Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 30 august 2010

CALEA CELUI CARE ATINGE MĂREŢIA.

Mesajul lunii Sept.2010,de la Arhan. Mihail.

(30 August 2010, channeler Michelle Coutant)

Dragii mei,
În acest moment multi dintre voi sunt la o răscruce. Aveţi posibilitatea de a vă ridica conştiinţa, nivelul vostru de vibraţie, pe noi culmi, sau puteţi alege să rămâneţi în stadiul la care aţi ajuns. Alegerea vă aparţine, şi nimeni nu are dreptul să declare că ceea ce a ales el este mai bun sau mai rău decât a ales celălalt.

Vine un moment în creşterea spirituală a fiecăruia când se atinge un plafon al dezvoltării spirituale în care se poate rămâne pentru mai mult sau mai puţin timp, înainte de a lua hotărârea de a urca din nou, spre un nivel încă şi mai înalt. Vă spunem, dragii mei, că trebuie să vă păstraţi pentru a ajunge la un nivel superior. Când aţi adunat suficientă hotărâre de a continua, puteţi relua urcuşul spre o nouă înalţime. Orice nouă urcare presupune o pregătire adecvată cerinţelor etapei care urmeză a fi parcursă. Nu se pleacă la drum fără o pregătite corespunzătoare, altfel, obiectivul poate fi ratat. Există un timp al integrării, echilibrării şi acceptării armonioase a unui nivel superior de spiritualitate. Pentru aceasta, unele vechi adevăruri, în care aţi crezut până atunci, trebuie abandonate pentru a face loc noilor concepte, care să vă releveze noi adevăruri, noi paradigme, mai cuprinzătoare.
Aşa trebuie înţeleasă calea realzării spirituale. Se poate numi alpinism spiritual iar obiectivul este escaladarea unui munte de conştiinţă. Pe calea spirituală se poate urca, stagna sau coborî. În drumul lor spre înălţimi, mulţi pot să se poticnească, să obosească sau să aleagă o cărare lăturalnică.

Se poate face o altă comparaţie cu referire la ascensiunea spirituală: fiinţa se află în calea fluxului şi refluxului, în tentativa de a înainta. Fluxul te împinge spre ţintă, spre mal, iar refluxul te trage înapoi îndepărtându-te de ţărm. Depinde de hotărârea fiecăruia dacă rămâne sau nu ferm în a-şi atinge ţinta.

Ceea ce vă cerem acum este să nu abandonaţi hotărârea de a înainta, deşi cunoaştem că mulţi dintre voi aţi depus eforturi mari în această călătorie în care va-ţi lansat cu multe vieţi în urmă. V-aţi apropiat mult de liman şi ar fi păcat să vă amânaţi sosirea.
Faceţi pasul următor care vă va aduce pe treapta superioară a evoluţiei voastre. Treptele scării ascensiunii nu sunt identice; poate că pasul mic pe care trebuie să-l mai faceţi vă va plasa pe un nivel mai ridicat decât altădată. După ce veţi urca această treaptă, veţi putea constata că orizontul cunoaşterii vi s-a lărgit mult, peste limita la care a-ţi sperat.
Deplasarea către înalţimi superioare va trebui s-o faceţi păstrându-vă în centrul fiinţei voastre, în centrul inimii voastre, căci numai acolo veţi putea simţi că sunteţi în elementul vostru şi că tot ceea ce întreprindeţi este în conformitate cu dorinţele şi năzuinţele voastre. Vă puteţi da seama că v-aţi înscris corect pe o traiectorie ascendentă dacă viaţa voastră vă oferă bucurie şi orientare către iubirea sacră precum şi dacă veţi constata că ceea ce faceţi se realizează cu mai puţin efort ca altădată, adică dacă vor apărea în activitatea voastră din ce în ce mai multe sincronicităţi (potriviri, situaţii favorabile).

Fiecare nivel atins va fi ca un fel de şlefuire a unui diamant uitat şi prăfuit. Voi sunteţi adevărate bijuterii a căror lumină s-a pierdut din cauza depunerilor de praf sau locului ascuns în care erau păstrate.
Ridicarea voastră trebuie să fie un act de curaj, de redescoperire a abilităţilor cu care aţi fost înzestraţi de la început. Acum este momentul pentru ca voi să vă recuperaţi abilităţile, capacităţile pe care le-aţi presărat prin univers.
Fiecare nou nivel de creştere atins vă întăreşte gradul de comuniune cu Sinele vostru Inalt şi vă stabilizează echilibrul şi armonia interioară.
Cu cât veţi continua să ascensionaţi pe calea spirituală, cu atât veţi costata că recompensele în viaţa spirituală şi cea cotidiană vor creşte, chiar peste ceea ce speraţi. Voi trebuie să deveniţi lumină pentru cei care încă nu s-au trezit sau bâjbâie prin întunericul nehotărârii şi comodităţii. La rându-vă, veţi primi lumină de la cei aflaţi înaintea voastră pe cale. Sunteţi profesorii celor pe care-i ajutaţi să se ridice şi studenţii celor care au atins un nivel mai ridicat de elevare decât voi.

Noi, cei din tărâmurile superioare suntem aici ca să vă ajutăm pe drumul spre cucerirea de sine şi de revenire ACASĂ. Nu sunteţi niciodată singuri, căci noi suntem aici, aproape de voi, împărtăşindu-vă dragostea şi în bucuria noastră.

Eu sunt Arhanghelul Mihail.

SURSA: www.transformingradiance.com.
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu