Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 18 ianuarie 2011

INCEPE ACTIVAREA ADN-ului (5)

Mesaj de la Kryon 
(25 nov. 2010, channeling prin Lee)
(ultima parte)

Robert Coxon
Există o fiinţă umană în stânga mea [Robert Coxon, care cântă la pian pentru acest channeling]. El este vedeta zilei. Lăsţi-mă să vă spun ceva despre el. De când s-a născut, ştia să cânte la pian. N-aţi ştiut? El ar putea spune că a luat lecţii de pian, dar chiar nu a făcut-o. Când a ajuns pe Pământ ştia deja să cânte la pian şi să compună muzică. Piesele le avea deja în cap, căci în viaţa precedentă n-a reuşit să încheie munca de compozitor şi interpret ; a continuat-o în cea actuală! Pentru această viaţă el nu a trebuit decât să-şi modeleze mâinile ca să ajugă perfect la clapele pianului. A apelat la Inregistrările Akashice pentru a-şi reaminti ce ştia şi ce-şi propusese să continuie în această viaţă.

Aţi auzit de acei copii minune care se nasc cu talentul de a picta la nivelul unui maestru? Sunt pe aproape, ştiţi? Nu este de mirare cum pot avea asemenea abilitate, fără să fi avut un maestru lângă ei, care să-i îndrume? Explicaţia tocmai v-am dat-o. Între vieţile lor anterioare şi viaţa actuală există doar un văl foarte transparent care le permite să-şi continuie munca de acolo de unde au lăsat-o. Unii dintre voi au făcut aceasta în alte moduri, de exemplu, au încheiat ultima viaţă cu o situaţie de frică, de groază. În această viaţă este posibil ca acea dramă să-şi continuie efectele asupra voastră. Eşecurile care v-au însoţit în această viaţă le-aţi considerat un blestem care vă împiedică să avansaţi.

Eu vă spun că este vorba de energia de teamă, de frică, pe care aţi lăsat-o în Akasha, şi care îşi pune amprenta şi pe viaţa voastră actuală. Întrebarea este dacă puteţi scăpa de acest ‘’blestem’’. Puteţi! Puteţi ajunge (prin regresie temporală) la acel pasaj din viaţa voastră anterioară, pentru a-l scoate la suprafaţă şi a-l vindeca, alegând din bagajul vostru akashic stări şi evenimente mult mai agreabile, evenimente în care aţi fost curajos, optimist, fericit etc.

Al 9-lea strat. 
Am definit stratul nouă al ADN-ului ca stratul Vindecării. În 3D voi suneţi foarte solicitaţi, şi aţi putea pretinde: "Ei bine, eu îl vreau pe acesta," uitând că, de fapt, alegerea nu vă aparţine. Suneţi interacondiţionaţi, vă amintiţi? Am mai spus acest lucru înainte. Plastic vorbind, când ai în faţă un castron de supă, nu poţi separa din ea doar moleculele de tomate, pentru a da restul compoziţiei la o parte, înghiţi toată compozitia. Aşa şi cu ADN-ul: nu-ţi poţi alege doar partea care-ţi convine.
Există ‘’arome’’ de ADN de diferite gusturi şi mirosuri. Unii aţi dori să vă schimbaţi ’’aroma’’ care vă caracterizează personalitatea. 
Aţi dori să vă redaţi măestria pe care aţi avut-o în altă viaţă? Acum dispuneţi de instrumentele necesare. Stratul al 9-lea, stratul VINDECĂRII, o poate face. 
Să vă spun un secret : toate straturile lucrează în interdependenţă. Ceea ce deţin unele dintre ele nu a putut fi scos la suprafaţă şi activat până acum deoarece energia planetei nu atinsese nivelul şi consistenţa necesare. Acum, acest nivel a fost atins. Voi, cei cărora vă vorbesc acum, ştiţi despre ce este vorba, căci v-aţi familiarizat cu denumirile de energie nouă şi energie veche. De-asta am ales să vă comunic acest mesaj tocmai aici şi tocmai acum.

Nivelul nouă vindecă cu ceea ce este în Akasha
"Ce înseamnă asta, Kryon?"
Aceasta înseamnă că aveţi posibilitatea de a merge la Înregistrările Akashice, unde v-aţi lăsat ’’bagajul’’ cu toată cunoaşterea vieţílor anterioare şi să vă luaţi ce vă trebuie, cu care să vă modificaţi părţi din propriul ADN, punând piese sau scoţând piese, adică făcând vindecarea care se impune, în concordanţă cu ceea ce doriţi să obţineţi şi în funcţie de ’’piesele’’ de care dispuneţi.
Să spunem că venind pe Pământ, constataţi că ceva din componenţa corpului vostru nu este în regulă, nu vă satisface.
"Kryon, am o pre-dispoziţie pentru o boală. Părinţii mei au avut acea boală; şi sora mea a contractat-o şi s-ar putea ca şi eu…”
Mai întâi că noi nu trebuie să ne autosugestionăm crezând că este inevitabil ca şi nouă să ni se întâmple. Eu vreau ca tu să simţi puritatea acestui mesaj şi iubirea care ţi se acordă. De fapt, vreau ca voi toţi să simţiţi iubirea cu care sunteţi înconjuraţi.

Vă vorbesc despre lucruri care sună ciudat şi care credeţi că puteau fi făcute doar de maeştri care umblau cândva pe pământ.
Am de gând să vă spun chiar acum, dragi Fiinţe Umane, că aţi putea alege din ceea ce aţi depozitat în Înregistrările Akashice cea mai pură structură ADN-ulu, pe care aţi avut-o în vieţile anterioare, structură pe care să o extrageţi şi să o folosiţi în exstenţa voastră actuală. Toată această acţiune o puteţi executa folosindu-vă de cel de al 9-lea strat al ADN-ului vostru.
"Vrei să spui că mă pot vindeca?" Oh, da! Acesta este motivul pentru care te afli acum în acest loc. Voi, cei de aici, sunteţi pregătiţi să aflaţi cum se poate obţine această vindecare. Este uşor dar şi dificil, în acelaşi timp.Totul depinde de credinţa voastră, de încrederea că aşa ceva se poate întâmpla.
În primul rând trebuie să fiţi absolut convinşi că acest channeling se produce chiar acum şi că este foarte real. Dacă, însă, eul, mintea voastră va şopteşte: "În faţa mea stă o persoană care doar se iluzionează că primeşte o comunicare", şi vă veţi lăsa convins că ideea schimbării ADN-ului este de asemenea o utopie, atunci structura ADN nu va suferi nicio schimbare şi va continua să exite în forma actuală, cea care vă susţine boala. 
Dacă, dimpotrivă, veţi adopta cu hotărâre schimbarea, comanda aceasta va începe să producă efecte şi ceea ce trebuie schimbat în ADN-ul vostru va începe să se schimbe, fără ca voi să puteţi urmări procesul la modul conştient.

Puteţi simţi aici iubirea lui Dumnezeu? Dacă da, atunci este un început bun. Să vă spun ceva: dacă puteţi simţi şi crede acest mesaj, puteti înţelege şi învăţătura care se desprinde din el. Aceasta vindecare nu se produce dintr-o dată, dar eu vă voi explica metoda. Fiecare dintre voi este unic pe planetă. Fiecare are o lecţie de viaţă, care este unică. Fiecare are în urmă un model unic de vieţi pe care le-a trăit. Asta înseamnă că Inregistrarile voastre Akashice sunt inconfundabile, nerepetate şi nerepetabile. Dar şi Sinele vostru Inalt este de asemenea unic. Acest lucru limitează capacitatea mea de a vă putea oferi o reţetă valabilă în 3D care să conducă la vindecarea generală, a tuturor fiinţelor. Nu vă pot oferi un panaceu.
Faceţi-vă o obişnuinţă, zilnică dacă se poate, în care să vă retrgeţi într-un loc care să vă asigure liniştea şi calmul. 

Faceţi o declaraţie către Fiinţele de Lumină, către Spiritul vostru Înalt: "Cer să-mi activez energiile şi abilităţile (le puteţi enumera) cu care m -am afirmat în vieţile mele anterioare şi a căror esenţă se păstrează în Înregistrările mele Akashice. Permit activarea acestor energii în viaţa mea prezentă, pentru a-mi putea îndeplini perfect şi integral programul cu care am venit în această viaţă. Aşa să fie!"

Ce se va întâmla ca urmare a acestei declaraţii? Sinele vostru Superior va intra în Akasha, va identifica acea viaţă trecută în care se regăseşte abilitatea (calitatea, însuşirea) respectivă, va preleva energiile corespunzătoare şi le va integra în fiinţa voastră actuală. Nu consideraţi că cererea voastră este hazardată sau prea îndrăzneaţă deoarece, în fond, voi pretindeţi ceea ce este al vostru de drept. Ii solicitaţi acest serviciu Sinelui vostru Superior deoarece el are posibilitatea să ajungă la Înregistrările Akashice. Este foarte puţin probabil ca în ‘’’bagajul’’ vostru să nu existe ceea ce cereţi, căci majoritatea dintre voi (mai ales dacă sunteţi Lucrător în lumină) sunteţi suflete bătrâne care au la activ foarte multe vieţi în care aţi îndeplinit foarte multe roluri.

În rezumat
Deci, există cinci straturi energetice care sunt sau pot fi activate:
- stratul 2, care cuprinde matricea tuturor lecţiilor de viaţă,
- stratul 6, care corespunde Sinelui Superior,
- straturile pereche 7 şi 8, numite şi Lemuriene,
- stratul 9, al vindecării.
Acestea sunt darurile care vi se pot face în această epocă. Toate straturile lucrează împreună şi se intercondiţionează.
Biserica vă spune că pentru a găsi calea spre Dumnezeu trebuie să treci prin suferinţă, prin penitenţe. Unii cred că Dumnezeu i-a abandonat şi că, de fapt, Lui nu-i pasă de creaţia sa, omul. Nimic mai puţin adevărat! Noi suntem creaţia lui Dumnezeu dar suntem, în acelaşi timp, şi familia Sa. Creatorul este gata să ne deschidă. Amintiţi-vă: ’’Bate şi ţi se va deschide!’’ Faceţi voi (măcar) un pas către El şi El va face 100 în întâmpinarea voastră. Dumnezeu se află în relaţie de parteneriat cu fiecare dintre voi, iar actul în care aţi semnat este ADN-ul vostru cuantic.
Se produce în prezent o schimbare care privită doar de la nivelul dimensiunii a 3-a, înseamnă teamă, anxietate şi nesiguranţă.
Manifestările pot cuprinde diverse aspecte cum ar fi starea vremii, necazuri în familie sau cu prietenii, nemulţumiri legate de locul de muncă etc.
Când ele vă ating viaţa, ar trebui să vă amintiţi că acestea ţin de procesul schimbării, în care se află umanitatea şi planeta.
Dar starea actuală poate fi privită şi apreciată şi de la nivel cuantic, spiritual. De cca 20 de ani aţi fost atenţionaţi în diverse moduri, să nu neglijaţi acest aspect. În prezent, voi dispuneţi de toate instrumentele care vă sunt necesare pentru a depăşi vicisitudinile acestei etape.Toate vi s-au dat. Folosiţi-le!
Despre aceste lucruri puteţi citi şi în cartea prof. Peggy, unde le-a numit Structură Cosmică. Această structură reprezintă atributele akashice ale fiinţei umane, energia cuantică care-o înconjoară şi ele pot fi prelevate în vederea folosirii în viaţa actuală. Aceste atribute cuprind vindecarea, echilibrul vieţii şi chiar măestria. AND-ul este doar un vehicul fizic al stării cuantice care se regăseşte peste tot în Univers. Ştim că fiinţei umane îi este dificil să înţeleagă integral aspectele legate de starea cuantică.
Dacă începeţi să lucraţi cu aceste părţi şi componente, structura voastră energetică va începe să-şi schimbe culoarea, ştiaţi asta? Şi despre asta puteţi citi în cartea scrisă de Peggy.
Cam aceasta era ceea ce doream să vă comunic la întâlnirea de astăzi. Parcă îmi este şi greu să ne despărţim acum pentru o vacanţă.

Multe s-au schimbat începând cu anul 1987. La schimbările care au avut loc, mulţi dintre voi au participat, deşi la modul conştient nu-şi amintesc. Mereu aţi venit pe partea noastră de voal pentru a ajuta la schimbare.
Eu sunt Kryon, cel îndrăgostit de umanitate. Felicitări, dragă umanitate, pentru ca ai ales această cale a evoluţiei.
Şi aşa este ! KRYON
                                                           S F Â R Ş I T.
SURSA : http://lightworkers.org
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu