui Tiamat, împingând-o departe, într-o zonă în care nu
existau planete.
DIN ACEASTĂ BUCATĂ A LUI TIAMAT A FOST CREAT PĂMÂNTUL.
Partea de jos a avut o soarta diferită: la a
doua tură făcută în jurul Soarelui, Marduk a zdrobit această mare bucata
transformand-o în miliarde de bucăţi din care s-a creat o mare fâşie cunoscută
de astronomi sub numele de ‘’ Centura de asteroizi’’
Această centură împarte sistemul nostru solar
în două: planetele de jos, ‘’terestre’’(Mercur,Venus, Pământ, Luna si Marte) si
planetele de sus : Jupiter si celelalte.
Oricum, legenda este faşcinantă şi se mulează
perfect, dând răspuns tuturor întrebărilor noastre. Este o explicaţie
ştiintifică şi cosmologică coerentă a evenimentelor care au dus la dispariţia
,, PLANETEI CARE LIPSEŞTE’’si la misterul originii ,,Centurii de
Asteroizi ‘’.
Mai mult, această teorie preluată de pe
tabliţele sumeriene, poate explica suficient de convingator de ce continentele
noastre sunt concentrate pe o singură faţă a Pământului, pe faţa cealaltă
existând o gaură foarte adâncă (acoperită de Oceanul Pacific).
Acceptând teoria aceasta, s-ar explica şi de ce Pământul este acoperit mai mult de apă decât de uscat.(Tiamat era supranumită ‘’Monstrul Apelor ‘’; avem tot dreptul să credem că o bună parte din această apă a ajuns pe Pământ).
Când Vântul de Nord al lui Marduk a împins
viitoarea planetă Pământ în locul pe care îl ocupă astăzi, acesta a căpătat
propria orbita în jurul Soarelui.
In ce priveşte LUNA, considerente temeinice
argumentează că KINGU al lui Tiamat este, astăzi, LUNA Pământului.
Scrierile sumeriene, privind naşterea
sistemului nostru solar, sunt cu atât mai faşcinante
dacă ne permitem să apreciem că Pământul este
planeta Tiamat renăscută.
(PRELUARE DE PE http://ascensiuneaspiritului.blogspot.com)
(C.M)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu