Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 5 septembrie 2011

MANUALUL SUPRAVIEŢUIRII (2).


(23 august 2011; channeler Aisha North       
(continuare).                                        

Capitolul unu.
(La cererea channeler-ului, vom fi mai moderaţi).
 La urma urmelor, informaţiile conţinute în această carte aparţin cunoaşterii universale şi noi am avut onorea de a le extrage pentru a vi le prezenta pe înţelesul vostru. Multe s-au spus despre natura energiei, dar încă mai este mult de învăţat. Rasa umană a avut capacitatea de a utiliza doar o mică parte a energiilor care i s-au rezervat, şi a ales acea energie care a servit distrugerii planetei.

Arderea combstibilului fosilizat nu este în nici un caz cel mai bun mod de a vă asigura un viitor pe o lungă perioadă de timp.În plus, rămânând la această sursă limitată, nu se va putea asigura decât necesarul de energie pe care-l pot cumpăra cei bogaţi. Nu numai prin profit dar şi prin puterea şi controlul pe care-l vor exercita şi mai accentuat, bogaţii vor domina rasa umană din ce în ce mai pauperizată.
Timpul dominaţiei celor puţini şi hrăpăreţi este pe sfârşite şi se precipită. Norocul celor mulţi este că s-a ajuns la sfârşitul timpului când dominaţia de orice fel va fi spulberată mult mai rapid decât şi-o imaginează unii.
În această carte vor fi desecretizate toate adevărurile şi faptele care o prea lungă perioadă de timp v-au fost ascunse.

Intenţionăm ca în această lungă comunicare să vorbim despre mai multe secrete care cuprind adevăruri ce v-au fost ascunse de-a lungul existenţei generaţiilor de pe planetă, atât din cauza interesul celor care au exploatat bogăţiile fosile ale planetei cât şi pentru că unele noi tehnologii nu puteau fi înţelese suficient de bine pentru a fi aplicate cu succes.  Noile tehnologii vă vor permite să obţineţi, cu costuri minime, cantităţi de energie mult peste puterea voastră de consum.
Cu alte cuvinte: va fi energie gratuită pentru toţi.
Asta poate suna ca o farsă, mai ales acum când umanitatea voastră începe să constate epuizarea resurselor energetice convenţionale într-un orizont de timp nu numai previzibil dar chiar foarte apropiat.

Universul este îmbibat cu energie care circulă permanent pe trasee necunoscute civilizaţiilor din dimensiunile inferioare. Este o sursă infinită ce nu va putea fi epuizată nicicând. Dar , accesul la această sursă infinită de energie nu este la îndemâna decât a celor suficient de evoluaţi, adică acelor civilizaţii care au acces la dimensiunile superioare.
Prin aceasta, ne referim la faptul că această energie nu poate fi acccesată de oricine încearcă s-o capteze şi s-o exploateze în scopuri egoiste, dominatoare sau distrugătoare de mediu. Ea nu va fi o marfă de vânzare şi nici un mijloc de exploatare a cuiva. Niciodată nu se va permite ca această inestimabilă valoare să intre pe mâna celor corupţi, lacomi de putere şi de dominare a altora. Această energie nu va putea fi manipulată sau folosită de cânt de către fiinţele evoluate, curate spiritual şi cu o frecvenţă de vibraţie suficient de înaltă. Creatorul a conceput un asemenea program încât orice fiinţă impură, care ar dori să aibă un câştig personal din utilizarea noilor energii, nu va putea avea acces la această energie oricât s-ar strădui şi la oricâte subterfugii s-ar preta.

Fiecare fiinţă umană va fi recunoscută după amprenta ei energetică, imposibil de falsificat, căci ea va reprezenta însăşi structura fiinţei pe care o legitimează.
Spunem aceasta pentru a ne face clar înţeleşi că această sursă de energie nu va putea fi utilizată decât pentru binele global al omenirii, pentru binele fiecăruia şi al colectivităţii căreia-i aparţine.  
Timp de mulţi ani, oamenii voştri de ştiinţă au studiat totul despre această energie nouă şi au pus la punct tehnologia necesară. 
Ei şi-au bătut capul mult timp cu aflarea soluţiilor dar mereu au avut o abordare greşită deşi răspunsul corect se afla la nasul lor. Exprimarea noastră trebuie considerată atât în sens literal cât şi figurativ deoarece există mult mai mult în jurul vostru decât puteţi voi vedea şi înţelege. 

Voi, ca specie umană, nu aţi putut vedea şi nu aţi avut capacitatea de a înţelege decât ceea ce nu era acoperit de vălul ignoranţei voastre, propriu dimensiunii în care aţi existat. În curând, acest văl se va ridica pentru totdeauna. Însă, adevărul nu va fi acceptat imediat de către toată lumea; va trece o destul de lungă perioadă până când fiecare va înţelege şi vedea corect realităţile care-l înconjoară şi care i-au fost aproape mereu.


Evoluţia nu aşteaptă pe nimeni, dar acum sunteţi pe cale să faceţi un un salt mare în necunoscut, chiar dacă pe mulţi dintre voi îi sperie. Dar nimic nu se va face împotriva alegerilor voastre.
Multe suflete curajoase au făcut saltul fie din posura de fiinţă umană încarnată, fie prin părăsirea corpului material. Ei au făcut aceasta pentu a fi îndrumători ai celor care nu s-au trezit încă sau care îşi mai caută calea.

Ştim că mulţi vor contesta veridicitatea celor cuprinse în această carte, mulţi vor ridiculiza pe cei care intermediază contactul între noi şi umanitate. Îşi vor pleca însă capul atunci când ceea ce spunem noi aici se va dovedi adevărat. Eroarea de apreciere îi va costa pe ei, în sensul că vor trebui să aştepte ocazia următoare pentru a face saltul pe care se pare că acum îl vor rata. Se vor găsi printre cei care vor “ pierde trenul ” destui falşi învăţători care şi-au condus turma pe căi greşite, căi ce nu duc nicăieri şi care vor trebui abandonate pentru a putea regăsi drumul spre ACASA.
Nu luaţi aceste cuvinte ca pe o ameninţare ci doar ca o avertizare că unii dintre voi au rătăcit drumul.

Am venit cu gânduri bune, de pace şi de iubire, cu dorinţa sinceră de a vă ajuta şi îndruma, în măsura în care veţi accepta. Vă vor fi respectate alegerile, oricare vor fi ele, dar ne vom permite să vă dăm semnalele corecte.
Din totdeauna omul a căutat să cunoască adevărul chiar dacă uneori l-a negat, după ce l-a aflat. În plus, au existat forţe dinafara sistemului planetar care au manipulat mintea omenească pentru propriul lor interes, deloc dumnezeesc. 
Acum vă aflaţi în linie dreaptă spre semnul de unde veţi face saltul.
Ne permitem să atenţionăm că acest act al înălţării voastre va fi complet diferit de ceea ce s-a profeţit. 
Această presupusă apocalipsă, deşi dură şi violentă, nu se va încheia cu disoluţia sufletelor, urmare a hotărârii unui Înalt Judecător, dar va fi o nouă renaştere, de pe alte coordonate, de pe un alt nivel de conştiinţă.
Disperarea, teama se vor metamorfoza în pace şi în iubire. Dar, atenţie, noi ne referim la cei care îşi doresc şi aleg această cale. Cei neconvinşi, nehotărâţi să facă saltul, pentru că le este bine aşa, pentru că nu vor să renunţe la agoniseală şi la puterea, se vor opri înainte de linie. Vor constata mai târziu că averea nu le mai foloseşte la nimic, că puterea este iluzorie şi că, de fapt, au pierdut o ocazie rarisimă.
Feriţi-vă de prooroci mincinoşi, de cei care vor încerca să creeze panică, frică şi ură pentru a scăpa de oprobiul colectiv sau pentru a încerca să mai acumuleze bunuri materiale care, oricum, nu le vor mai fi de folos. Ei sunt slujitorii forţelor întunericului (care, la voi, pe Pământ îşi spun Illuminati), entităţi nu pot exista în lumină.  

În finalul acestui capitol, dorim să vă spunem că cei care reuşesc să stea departe de ură, frică, duşmănie, egoism, dorinţă de putere şi de îmbogăţite, pot considera că se află angajaţi în procesul ascensiunii fiinţei lor. 
Aceştia sunt cei care reuşesc să rămână centraţi în inima lor, nu-şi pierd cumpătul, acceptă şi răspândesc iubire şi încredere.
Asta este tot pentru astăzi. 
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu