Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 7 aprilie 2011

SATURN, planeta giganţilor(12)


(Din cartea SATURN, dictată de Domnul, prin channeling, lui Jakob Lorber)                        
(continuare)
Alte zburătoare pe Saturn
Jacob Lorber
O caracteristică a vieţuitoarelor de pe Saturn este aceea că mai toate animalele trăitoare pe uscat sau în apă au replici în lumea zburatoarelor, evident, cu modificarile necesare zborului. Este ca şi cum toate animalele de pe Pământ, sălbatice sau domestice, precum şi amfibiile şi animalele marine, ar avea aripi la fel ca liliacul; am avea atunci lei, cai, boi, elefanţi etc. înaripaţi cărora le-am putea urmari traiectoriile prin văzduh. Această imposibilitate pentru Pământ este un fapt real pe Saturn. In ce priveşte comportamentul, cu excepţia bisorhiohiohio, toate celelalte sunt foarte blânde şi docile sau sperioase faţă de om. 
Dacă în mintea noastră ar încolţi gândul că o asemenea diversitate de vieţuitoare înaripate, practic, ar ţine cerul mai tot timpul acoperit, ar trebui să amintim ca planeta aceasta este de 1000 de ori cât Pământul şi că este impărţită în peste 70 de continente, dintre care unele sunt mai mari decât planeta noastră. Veţi fi, sper, acum mai dispuşi să credeţi că cerul Saturnului este populat de peste 120.000.000 de specii de păsări. (Domnul spune că, pentru a ne face o idee mai apropiată despre realitatea saturniană, să considerăm că dacă am lua doar câte o pereche de păsări din fiecare specie, ar exista 240 mil. de exemplare). Evident, păsările nu sunt răspândite uniform pe planetă nici ca număr şi nici ca specie. Diferenţele cele mai mari apar între zonele nordică şi sudică ale planetei. In plus, chiar în cadrul aceleiaşi specii pot apărea mari diferenţe (ca aspect şi mărime) între cele trăitoare în zone diferite.
Pasarea behor.
Cea mai mare pasăre de pe Saturn poartă numele de behor, care înseamnă ,, navă aeriană’’. Marimea ei o depăşeşte pe cea a celei mai mari aeronave construita de om pe Pământ. Pentru a parcurge distanţa dintre vârful aripilor întinse (anvergura), unui pământean i-ar trebui o ora de mers normal. Lungimea unei pene din aripa este de cca 1.200 metri. Picioarele îi sunt disproporţionat de lungi, în comparaţie cu corpul, şi aceasta deoarece atunci când nu este în zbor, poate fi întâlnită la marginea oceanului, la pescuit. Gândindu-ne la greutatea acestei păsări, marimea ei este înşelătoare caci, dacă i s-ar jumuli penele, corpul ar cântari mai puţin decât o adolescentă saturniană.                                   
Behor nu exceleaza prin frumuseţe. Seamănă cu un bâtlan de baltă dar de dimensiuni impresionante. Penele sale sunt cenuşii sau maroniu închis. Capul si ciocul seamănă cu cele de gâscă. Se hrăneşte îin special cu peşti ; un peşte de marimea unui rechin de pe la noi este consumat cu usurinta cu care noi degustam o capsuna. In contrast cu marimea ei, pasarea este extrem de tematoare lundu-si zborul la cea mai mică intenţie de apropiere de ea.
Pasarea ,,mesagerul cerului’’
Seamănă cu un porumbel alb dar de 500 de ori mai mare decât cel pămantean. Exista bănuiala că această pasăre nu coboară la sol niciodată dat fiind faptul că încă n-a fost zărită altfel decât zburănd. Adevărul este că locurile în care ar putea fi zărită la sol nu sunt accesibile omului. In aceste locuri izolate, pasărea îşi găseşte hrana care constă dintr-un muşchi alb ce creşte pe sânci.Din cauza trilurilor sale matinale, pasărea este supranumită şi,, veselul cântăreţ al dimineţii’’. 
O curiozitate legată de această pasăre constă în faptul că ea sesizează de la mare distantă privirea omului saturnian, motiv pentru care dispare urgent din peisaj. O altă caracteristică se referă la viteza cu care, uneori, se poate deplasa : în zbor descendent, poate parcurge într-o oră impresionanta distanţă de 1000 de mile (cca 7400 de km). Ea poate fi observată noaptea ca urmare a luminii albe pe care o emană, iar din cauza înălţimii la care zboară, poate fi confundată cu o stea în mişcare. 
Datorită vitezei cu care zboară, atunci când se deplaseaza în formaţie, se produce un sunet ca un scurt fragment dintr-o melodie. Se întâmplă aceasta ca urmare a vibraţiei aerului tăiat cu viteză de corpurile neidentice ca mărime ale cârdului de păsări. Este o placere să auzi cântecul produs de formaţia de lumini albe care brăzdează cerul nopţii saturniene. Incântarea este şi mai mare atunci când unele din corzile instrumentelor la care cântă saturnienii intră în rezonanţă cu frânturile de melodie produse de zborul cârdurilor de păsări ce se deplasează pe cer.
Păsările cântătoare din zona lacurilor si râurilor
Le putem numi generic ,, cântăreţii de deasupra râurilor şi lacurilor’’. Aceste păsări seamănă într-o oarecare măsură cu lebedele, dar sunt de 20-30 de ori mai mari, iar gâtul lor nu este prea lung ci mai gros. Deasemenea, proporţional, capul este mai mare decât la lebedele noastre. Aceste păsări au un laringe extrem de flexibil, organ aflat în contact cu o limba de o mare mobilitate. Pot fi numite adevăraţii muzicieni ai planetei, şi sunt preţuiţi mult pentru această însuşire. Interesant este că ,, repertoriul’’ lor nu cuprinde niciodată două triluri identice, deşi ,, spectacolele’’ lor sunt zilnice şi pot dura ani de zile. Dar faptul cel mai remarcabil este că în corul păsărilor (caci ele, rareori, cânta singure) nu există nici o disonanţă, deşi ,, interpretează’’ partituri diferite. Deosebirea faţă de un cor uman ar fi că mai întâi cântă o singură pasăre careia i se alătură, apoi, alta s.m.d. Fiecare cântă melodia sa, dar într-un cor absolut sincronizat, perfect armonizat. Nu exageram cu nimic dacă spunem că Pământul nu a dat până în prezent compozitori care să creeze opere comparabile cu ,,compoziţiile’’ acestor minunate păsări. Orice saturnian ramane extaziat la audiţia acesor cântece corale. 
Lebedele saturniene pot fi ţinute în captivitate dar, când se întamplă aceasta, pasărea va renunţa să mai cânte, cântecul ei minunat putând fi reauzit numai dacă i se redă libertatea. Desi aceste minunate păsări pot fi găsite pe aproape toate continentele locuite de om, zona sudică cunoaşte o densitate mai mare. 
In regiunile din nord există o altă specie cântătoare. Aceste păsări emit triluri care amintesc de şuieratul vântului ce pune în mişcare corzile unei harpe. Deşi aceste păsări nu cântă la fel de frumos precum lebedele, sunt considerate ca fiind cele mai frumoase păsări de pe Saturn. Iată o descriere sumară. Este la fel de mare precum un bou pământean. Corpul este acoperit cu pene aurii-verzui. Partea superioară a aripilor seamănă cu aurul şlefuit, pe care s-a aplicat o nuanţă de roşu aprins. Penele de pe partea inferioară a aripilor sunt de culoare albastru deschis cu margini aurii. Axul penelor este alb strălucitor, cu sclipiri sidefii. Coada lungă este împărtiţă în două, precum coada rândunicii. Penele din coadă sunt elastice şi seamănă cu penele din coada unui păun. De vârfurile penelor atârnă mănunchiuri de fulgi cu dimensiuni de până la 2,3 metri. Aceste mănunchiuri sunt extrem de uşoare nedepaşind 9 gr.fiecare. 
Culoarea mănunchiurilor pufoase se schimbă la fiecare mişcare a păsării. Picioarele albe, frumos proporţionate şi cărnoase sunt acoperite cu un penaj asemănător celui din zona abdominală, dar cu o nuanţă mai deschisă.Ghearele aduc a mână umană şi sunt acoperite, cu pene frumos colorate. Cea mai mare curiozitate la această pasăre este că are două capete suprapuse şi separate de un gât ca de lebădă. Capul inferior este oarecum oval şi are un diametru de cca 70 cm. pe verticală şi 50 cm.pe orizontală. Acest cap seamănă destul de bine cu cel al unei fete, mai precis, cu al unei sirene (fiinţe care în trecutul planetei noastre au existat cu adevărat) şi este acoperit cu un păr lung şi bogat, de culoare albastru închis. Din creştetul capului inferior se înalţă un gât de 75 cm. pe care se sprijină cel de al doilea cap asemănător întrucâtva cu cel de lebădă, şi având un rol similar cu cel al trompei unui elefant. Gâtul dintre cele două capete nu este un tub, astfel ca nu capul superior înghite hrana.  
Totuşi, pe acest cap sunt plantaţi doi ochi care folosesc foarte bine flexibilitatea gâtului ce uneşte cele două capete. Faţa capului inferior este coperită cu mici  pene colorate în roşu deschis.Buzele ăi orificiile nazale nu sunt însă acoperite. Ochii capului inferior sunt mari, de un albastru deschis, iar către frunte, gâtul de deasupra îşi schimbă culoarea devenind un albastru strălucitor. Ca nuanţă generală, capul inferior este violet deschis în timp ce cel superior este roşu ca focul. Ciocul este alb-albăstrui şi are o constituţie robustă. Modul de hrănire îl puteţi intui : cu ciocul capului superior pasărea prinde şi culege fructele pe care ,,le prezintă‘’ capului inferior, în drepul gurii. Fructul este ţinut în faţa gurii capului inferior pentru ca aceasta să muşte din el până la epuizare, după care capul superior reia manevra. Când bea apă, cavitatea ciocului superior este umplută cu lichid şi servită gurii capului inferior. Veţi fi de acord că pitorescul şi originalitatea acestei păsări pot satisface orice imaginaţie.
Revenind la cântecul acestei păsări, care emite un singur ton, Domnul aminteşte că muzica celestă cea mai impresionantă nu este alcatuită dintr-o înşiruire de sunete, ci doar dintr-o singură tonalitate prelungită. Ea are cele mai mari efecte asupra sufletului. (Nota C.M.: În cartea » Marea Evanghelie a lui Ioan «  se spune ca Domnul a lăudat talentul arh. Rafael ca interpret vocal. Cum nimeni dintre cei prezenţi nu cunoştea aceasta, Domnul i-a cerut lui Rafael să intoneze ceva. Sigura notă muzicală intonată de arhanghel a produs o impresie atât de puternică încât auditoriul s-a temut că-şi va pierde minţile). Adevărata armonie a muzicii nu constă în suprapunerea mai multor sunete, ci in calitatea tonalităţii individuale care genereaza efectele binecunoscute ale muzicii asupra inimii. Un ton perfect reprezintă în sine o armonie pură căci el trezeşte în fiinţă acea tonalitate (vibraţie) corespondentă, derivată din tonul fundamental în proporţiile corecte, aproape la fel ca  şi sunetul unui clopoţel cristalin care ,,trezeşte’’.
Când această pasăre începe să cânte, sunetul melodios trece de la un pianissimo perfect la fortissimo, fără să se abată de la tonalitatea pe care a început. Pasărea menţine acest nivel al intensităţii sonore câteva secunde, după care il coboară treptat, până când sunetul se pierde definitiv. Efectul este mult amplificat dacă mai multe păsări cântă în acelaşi timp. Acest gen de muzică linişteşte şi împacă sufletul, şi nu rare sunt cazurile când două persoane care anterior au avut unele diferende, după ascultarea unui asemenea cântec, regretă incidentul şi restabilesc pacea şi armonia.
O particularitate a acestor păsări este că femelele nasc pui pe care-i alăptează de la sânii situaţi la baza gâtului inferior, sânii fiind asemănători cu cei ai unei femei, cu diferenţa că sunt acoperiţi cu pene fine.
Notă : Cartea a apărut la ed. Vydia, în anul 2003.
Pentru conformitate,  
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu