Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 4 ianuarie 2011

CLINICA EXTRATEREŞTRILOR(21)

Autor Adrian Dvir
(continuare)

Operatoarea veselă.
Câteva zile mai târziu, am reuşit din nou să stabilesc legătura cu acel Centru de Comunicaţii. După cum vorbea, îmi făcea impresia că operatoarea era foarte veselă şi râdea. A doua zi Chaya mi-a spus şi de ce rădea operatoarea.
Chaya: În noaptea dinainte parcă vorbeai în somn întregului Univers. Ţi-au preluat mesajele dar acestea erau foarte confuze şi conţineau o varietate de exprimări. Ceea ce le spuneai li s-a părut foarte amuzant, şi asta le-a provocat râsul.

Implantarea unui dispozitiv pentru comunicări.
Eu consider că, totuşi, pentru alţii, este foarte puţin credibil că eu am stabilit contactul telepatic cu Centrul de Internaţional de Comunicări Telepatice Aliens. Asta m-a determinat să frecventez mai mult acest centru şi să diversific sfera întrebărilor.
Adrian: Cum m-am descurcat cu recipientul pe care mi l-aţi implantat, în ceea ce priveşte stabilirea contactului telepatic la mare distanţă?
X3: Îţi este de mare ajutor capsula care ţi-a fost implantată în cap. Este un mecanism avansat, utilizat pentru comunicări.
Adrian: Cum se face că pot lua legătura cu Centrul de Comunicări aflat la o asemenea distanţă, în mijlocul Galaxiei, dar nu-i pot auzi pe Aliens care stau alături de mine, aşa cum poate s-o facă, de ex.,Chaya?
X3: Echipa care a implantat dispozitivul nu şi-a terminat încă treaba. Mai au ceva de lucru.
Adrian: Cum primesc eu informaţiile?
X3: Dispozitivul crează anumite vibraţii în spaţiul cutiei tale craniene, vibraţii care sunt preluate de creier.
Adrian: Cum realizează acest mecanism legătura cu Centrul? Sunt folosite undele telepatice?
X3: Dispozitivul lucrează cu unde sonore.
Adrian: Dar sunetul are nevoie de aer pentru a se propaga şi între noi şi Centrul de Comunicări nu există aer!?
Totuşi, Aliens au susţinut că despre unde sonore este vorba, nu despre altfel de unde. Părerea mea este că nu au găsit un echivalent de exprimare adecvat, adică a fost vorba de o neînţelegere…lingvistică.

Gideon: A fost dificil pentru tine să iei legătura cu Centrul?
Adrian: Nu. Am aşteptat pur şi simplu informaţia şi mi-am amintit că mi se promisese accesul la baza de date a calculatorului.
Am ajuns în faţa calculatorului meu şi mi-am imaginat că iau legătura cu Centrul, după care informaţia a început să curgă. 
Problema este că am o incertitudine în legătură cu această recepţie. Îmi este foarte greu să accept că tot ceea ce se întâmplă este real.
Gideon: Realizează contactul cu Centrul şi întreabă tot de vrei să afli. Nu te vor cupla la calculatoarele principale dar te vor conecta la cele secundare. 
În viitor, dacă vei obţine o evaluare sigură, şi nu văd cum ar putea fi altfel, vei putea deveni un membru ca oricare altul. Atunci vei putea lua legătura şi cu alte Entităţi Aliens din Univers, folosindu-te de serviciile calculatorului de la Centru.
Adrian: În prezent, de ce nu am acces la baza lor de date?
Gideon: Echipa precedentă a implantat în capul tău un dispozitiv care să-i ajute să ia legătura cu tine de la distanţă mare. Pentru distanţe mici, Aliens utilizează telepatia. Într-un anume fel, singur ai reuşit să-ţi activezi dispozitivul.
Adrian: Şi asta nu deranjează pe nimeni?
Gideon (eschivând): Noi credem că ai reuşit să-ţi activezi singur dispozitivul. Foleseşte-l în continuare, utilizând acel canal pentru a întreba tot ceea ce te interesează, inclusiv probleme medicale, orice. Să nu fii surprins că după un timp vei auzi în mintea ta o voce care te va chema.
Adrian: Cu ajutorul acestui dispozitiv se pot obţine şi imagini animate?
Gideon: Depinde de cel de ’’al treilea’’ şi ’’al patrulea ochi’’ pe care le ai.
Adrian: Dispozitivul funcţionează pe bază de baterii?
Gideon: Nu. El utilizează ca sursă corpul tău enegetic.

Folosirea practică a Centrului de Comunicare Aliens
Aproape de începutul lunii aprilie 1997, m-am întâlnit cu David Ronen, învestigator al fenomenului UFO şi jurnalist, care scrie rubrica ’’Dosarele X’’la gazeta ’’Ma aviv’’.
I-am vorbit despre Aliens iar el mi-a arătat nişte cristale de siliciu găsite în zonele în care au fost zărite OZN-uri. Pe canalul Tv Israel, el a făcut o demonstraţie a unor proprietăţi ciudate ale acestor cristale, de ex.,topeau gheaţa cu care veneau în contact.

Am întrebat-o pe Chaya ce ştie despre aceste cristale.
Când am vorbit la telefon, s-a întâmplat ca lângă ea să se afle un Alien care s-a oferit să intre în dialog cu mine, prin mijlocirea Chayei.
Adrian: De pe ce plantetă eşti?
Alien: Planeta mea se numeşte OLGAT.
Adrian: Sunt şi Aliens din Pleiade cu voi?
Alien: Presupun că da. Nu în cadrul echipelor medicale dar în organizaţia generală.
Adrian: Cunoşti ceva despre siliciu rămas în urma unor OZN, care au venit pe planeta noastră?
Alien: Au fost lăsate cantităţi imense de asemenea material, pe Pământ. Este un rezidiuu rezultat după consumarea combustibilului utilizat de navele spaţiale pentru obţinerea energiei necesare.
Adrian: Este periculos?
Alien: Poate avea o mică radioactivitate, nepericuloasă. Eu nu sunt specialist în acest domeniu. Pot aduce pe cineva mai competent.

Subiectul acesta mă preocupa. Oamenii de ştiinţă, după cele spuse de David Ronen, au ajuns la concluzia că acest deşeu era în esenţă siliciu, un material care se află din belşug pe Pământ, în stare cristalină.
Am ţinut în mână o bucată din acest material. Semăna cu cristalele de siliciu obţinute în laboratoarele noastre pentru fabricarea semiconductoarelor, utilizate astăzi în toată industria electronică şi electrotehnică.
Inexplicabil, aveam impresia că în acel material se ascunde un altul care, dacă ar fi fost activat cumva, ar fi putut furniza energie.
După ‘’stoarcerea’’ energiei pe care o conţinea, materialul era aruncat ca deşeu.
Contactul direct al acestui material cu gheaţa, producea topirea acesteia, metodă prin care acest deşeu ar mai putea să-şi dovedescă o ultimă utilitate.

În ziua următoare am decis să cer informaţii despre acest subiect la Centrul de Comunicări Aliens.

Pentru conformitate,
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu