Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Mesajul lunii sept. 2011(1)

Mesajul lunii sept. 2011(1)
De la MATEI.
(9 sept.2011; channeler Suzanne Ward).
(Prima parte).
1. Cu salutări iubitoare din partea tuturor sufletelor de pe această staţie spaţială. Aici este Matei.
Miliarde şi miliarde de scântei din lumea voastră putem observa radiind de la lucrătorii în lumină care apar tot mai mulţi precum şi de la sufletele care se trezesc acum în număr din ce în ce mai mare. Este un minunat prilej să vă gândiţi la lumea voastră cu iubire şi admiraţie, vizualizându-i frumuseţea şi înţelegând că îşi creşte neîncetat vibraţia.
2 Illuminati înţeleg ce se petrece şi realizează că nu se mai pot opune schimbărilor care se produc în lume. Teama, combustibilul cu care ei cresc energiile negative, este din ce în ce mai mică, anunţându-le o viitoare imposibilitate de a mai găsi resurse, căci fiinţele umane se trezesc în mare număr, cei care mai pot fi manipulaţi devenind tot mai puţini.
3. Încercările forţelor întunecate, înclusiv evenimentul tragic pe care-l comemoraţi la 11 sept. nu au crescut rezerva lor de energie a suferinţei, deoarece, după acel eveniment, lumea s-a schimbat, credinţa în Divinitate a crescut, inclusiv înţelegerea că cei care şi-au părăsit corpul fizic s-au mutat la alt nivel, unul mai plin de fericire şi mai evoluat. Deşi ei încă mai au capacitatea de a mai produce unele manifestări precum cutremure, erupţii vulcanice şi unele manifestări ale vremii, efectele asupra lumii voastre sunt constant urmărite şi diminuate de către echipele specializate ale civilizaţiilor avansate din univers, care monitorizează permanent planeta pentru a interveni prompt. Trecerea la aplicarea unor tehnologii pentru surse alternative de energie este aproape de a fi adusă în practica voastră cotidiană. Cererea pentru punerea lor în aplicare este tot mai accentuată, simultan cu diminuarea interesului pentru folosirea combustibilului fosil şi a celui nuclear.
4. În intenţia forţelor întunecate există şi acţiunea ca în ziua comemorării tragicului evenimet, "9 / 11", să fie răspândite cât mai multe afişe, fotografii şi vizualizări cu momentul lovirii celor două turnuri, pentru a produce un vârf emoţional care să genereze cât mai multă suferinţă şi emoţii. În plus, se vehiculează zvonuri alarmiste privind unele atacuri teroriste, având acelaşi scop, de escaladare a urii şi fricii.
5. Aceste preconizate acţiuni, ne determină să vă rugăm a nu da ascultare informaţiilor mass-media care sunt şi vor fi puse în circulaţie în preajma lui 11 sept. Încercaţi să contracaraţi aceste intenţii de a provoca teama cu liniştirea celor care încă nu au înţeles ce se întâmplă cu adevărat în lume şi cine este interesat de producerea haosului, distugerii şi fricii.
6. În ceea ce priveşte apariţia în corp fizic a unor trimişi ai civilizaţiilor avansate din univers, reiterăm faptul că aceasta se va face în aşa fel înât să nu mai existe nici-o urmp de îndoială asupra ceea ce lumea voastră va vedea. Asupra consecunţelor care ar apărea dacă conducătorii voştri, sfătuiţi de Illuminati, ar refuza în continuare să accepte şi să coopereze la producerea acestui eveniment epocal, cu forţele din lumină, s-a atras atenţia celor responsabili. Deşi această întâlnire programată este inevitabilă, cei din lumină nu subestimează tenacitatea şi capacitatea de a produce haos, din partea forţelor întunericului, de care acesţia încă mai dispun.
Lăcomia şi setea de putere sunt atât de profund implantate în caracterul Illuminati şi al celor care-i slujesc, încât ei nu acceptă ceea ce se întâmplă, chiar dacă le este foarte clar desnodământul.
7. Implementarea unor noi sisteme care să servească toate popoarele lumii este în curs de desfăşurare, dar o mare parte din aceste măsuri sunt încă secretizate, pentru ca efectul să fie cel scontat. Se ţine cont de posibilităţile de asimilare şi înţelegere destul de limitate, din cauza celei de a 3-a dimensiuni în care mai existaţi, deocamdată.
Acum doresc să reiterez unele dintre afirmaţiile mele cuprinse în mesajele de pâna acum.
a) Turbulenţele care apar în lumea voastră, atât de frământată în ultmii ani, sunt consecinţe ale confruntării dualităţii cu forţele luminii.
b) Pe Pământ există la această oră mai multe mii de suflete încarnate provenind de la alte civilizaţii din univers, inclusiv reptiliene. Însă cele mai multe sunt din lumină.
c) Mulţi dintre voi, aş spune, chiar majoritatea, cunosc că întregul Cosmos este opera CREATORULUI, numit adesea UNICUL sau SURSA în timp ce Fiinţa Supremă a fiecărui univers este divinitatea numită Dumnezeu. Obiectivul primordial al fiecărei fiinţe este ca trecând prin numeroase vieţi, în care acumulează cunoaştere prin multiple experienţe, să revină ACASĂ, acolo unde se va regăsi ca esenţa pură. În fapt, fiecare persoană este forma de moment a unei zeiţe sau zeu, indisolubil legată de Dumnezeul universului căruia-i aparţine şi, desigur, Creatorului.
d) In numeroase ocazii am vorbit despre faptul că religiile, oriunde ar fi ele, exercită un control al minţii enoriaşilor şi-şi arogă calitatea de a fi poarta prin care trebuie să treci pentru a ajunge la fiinţa supremă, ceea ce este un neadevăr.
e) Cu referire la fiinţele homosexuale, reamintesc că ele nu trebuie condamnate ci respectate ca fiind o formă avansată spre starea androginală, în care se asigură echilibrul între caracteristicile masculine şi feminine.
f) La regresul conştiinţei fiinţe umane de pe Pământ, un rol determinant l-au avut Illuminati, care au produs un impact puternic negativ asupra fiinţei şi civilizaţiei umane, de-a lungul mileniilor.
g) Multe persoane umane, dintre cele mai puternice, au fost clonate de către Illuminati, uneori împotriva voinţei lor, în cazuri de uzură fizică şi morală, a deceselor, sau pentru a le transforma în fiinţe docile, celor care-i manipulau.(Nota C.M.: Fostul preşedinte Bush, papa Paul Ioan al 2-lea, pentru a da doar două exemple).
h) Timpul liniar este o caracteristică întâlnită doar în dualitate, în dimensiunea a 3-a. În realitate, trecutul, prezentul şi viitorul se manifestă doar în aspectul prezent, al eternului moment de ACUM. Acest concept este greu de acceptat de către fiinţele existente în 3D.
i) Planeta Pământ, ca dealtfel oricare astru sau planetă, este o entitate de sine stătătoare, cu conştiinţă şi cunoaştere independente. Are simţuri şi organe, se hrăneşte şi elimină materiile rezultate din digestie etc.(Nota C.M: Citiţi cartea PĂMÂNTUL ŞI LUNA scrisă de Kjakob Lorber, sau seria de articole PĂMÂNTUL, A 3-a PLANETĂ DE LA SOARE şi LUNA, FIICA CEA MARE A PĂMÂNTULUI, postate pe blogul ”ascensiuneaspiritului”). Ca suflet evoluat, Pământul a avansat foarte repede în ultimele decenii, spre o dimensiune superioară, procesul urmând a se încheia la sfârşitul anului 2012.
8) Vă puteţi imagina cum vă veţi manifesta, ce reacţii veţi avea atunci când toate aceste adevăruri vi se vor confirma?
În lunile următoare există potenţialitatea ca unele dintre acestea să vină în realitatea voastră palpabilă ceea ce, pe unii, poate să-i copleşească. Din acest motiv, se impune ca voi să vă păstraţi centrarea pe chakra inimii şi să rămâneţi fermi în lumină şi-n credinţa că cel care v-a zămislit ştie şi cum să vă apere.
9. Ştim că mulţi dintre voi vă confruntaţi cu memente de nelinişte mentală, emoţională şi chiar la nivelul corpului fizic. Ne grăbim să vă asigurăm că, în cele mai multe cazuri, în funcţie de particularităţile fiecărei fiinţe, aceste reacţii sunt naturale, nepericuloase, inevitabile şi foarte necesare. Se întâmplă din cauza multitudinii de schimbări de frecvenţă şi energiilor care sunt trimise pe Pământ, cu un scop binedeterminat.
10. Deoarece Pamantul este un microcosmos al universului iar voi sunteţi un microcosmos al Pamantului, orice eveniment care se produce în univers are un impact şi asupra fiinţei voastre. Este de înţeles că impactul cel mai puternic asupra voastră îl vor avea evenimentele zonale şi planetare.
11. Pesoanele mai sensibile vor acuza mai frecvent şi mai acut schimbările de energie şi vibraţie care se produc în proximitatea lor. Pe mulţi îi vor afecta chiar şi stările de discomfort, emoţiile şi durerile altora. Enervarea, lipsa de speranţă, disperarea, teama, grijile obsesive, anxietăţi de diverse nuanţe, pot fi resimţite de cei cu sensibilităţi peste medie. Şi în asemenea cazuri se recomandă multă odihnă şi păstrarea calmului prin conservarea poziţiei de centrare pe chakra inimii.
12. Prin legile fizicii care guvernează viaţa în lumea voastră, vibraţiile mai scăzute au efecte mai importante asupra celor senzitivi, deoarece ei captează mai uşor energiile din univers, multe dintre ele fiind noutăţi pentru corpul şi mintea voastră. Aceleasi legi se aplica însă şi la vibratii inalte (cum ar fi cele de compasiune şi de iubire), fiinţele mai evoluate resimţind influenţa benefică a acestor energii.
13. Gândiţi-vă la un ventilator electric: este cu atât mai eficient cu cât viteza de rotaţie a paletelor este mai mare. Adică: dacă energiile de joasă frecvenţă produc o căldură sufocantă, curentul creat de palete (vibraţiile înalte) aduc răcorirea şi starea de bine. Dacă însă ventilatorul nu este pornit, veţi suporta “canicula”.
Gandurile emit, de asemenea, vibratii, motiv pentru care schimbarea unui gând negativ cu unul pozitiv, va produce în mod automat o stare de confort şi fericire, căci aţi trecut de la o vibraţie joasă la una mai înaltă.
14. Aceasta nu este doar o idee de exerciţiu care vă poate ajuta să vă îmbunătăţiţi starea si dispoziţia, este un rezultat pur ştiinţific.
Cunoaşteţi că energia lăsată în pace, este neutră, imparţială şi iraţională. Ea nu discerne binele de rău, frumosul de urât. Dacă este însă activată, polarizată printr-un act de gândire, de exemplu, apare fenomenul de atracţie sau respingere. În acest fel un gând de iubire, de feticie va atreage alte gânduri cu aceleaşi caracteristici, în final, emitentul fiind conectat la imensul camp de energie pozitivă, benefică. Tot astfel se întâmplă şi cu gândurile negative, sumbre, de disperare care vor conecta fiinţa emitentă cu infinitul camp al energiilor negative.
Sursa: www.matthewbooks.com.
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu